Practica creștină și viața sfântă -2-
Autor: Jonathan Edwards  |  Album: Emoţiile religioase  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 06/12/2019
    12345678910 0/10 X
Practica creștină și viața sfântă -2-

   Dacă punem aur adevărat în cuptor, vom descoperi valoarea și prețul lui cel mare; la fel, adevărul și valoarea inestimabilă a virtuților creștine ies la iveală atunci când sunt puse la încercare:

   Pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea la arătarea lui Isus Hristos. 1 Petru 1.7

   Aurul adevărat și pur va ieși din cuptor la greutatea lui deplină; la fel, sfinții adevărați, atunci când sunt încercați, ies curați ca aurul (Iov 23.10). Hristos deosebește harul adevărat de contrafacerile lui, fiindcă cel dintâi este aur încercat în foc (Apocalipsa 3.17,18). Astfel, este evident că lucrurile acestea sunt numite încercări în Scriptură, în principal din cauză că încearcă sau dovedesc sinceritatea practicanților. Și, din cele spuse până acum, este evident că ele reprezintă cele mai potrivite încercări sau dovezi ale sincerității; de vreme ce însuși cuvântul încercare, în sensul lui obișnuit folosit în Scriptură, înseamnă o dificultate care iese în calea îndatoririi creștinului, ca încercare sau testare a sincerității sale. Dacă dificultățile acestea religioase se numesc pe drept cuvânt încercare a sincerității, atunci, fără îndoială că dificultățile acestea ale religiei reprezintă în mod potrivit și mai presus de toate încercarea sincerității; căci fără îndoială că reprezintă în ele însele ceea ce au fost denumite de către Duhul Sfânt: Dumnezeu dăruiește lucrurilor un nume potrivit cu natura lor. Și, dacă aceste lucruri reprezintă încercarea potrivită și remarcabilă, dovada sau testarea sincerității credincioșilor, atunci, cu siguranță că rezultatul încercării sau al testării -adică PURTAREA SAU PRACTICA PERSOANELOR ÎN TIMPUL ACESTOR ÎNCERCĂRI- reprezintă dovada potrivită și remarcabilă a sincerității lor. Și aceasta este cea mai potrivită dovadă și evidență pentru conștiința celor care trec prin încercări. Fiindcă atunci când ni se spune că Dumnezeu îi încearcă și îi dovedește pe oameni prin aceste lucruri, ca să vadă ce este în inimile lor și dacă vor păzi sau nu poruncile Lui, noi nu trebuie să credem că o face pentru propria Sa informare sau ca să poată obține dovezi ale sincerității lor -fiindcă El nu are nevoie de încercări pentru a dobândi aceste informații- ci o  face în principal pentru convingerea lor și ca să arate dovezile conștiinței lor.

   Astfel, atunci când ni se spune că Dumnezeu a încercat Israelul prin greutățile cu care s-au confruntat în pustie și prin greutățile ridicate de dușmanii lor din Canaan, ca să afle ce era în inima lor, dacă aveau să păzească sau nu poruncile Lui, trebuie să înțelegem că a făcut-o ca să le descopere lor propria lor stare, ca să știe ce era în inimile lor. Atunci când Dumnezeu l-a încercat sau l-a ispitit pe Avraam cu porunca dificilă de a-și jertfi fiul, nu a fost pentru satisfacția Lui, ca să vadă dacă se temea sau nu de Dumnezeu, ci pentru satisfacția și mângțierea mai mare a lui Avraam, și pentru ca să se manifeste mai limpede favorul lui Dumnezeu față de el. Când Avraam s-a dovedit credincios în această încercare, Dumnezeu i-a spus:

   Acum știu că te temi de Dumnezeu, fiindcă nu ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.

   Acest lucru arată limpede că în această exercitare practică a harului lui Avraam, când a trecut prin încercare, s-a văzut mai clar adevărul harului lui decât oriunde înainte; și a reprezentat cea mai mare dovadă pentru conștiința lui Avraam, fiindcă Dumnezeu l-a dăruit lui Avraam pentru mângâierea și bucuria lui; și vorbește despre aceasta ca despre cea mai mare dovadă, prezentată conștiinței lui cu privire la faptul că era neprihănit în ochii Judecătorului său, Lucru care demonstrează ceea ce am afirmat, și anume CĂ PRACTICA SFÂNTĂ ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR ESTE CEA MAI ÎNALTĂ DOVADĂ A SINCERITĂȚII PRACTICANȚILOR, ÎN OCHII PROPRIEI CONȘTIINȚE.

   Vedem că și Hristos a folosit din când în când aceeași metodă ca să convingă conștiințele celor care pretindeau a-I fi prieteni și ca să le arate cum erau cu adevărat. Aceasta a fost metoda folosită cu tânărul bogat -Matei 19.16. El părea să manifeste respect mare față de Hristos; a îngenuncheat înaintea Lui și L-a numit BUNULE ÎNVĂȚĂTOR, făcând o mare profesiune de supunere față de porunci, dar Hristos l-a încercat, trimițându-l să vândă tot ce avea și să dăruiască săracilor apoi să-și ia crucea și să-L urmeze spunându-i că astfel își va aduna o comoară în ceruri.

   În același fel a încercat și o altă persoană despre care citim în Matei 8.20. Acesta a făcut o remarcabilă mărturisire de credință în fața lui Hristos: DOAMNE, TE VOI URMA ORIUNDE VEI MERGE, a spus el. Hristos i-a pus imediat prietenia la probă spunându-i că vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu avea unde să-Și pună capul.

   În providența Sa, Hristos Își încearcă și astăzi ucenicii. Astfel că sămânța este semănată în orice fel de sol, în pământ stâncos, spinos și bun, și apare la fel atunci când răsare dar este încercată și diferența iese la iveală sub razele arzătoare ale soarelui.

   Observând ațadar, că acestea sunt lucrurile pe care le folosește Dumnezeu pentru a ne încerca, vom înțelege că reprezintă cea mai bună modalitate de a ne judeca singuri, și anume să ne încercăm prin intermediul lor. Încercările acestea nu sunt spre informarea Sa, ci a noastr. De aceea, e necesar să ne primim informațiile pe baza lor. Cel mai sigur mod de recunoaștere a aurului nostru e să-l examinăm în cuptorul lui Dumnezeu unde El îl încearcă în scopul acesta ca noi să vedem ce anume este. Dacă vrem să știm cât de puternică e o clădire, trebuie să o privim atunci când bate vântul. Dacă vrem să știm dacă ceea ce pare grâu e grâu cu adevărat sau neghină, trebuie să îl observăm la vânturare. Dacă vrem să știm dacă un toiag e puternic sau dacă se frânge ca o trestie, trebuie să ne uităm la el cum se comportă cțnd ne sprijinim pe el și când se lasă o greutate peste el. Dacă vrem să ne cântărim corect, trebuie să ne cântărim folosind cântarul de care se folosește Dumnezeu pentru a ne cântări.

   Acesta încercări care vin în cursul practicii noastre reprezintă balanța în care sunt cântărite inimile noastre în care e cântărit Hristos și lumea sau Hristos și concurenții Săi, referitor la poziția și locul pe care îl ocupă în inimile noastre; acestea sunt cântărite sau puse pe talgere opuse având astfel ocazia să vedem care parte trage mai greu la cântar. Atunci când un om este adus la o răscruce de drumuri unul care duce la Hristos și celălalt spre obiectul poftelor lui, ca să se vadă ce cale va alege, sau când e adus în starea în care se află între Hristos și lume, Hristos fiind la dreapta, iar lumea la stânga, astfel încât, dacă merge pe o cale va trebui să renunțe la cealaltă ca să se vadă înspre ce anume înclină cel mai mult inima lui sau ce anume domnește în ea. De aceea, practica unui om în timpul încercărilor aduse de Providența lui Dumnezeu reprezintă la fel de mult dovada potrivită a înclinației superioare a inimii sale după cum mișcarea balanței, având greutăți diferite pe talgerele opuse, reprezintă experimentarea potrivită a greutăților superioare.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 167
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni