Valoarea unei încurajări
Autor: Sămânța Bună 2020  |  Album: Sămânța Bună  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 11/03/2021
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Valoarea unei încurajări

   Să mângâiați pe cei deznădăjduiți, să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători față de toți. Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău. 1 Tesaloniceni 5.14,15


   Dante Gabriel Rossetti, renumit artist și poet al secolului al XIX-lea, a fost abordat într-o zi de un domn mai în vârstă. Acesta avea la el câteva schițe și desene și l-a rugat pe maestrul Rossetti să-și arunce o privire peste ele și să-i spună dacă au vreo valoare sau măcar dacă se anunță vreun potențial talent. Rossetti le-a privit cu atenție și imediat și-a dat seama că erau fără valoare, că erau lipsite de orice indiciu al vreunui talentat artist. Rossetti era un om bun, dar în același timp și foarte realist. Astfel i-a spus bătrânului, cât mai blând cu putință, că picturile sale aveau o valoare redusă. I-a părut rău, dar nu îl putea minți pe acel om.

   Bătrânul a fost întristat, dar se pare că era pregătit să audă concluziile lui Rossetti oricare ar fi fost ele. Și-a cerut scuze că i-a răpit din timp și l-a rugat să mai privească niște desene de astă dată ale unui tânăr student. Rossetti s-a uitat la ele și imediat a fost entuziasmat de talentul pe care îl dezvăluiau:

   -Acestea sunt bune! Tânărul are talent. Ar trebui ajutat și încurajat în cariera lui artistică. Va avea un viitor strălucit dacă va munci mult și nu va renunța la dezvoltarea talentului său.

 (a răspuns artistul)

   Rossetti a observat cum bătrânul a fost profund mișcat de aceste cuvinte și a întrebat:

   - Cine e acest tânăr, este fiul tău?

   Bătrânul a răspuns:

   - Sunt eu în urmă cu 40 de ani... Dacă aș fi auzit atunci cuvintele acestea... La vremea respectivă am fost descurajat și am renunțat prea devreme...

 

   Croiți cărări drepte pentru picioarele noastre, pentru ca cel care șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. Evrei 12.13

   Cine poate descrie toate rezultatele unei încurajări? Cât de bine este să ai alături, în clipe grele, de durere, pe cineva care să te încurajeze!

   Dar Cel care poate da cea mai sigură și mai benefică încurajare este Domnul și Mântuitorul nostru!

   Cine poate descrie într-un mod potrivit bucuria adâncă de a avea pe Cineva în gloria veșnică, a Cărui inimă este cu noi în toate încercările și durerile drumului nostru prin pustia acestei lumi? Ce bogăție! Ce realitate divină!

   Cel ce deține toată puterea în cer și pe pământ Se află acum în cer pentru noi. Să contăm pe El în orice situație! El pătrunde toate simțirile noastre într-un mod cum niciun prieten nu ar putea-o face. Putem merge la acest Mântuitor să-I spunem lucruri pe care nu le-am putea împărtăși nici celui mai drag prieten de pe pământ.

   Domnul și Mântuitorul nostru a trecut prin dureri și încercări incomparabil mai grele decât cele pe care ar putea să le cunoască inima omenească.

   Ca urmare, Domnul Isus poate simți în chip perfect cu noi, iar bucuria Lui este să ne slujească, să ne sprijine, să ne încurajeze ori de câte ori avem nevoie. De aceea, să ne adăpăm tot mai mult din izvoarele inepuizabile de încurajare și de mângâiere care se găsesc în inima iubitoare a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, pentru ca și noi, la rândul nostru, să-i putem încuraja pe alții!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 870
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Din același album
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.