Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Despre natura emoţiilor -1-
Autor: Jonathan Edwards  |  Album: Emoţiile religioase  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 26/12/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Despre natura emoţiilor -1-

   Dumnezeu a înzestrat sufletul cu două facultăţi una prin care a capabilă de percepţie şi de speculaţie, sau prin care discerne, vede şi judecă lucrurile; aceasta este numită ÎNŢELEGERE. Cealaltă facultate este cea prin care sufletul nu numai că percepe şi vede lucrurile dar are o anumită înclinaţie faţă de lucrurile pe care le vede şi le studiază; fie că este înclinat către ele, fie că manifestă împotrivire şi aversiune faţă de ele; prin această facultate, sufletul nu rămâne un spectator indiferent faţă de lucrurile considerate, ci manifestă plăcere sau aversiune faţă de ele, e atins în mod plăcut ori neplăcut de ele, le aprobă sau le dezaprobă. Această facultate are diferite nume; uneori e numită ÎNCLINAŢIE, alteori, fiindcă se referă la acţiunile care sunt determinate şi guvernate de ea, este numită VOINŢĂ; iar mintea, în raport cu exerciţiile acestei facultăţi, este adesea numită INIMĂ.

   Manifestările acestei facultăţi sunt de două feluri: ori cele prin care sufletul se apleacă către lucrurile pe care le are în vedere, aprobându-le, fiind mulţumit de ele şi înclinat spre ele; ori cele prin care sufletul se opune lucrurilor pe care le are în vedere, dezaprobându-le, fiind nemulţumit de ele, manifestând aversiune faţă de ele şi respingându-le. Şi, după cum manifestările înclinaţiei şi voinţei sufletului sunt variate după felul lor, sunt şi mai variate în ce priveşte intensitatea lor. Există anumite manifestări de plăcere sau neplăcere, de înclinaţie sau respingere care depăşesc cu puţin stadiul de perfectă indiferenţă. Dar există şi alte manifestări mai intense în care plăcerea, aversiunea, aprobarea sau dezaprobarea, sunt mult mai puternice putându-ne să ne ridicăm din ce în ce mai sus, până ce sufletul ajunge să acţioneze viguros şi sensibil, acţiunile sufletului fiind coordonate de o asemenea putere încât prin legile unirii dintre trup şi suflet pe care le-a stabilit Creatorul, mişcarea sângelui şi a energiilor vitale să fie afectate în mod sensibil; aceasta dă naştere adeseori la anumite senzaţii fizice îndeosebi în cazul inimii şi a organelor vitale, care sunt izvorul tuturor lichidelor din trup; din cauza aceasta, mintea, în ce privesşte manifestările acestei facultăţi, e numită INIMA, probabil în toate naţiunile şi în orice epocă din istorie. Şi trebuie să facem observaţia că acestea reprezintă acele manifestări mai viguroase şi mai sensibile ale acestei facultăţi care sunt numite EMOŢII.

   Voinţa şi emoţiile sufletului nu sunt două facultăţi; emoţiile nu se deosebesc de voinţă într-un mod esenţial, nici nu diferă de acţiunile simple ale voinţei şi de înclinaţiile sufletului; singura diferenţă constă în VITALITATEA ŞI SENSIBILIATATEA ACESTOR MANIFESTĂRI.

   Mărturisesc căci limbajul acesta e destul de imperfect, semnificaţia cuvintelot nefiind destul de clară şi de fixată, nici delimitată precis prin obişnuinţă, care guvernează folosirea limbii. Într-un anumit sens, emoţiile sufleteşti nu diferă deloc de voinţă şi înclinaţie, voinţa neputându-se manifesta decât în măsura în care e afectată de emoţii; ea nu e scoasă din starea de perfectă indiferenţă decât în măsura în care e afectată într-un fel sau altul. Totuşi, există multe acte ale voinţei şi înclinaţiei care nu sunt numite în mod obişnuit EMOŢII; în tot ceea ce facem, atunci când actionam voluntar, exista o exercitare a voinţei şi a înclinaţiei; înclinaţie este aceea care ne guverneaza acţiunile; dar nu toate actele înclinaţiei şi ale voinţei din cadrul actiunilor obisnuite ale vieţii noastre sunt numite emoţii. Însă cele numite în mod obisnuit emoţii nu diferă în mod esenţial de ele, ci doar în gradul şi modul de exercitare. În orice act al voinţei, sufletul aprobă sau dezaprobă, este înclinat sau simte aversiune faţă de lucrul avut în vedere: şi acestea nu sunt diferite, în esenţă, de emoţiile trezite de iubire sau de ură. Această plăcere sau înclinaţie către un lucru, dacă este foarte intensă, viguroasă şi plină de viaţă, este identică cu emoţia trezită de iubire; şi, dacă neplăcerea sau aversiunea sunt intense, pot fi puse pe picior de egalitate cu ura. În fiecare act al voinţei manifestate faţă de un lucru care nu este prezent, sufletul este în oarecare măsură înclinat către lucrul acela, iar înclinaţia aceasta, într-un anumit grad destul de puternic, este acelaşi lucru cu emoţia cauzată de dorinţă. Şi în orice act al voinţei, în care sufletul aprobă un lucru prezent, există o anumită măsură de plăcere; iar plăcerea aceasta, dacă există într-un grad destul de puternic, este identică cu emoţia cauzată de bucurie sau încântare. Şi, dacă voinţa dezaprobă un lucru prezent, sufletul îşi manifestă într-un anumit grad neplăcerea; iar dacă neplăcerea acesta este intensă, atunci e foarte asemănătoare cu emoţia cauzată de durere sau de întristare.

   Natura noastră e de aşa fel, şi legile unirii dintre suflet şi trup sunt în aşa fel, încât nu poate exista o exercitare vie şi viguroasă a voinţei sau o înclinaţie a sufletului care să nu aibă vreun efect asupra trupului, prin alterarea mişcării fluidelor şi, în special, a energiilor vitale. Şi, pe de altă parte, prin aceleaşi legi ale unirii dintre trup şi suflet, constituţia fizică şi mişcarea fluidelor pot promova exercitarea emoţiilor. Trupul omului nu este capabil să fie subiectul iubirii sau al urii, al bucuriei sau al durerii, al speranţei sau al fricii, decât este trupul unui copac, ori decât este trupul omului capabil să gândească şi să înţeleagă. După cum numai sufletul poate avea idei, şi numai el poate manifesta plăcere sau aversiune faţă de aceste idei. După cum numai sufletul gândeşte, la fel, doar el iubeşte sau urăşte, se bucură sau este îndurerat de aceste gânduri. Mişcările acestea ale energiilor vitale şi ale fluidelor din trup nu aparţin naturii emoţiilor, deşi le însoţeşte întotdeauna, în starea prezentă; ci ele sunt numai efectele sau însoţitoarele emoţiilor şi sunt total diferite de ceea ce sunt emoţiile în sine, nefiind esenţiale pentru acestea; astfel că un duh fără trup poate fi la fel de capabil de ură şi de iubire, de bucurie şi durere, de speranţă sau frică, sau de alte emoţii, ca un duh unit cu trupul.

   

...încercând să ies din labirintul celor scrise de autor... şi-n nădejdea căci scriindu-le şi recitindu-le, împărtăsindu-le şi altora, voi afla o potecuţă spre ieşire...
Adăugat în 26/12/2018 de floridinmaracineni
Mă bucur că aţi postat acest material, că el arată cât de complicat este principiul de funcţionare al sufletului omului, iar noi deşi ne ocupăm de funcţionarea corectă a sufletului, nu mai ştim care e principiul lui de funcţionare.
Ce nebunie, să te apuci să repari o maşinărie atât de complexă, fara să şti cum funcţionează!!??

Imaginaţi-vă un medic cardeolog sau neurolog care face operaţi pe cord, sau pe creer dar care nu ştie cum trebuie să funcţioneze inima, creerul!!!??? Ce şanse de reuşită ar avea aceşti medici?.
Noi creştini din ultimul veac nu studiem nici despre funcţionarea minţi nici despre funcţionarea inimi pe motiv că aceste studi sunt prea complexe, dar ne apucăm să facem ,,operaţi,, şi pe ,,cord,, sau pe ,,creer,,, şi în loc sa-i facem pe oameni mai sanatoşi la cap şi la inimă îi facem de două ori mai răi ca înainte, în timp ce,noi, ne întrebăm: De ce nu ne-a reuşit ,,operaţiile,,......
Adăugat în 27/12/2018 de ambrozie
După cum ochiul a fost facut să vadă şi urechea să audă tot aşa inima a fost făcută să iubească, de aceea când facem tratament la ochii, unui om ne ocupăm de vedere lui, iar când facem tratament la urechile unui om i ne ocupăm de auzul lui. La fel când facem tratement la sufletul unui om ne ocupăm de iubirea lui.

Dacă vorbim de iubirea unui om, toţi oameni care au sufletul funcţional ,iubesc, diferenţa este că uni iubesc pe Dumnezeu, alţi iubesc păcatul iar alţi iubesc şi pe Dumnezeu şi păcatul. Cea ce face pe un om să simtă atracţie de ceva sau de cineva este, iubirea la nivel de sentiment, dar omul are şi posibilitatea de a iubi raţional şi decizional, nu numai sentimental. De exemplu un lacom de avere poate ajunge la un moment dat scârbit de bani datorită problemelor financiare pe care le are, dar reuşeşte să treacă peste acest gol de iubire sentimentală, datorită iubiri raţionale, şi decizionale de bani. El este decis să iubească bani cu orce preţ şi în orce condiţi, el este decis să iubească bani cu tot sufletul lui, şi cu raţiunea şi cu voinţa lui ,nu numai cu partea lui sentimentală ........
Adăugat în 27/12/2018 de ambrozie
Binevenite explicaţiile dumneavoastră frate vă aduc mulţumiri cu tot respectul.
Adăugat în 27/12/2018 de floridinmaracineni
Dacă pătrundem mai adânc în sufletul nostru vom observa un lucru interesant: că iubirea pe care o avem în suflet deşi îşi pune amprenta pe toate aspectele vieţi , ea nu depinde de aceste aspecte, ci depinde de dumnezeul nostru, care poate fi Dumnezeul adevarat sau dumnezei falşi.
Iubirea sufletului nostru în ultimă instanţă este faţă de dumnezeul nostru.

Am spus în comentariul trecut că oameni se impart în trei categori: iubitori de Dumnezeu, iubitori de păcat şi iubitori şi de Dumnezeu şi de păcat. Majoritatea iudeilor din primul veac şi a creştinilor din ultimul veac fac parte din a treia categorie: iubitori mai mult de sine, de bani de plăceri, etc, decât de Dumnezeu. Aceasta este ceea mai gravă boală a sufletului boala de caldicel, dragostea omului faţă de Dumnezeu nu e nici rece nici caldă, este caldicică.
. Când spunem , că dragostea celor mai mulţi s-a răcit , vorbim de o stare de caldicel. Tratamentul la această epidemie, care a cuprins atât iudaizmul din primul veac cât şi creştinizmul din ultimul veac ,este, ca omul să ajungă iubitor mai mult de Dumnezeu decât iubitor de bani, de plăceri sau de sine,......
Intrebarea este cum se poate face aşa ceva?.....Prin pocainţă de păcat.
Adăugat în 28/12/2018 de ambrozie
Într-adevăr o teză profundă, care merită toată atenția.
Adăugat în 01/01/2019 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 168
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni