Frumusețea lui Hristos -3-
Autor: Samuel Rutherford  |  Album: Frumusețea lui Cristos  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 16/03/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Frumusețea lui Hristos -3-

   Putem spune că știm că Hristos este cel mai bun în dragostea Sa atunci când noi suntem cei mai slabi; și că dacă Hristos nu ar fi fost în apropiere în zilele noastre de tristețe, apele ar fi trecut peste sufletul nostru.

   Cred  cu adevărat că noi știm cât de mult putem avea în viața aceasta: încă este ceva dincolo de tot ce vedem noi, ceva pe care (numai) căuatrea îl poate aduce la lumină.

   Fie ca El să facă orice dorește din mine, pentru ca El să fie Cel glorificat în mântuirea mea; căci știu că sunt făcut pentru El.

   Oamenii tund ramurile copacilor lor de jur împrejur ca să poată crește mult în sus. Domnul ți-a tăiat astfel ramura, prin faptul că ți-a luat mulți copii, ca tu să crețti în sus, precum un cedru al Domnului.

   Oamenii săraci trebuie ori să se împrumute, ori să cerșească de la cei bogați, și singurul lucru care îi recomandă pe păcătoși înaintea lui Hristos este nevoia și lipsa extremă. Iubirea lui Hristos este gata să aducă și să asigure o răscumpărare și bani pentru un biet trup care și-a pierdut portofelul.

   Voi... chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați! (Isaia 55.1) - Aceasta este piața săracului!

   În fiecare zi putem vedea ceva nou în Hristos. Dragostea Lui nu are nici margine, nici capăt.

   Du-te oriunde vrei; sufletul tău nu va dormi bine decât la pieptul lui Hristos.

   Descopăr că lipsurile noastre ne califică pentru Hristos.

   Dragul meu frate, o voi socoti o mângâiere dacă îmi vei pomeni numele înaintea Preaiubitului, oriunde te vei afla. Mă gândesc la tine.

   Te binecuvintez pentru rugăciunile tale; adaugă la ele și laudele tale; îndată ce voi fi în stare, îți voi plăti acasă.

   Binecuvântați am fi dacă am putea stăpâni acea comoară neprețuită, iubirea lui Hristos, sau, mai bine zis, dacă ne-am lăsa stăpâniți și subjugați de iubirea lui Hristos în așa fel încât Hristos să fie toate pentru noi și toate celelalte lucruri să fie nimicurile noastre, și gunoiul desfătărilor noastre. Oh, haide să fim gata pentru îmbarcare la vremea la care vântul și valul Domnului nostru ne va chema.

   Există pliuri infinite în dragostea Lui pe care sfinții nu vor reuși niciodată să le întindă.

   Când privesc dincolo d elinie și dincolo de moarte spre partea surâzătoare a lumii, triumf și mă sui pe înălțimile lui Iacov; totuși, alteori sunt un laș sleit, nesimțitor și temător, adesea doborât și înfomatat în așteptarea ospățului de nuntă al Mielului. Cu toate acestea, cred că este numai dragostea înțeleaptă a Domnului faptul că El ne hrănește cu foame și ne îngrașă cu lipsuri și abandonare.

   Mielul și urmașii Lui pot ajunge puțin mai sus sau puțin mai jos, nici eliberați, dar nici doborâți de cruci; așa trebuie să fie până când ajungem sus, în casa Tatălui nostru.

   Te îndemn... la o părtășie mai apropiată cu Hristos și la o părtășie crescândă. În Hristos sunt perdele de tra pe care nu le-am văzut niciodată și noi pliuri de dragoste în El. Îmi pierd orice nădejde că vreodată voi putea ajunge la capătul îndepărtat al acelei iubiri, sunt atât de multe pliuri în ea; așadar, sapă adânc, și asudă, și trudește-te, și străduiește-te pentru a-L apuca, și în fiecare zi pune deoparte cât de mult timp poți pentru El: El Se lasă căștigat cu trudă.

   Nu trebuie să te temi de cruci, nici să suspinăm, nici să fim triști pentru niciun lucru care se află de această parte a cerului, dacă Îl avem pe Hristos.

   Oh, de ne-am putea pune comoara în mâna lui Hristos, și de I-am da Lui aurul nostru și coroana noastră să le păstreze!

   Frumoasa noastră dimineață este aproape, luceafărul de dimineață se apropie de ivire, și noi nu suntem la multe mile depărtare de casă; ce contează că dacă suntem tratați rău în hanurile pline de fum ale acestei vieți mizerabile? Noi nu vom rămâne aici, ci vom fi primiți cu drag la Cel la care ne ducem.

   Ai răbdare; Hristos S-a dus la cer suferind multe nedreptăți. Chipul și înfățișarea Lui erau atât de schimonosite încât se deosebea de toți fiii oamenilor. Nu poți fi mai presus de Stăpânul tău; nevinovatul Isus a primit multe lovituri grele, fără a primi vindecare, dar le-a lăsat pe toate în seama măreței zi de judecată, când toate lucrurile vor fi puse în ordine.

   Indiferent din ce direcție bate vântul, ne va izbi de Domnul nostru; niciun vânt nu poate sufla atât de tare încât să ne răstoarne pânzele, fiindcă sunt puse în joc priceperea lui Hristos și onoarea înțelepciunii Lui, care au fost amanetate și oferite călătorilor mării, pentru ca apoi să-i lase din mâna Sa în siguranță pe mal, în granițele cunoscute ale Tatălui Său, pământul nostru natal.

ALELUIA! Vino, Doamne Isuse!
Adăugat în 26/03/2020 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 570
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni