Înclinația mea spre risc era să mă coste totul
Autor: Ben Carson  |  Album: Asumă-ți riscul  |  Tematica: Marturii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 22/08/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Înclinația mea spre risc era să mă coste totul

   Încă doream să devin doctor. Hotărâsem și faptul că voi fi bogat. Ceea ce însemna că mă răzgândisem. Nu mai doream să fiu medic misionar, ci psihiatru. Nu întâlnisem vreodată un psihiatru, dar la televizor văzusem că locuia în case frumoase, conduceau mașini Jajuar și aveau birouri încăpătoare cu canapele comode în care tot ceea ce aveau de făcut cât era ziua de lungă era să stea de vorbă...

   Fratele meu mi-a făcut cadou un abonament la revista Psycology Today -Psihologia Astăzi, n. tr. Cu toate că nu reușeam încă să înțeleg tot ceea ce citeam, m-am familiarizat treptat cu vocabularul și cu terminologia. Am început să mă gândesc cu seriozitate la cariera pe care mi-o propusesem.

   Totuși, exista um mare obstacol pe care îl aveam de trecut dacă doream să devin orice fel de doctor.

   De când făcusem primul legământ personal cu Dumnezeu într-o biserică creștină la vârsta de opt ani, încercasem să-mi retrăiesc viața în conformitate cu învățăturile biblice pe care le învățasem la biserică. Dar, în anii adolescenței, mă împiedicam de fiecare dată de un obstacol foarte mare: mânia. Temperamentul meu deloc maleabil îmi dădea de furcă. Izbucneam din orice și temperamentul meu nestăpânit ajunsese să reprezinte o amenințare nu doar pentru mine ci și pentru cei din jurul meu.

   Într-o zi, am ajuns să mă cert cu mama datorită unor pantaloni pe care mi-i cumpărase, pe care refuzam să-i port și pe care insistam să îi ducă înapoi la magazin. M-a informat că nu putea să-i returneze deoarece îi cumpărase la reducere. Am țipat că nu îi voi purta pentru că nu se potrivesc gusturilor mele.

   -Benny, mi-a spus mama, nu întotdeauna primești ceea ce îți dorești!

   -Ba da, eu voi primi ceea ce îmi doresc! -am țipat și, ridicând instinctiv mâna dreaptă fără să mă gândesc, era să o lovesc pe mama. Din fericire, Curtis era pe aproape. M-a apucat pe dinapoi și m-a pus jos înainte să apuc să-i fac vreun rău mamei.

   Știam în inima mea că nu voisem niciodată cu adevărat să o lovesc pe mama. La urma urmelor, îmi spuneam eu, eram un copil bun care arareori dădea de bucluc. Dar, adevărul este că aveam din ce în ce mai multe probleme datorită temperamentului meu. Mai înainte nu fusesem un copil caresă se mânie cu ușurință, dar acum când ajunsesem la vârsta adolescenței, ori de câte ori mă supăram, părea că îmi pierd autocontrolul rapid și total. Totuși, chiar și după ce aproape o lovisem pe propria mea mamă, nu voiam să recunosc faptul că problemele mele cu mânia erau grave.

   Apoi, într-o zi, l-am lovit pe un băiat pe coridorul școlii. Deoarece aveam în mână lacătul de la vestiar când l-am lovit, băiatul s-a ales cu o rană de 7cm la frunte. Așa cum era de așteptat și cum se cuvenea, m-am pomenit în biroul directorului. Dar eram atât de înspăimântat și plin de remușcări datorită comportamentului meu, încât băiatul pe care l-am lovirt, m-a iertat iar directorul nu m-a exmatriculat, ceea ce ar fi putut foarte bine să-mi facă.

   Mi-am înlăturat și acest incident din minte, spunându-mi:

   Nu am intenționat să rănesc pe nimeni. Am uitat pur și simplu că aveam lăcătul în mână. Temperamentul meu nu îmi pune probleme chiar atât de mari. Sunt un copil bun. Mă voi descurca.

   În final, s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am mai putut ignora, ceva ce mi-ar fi putut ruina a viața.

   Eram în clasa a noua, aveam paisprezece ani și îmi petreceam timpul liber la prietenul meu Bob ascultând o emisiune radio când, pe neașteptate, el s-a aplecat să schimbe frecvența. Îmi plăcuse melodia care se dădea la acel post de radio așa că m-am întins și am dat înapoi pe frecvența inițială. Bob a schimbat din nou frecvența. Atunci ceva s-a rupt în mine. Am simțit cum un val de furie creștea în mine și, aproape pe negândite am scos briceagul pe care îl purtam întotdeauna cu mine. Într-o mișcare aparent continuă și involuntară, am scos lama și am îndreptat-o cu furie direct spre stomacul prietenului meu. În mod incredibil, vârful cuțitului a lovit catarama metalică a curelei lui Bob și lama mi s-a rupt în mână.

   Bob și-a ridicat privirea de la bucata de metal rupt din mâna mea și m-a privit în față. Era prea surprins pentru a spune ceva. Dar puteam citi spaima din ochii lui.

   Oh... îmi... pare rău! am bolborosit, apoi am scăpat dim mână mânerul briceagului și am fugit acasă îngrozit de realitatea faptei mele. Am dat buzna în casă. Nu era nimeni. Am intrat direct în baie, m-am încuiat acolo și am încercat să-mi șterg inutil din memorie ultimile câteva minute. Mi-am închis ochii strâns, dar nu puteam stăvili ororea care mi se desfășura mereu înaintea ochilor - mâna mea întinsă, crestătura lăsată de cuțit... catarama cureei... lama ruptă... fața șocată a lui Bob. Nu puteam să-mi șterg acele imagini din minte.

   Nu exista nicio modalitate prin care să explic cele întâmplate.

... am încercat să-mi ucid prietenul... probabil sunt nebun... doar un nebun ar încerca să-și ucidă prietenul...

   Ore întregi am stat încuiat în baie așezat pe jos. Meditând. Amintindu-mi. Și simțindu-mă din ce în ce mai scârbit, mai înfricoșat, nefericit...

   Într-un final, am recunoscut față de mine însumi ceea CE NU MAI PUTEAM NEGA: AVEAM O PROBLEMĂ SERIOASĂ CU MÂNIA. Chiar mai greu de recunoscut a fost faptul CĂ NU-MI PUTEAM CONTROLO TEMPERAMENTUL DE UNUL SINGUR.

   În momentul acela, m-a rugat:

   Doamne, Te rog, am nevoie de ajutoru Tău! Te rog, îndepărtează temeperamentul acesta violent din mine!

   Citeam de suficientă vreme revista Psychology Today, astfel încât cunoșteam faptul că temperamentul cuiva era considerat trăsătură d epersonalitate și mulți experți erau d epărere că oamenii trebuie să își accepte trăsăturile de personalitate și să încerce să le compenseze deoarece, de obicei ele nu se schimbă.

   Mi-am dat seama și de faptul că nu voi reuși niciodată să îmi împlinesc visul de a fi doctor dacă aveam un temperament nestăpânit. Am continuat:

   Doamne, Te rog să mă schimbi! Ai promis în Biblie că dacă Își cer ceva cu credință, îmi vei da. Și cred că mă poți schimba!

   M-am strecurat afară din baie și am luat o Biblie. După ce m-am întors pe gresia din baie, am deschis paginile Cărții la Proverbe și primele versete pe care le-am văzut acolo au fost despre mânie și despre felul în care oamenii mânioși au parte doar de probleme. Cuvintele acelea din partea lui Dumnezeu păreau scrise special pentru mine. Unul dintre versetele pe care le-am citit a fost cel din Proverbele 16.32:

   Cel încet la mânie prețuiește mai mult decât un viteaz și cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cel ce cucerește cetăți.

   Cuvintele acestea mă condamnau, dar, în același timp, îmi dădeau speranță. Era ca și cum Dumnezeu mi-ar fi vorbit direct asigurându-mă că a văzut și cunoștea totul despre mine, temperamentul meu nestăvilit și toate provocările mele. Că El încă mă iubea. Și că deoarece El mă crease, El era Cel care mă putea ajuta să mă schimb. Și era dispus să facă aceasta pentru mine.

   Am citit, m-am rugat și am plâns mult timp în baie în după-amiaza aceea. Treptat am fost inundat de o pace autentică, inexplicabilă. Am încetat să plâng. Mâinile mi s-au oprit din tremurat. Imaginea oribilă a faptei mele s-a risipit treptat din mintea mea.

   ȘTIAM CĂ DUMNEZEU ÎMI ASCULTASE RUGĂCIUNEA.

   Am stat încuiat în baia aceea singur cu Dumnezeu timp de patru ore. Dar când am ieșit de acolo am știut că El făcuse ceva foarte important cu inima mea. Mă schimbase într-un mod evident și de netăgăduit.

   Nu doar CRED lucrul acesta cu SUNT SIGUR DE EL!

Slava Domnului!
Adăugat în 10/09/2020 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 132
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni