Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Sfințirea (Rom. 6.22; 1 Cor. 1.30; 2 Cor. 7.1; 1 Tes. 4:3,7; 2 Tes. 2.13; Evrei 12.14; 1 Petru 1.2)
Autor: Mihail Dimitriu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mihaild in 15/04/2019
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 5 voturi
Sfințirea (Rom. 6.22; 1 Cor. 1.30; 2 Cor. 7.1; 1 Tes. 4:3,7; 2 Tes. 2.13; Evrei 12.14; 1 Petru 1.2)

Sfințirea (Rom. 6.22; 1 Cor. 1.30; 2 Cor. 7.1; 1 Tes. 4:3,7; 2 Tes. 2.13; Evrei 12.14; 1 Petru 1.2)

de Mihail Dimitriu, poet și scriitor creștin

1. Elemente definitorii ale sfințirii

► Din punct de vedere biblic, cuvintele sfințire și sfințenie sunt sinonime, întrucât cuvintele corespunzătoare din limba greacă se pot traduce prin “separare”.

► Sfințenia (sau sfințirea) se definește ca fiind acea însușire (calitate, stare), pe care o are cineva sau ceva, de a fi sfânt (Exod 40.9; Lev. 8.10; 11.44; 21.8).

► Sfinţenia lui Dumnezeu (Ps. 102.19) este evidentă, întrucât chiar Dumnezeu afirmă că El este sfânt (Ps. 60.6; 89.35; 108.7; Is. 5.16; 57.15; Ezec. 28.22,25; 38.23; Amos 4.2), El este minunat în sfinţenie (Exod 15.11).

- Numele lui Dumnezeu este sfânt (Lev. 22.32; Ezec. 36.23)

- Cuvintele lui Dumnezeu sunt sfinte (Ier. 23.9).

- Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt sfinte (F. A. 13.34).

- Oștirea lui Dumnezeu este sfântă (Is. 13.3).

- Căile lui Dumnezeu sunt sfinte (Ps. 77.13).

► O persoană sfântă se definește ca fiind acea persoană care este pusă deoparte (Lev. 20.26; 1 Cron. 23.13), pentru Dumnezeu (Lev. 21.6-7; Num. 15.40), adică este consacrată lui Dumnezeu.

► Oamenii sfinți nu trăiesc în acord cu sistemul lumesc (Ioan 17.16), pervertit și stăpânit de către diavol (Ioan 12.31; 14.30; Ioan 16.11), întrucât au deja încă de pe Pământ, cetăţenia cerurilor (Fil. 3.20; Ef. 2.6), fiind cetăţeni împreună cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu (Ef. 2.6,19-22). Datorită acestui fapt, oamenii sfinți nu fac parte “din lume” (Ioan 17.14,16), ci doar sunt trimişi în lume (Ioan 17.18), pentru a propovădui Evanghelia. Întrucât oamenii sfinți alcătuiesc Biserica, iar Biserica reprezintă pe Pământ, Împărăţia lui Dumnezeu, oamenii mântuiţi sunt trimişi şi împuterniciţi ca ambasadori (Luca 9.2; 10.1), direct de către Domnul Isus Hristos (2 Cor. 5.20), care este “Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (Apoc. 19.11-16).

2. Realizarea sfințirii

► Sfințirea este realizată de către Dumnezeu (Gen. 2.3; Exod 20.11; 29.43-44; Exod 31.13; Lev. 20.8; 21.8,15, 23; 22.32; 1 Împ. 9.3; 2 Cron. 7.16; 30.8; 36.14; Ezec. 20.12; 37.28; Țef. 1.7; Ioan 10.36; Rom. 15.16; 1 Cor. 1.2; 6.11; 2 Cor. 1.12; 1 Tes. 5.23; 2 Tes. 2.13; Evrei 2.11; 1 Petru 1.2), prin:

- Jertfirea trupului Domnului lui Isus Hristos (Ef. 5.25-26; Col. 1.22; Evrei 10.10,14, 29; 13.12).

- Cuvântul lui Dumnezeu (1 Tim. 4.5).

- Adevăr (Ioan 17.17,19; Ef. 4.24).

- Dreptate (Is. 5.16).

- Rugăciune (1 Tim. 4.5).

► În perioada vechiului legământ (Evrei 8.13), sfințirea putea fi realizată:

- În Templul lui Dumnezeu (Matei 23.17), desigur pentru acea perioadă de timp din Vechiului Testament, cât a existat Templul de la Ierusalim.

- La altarul din Templul lui Dumnezeu (Matei 23.19), desigur pentru acea perioadă de timp din Vechiului Testament, cât a existat altarul din Templul de la Ierusalim.

- Printr-o persoană, care, în anumite situații bine determinate (1 Cor. 7.14) putea sfinți una sau mai multe alte persoane (Exod 19.10,14, 23; 28.41; 29.1,33; 30.30; Lev. 8.12,30; Num. 20.12-13; 27.14; Deut. 32.51; 33.3; Iosua 7.13; Jud. 17.5,12; 1 Sam. 7.1; 16.5; 1 Împ. 13.33; Iov 1.5).

- Printr-o persoană, care se putea sfinți pe ea însăși (Exod 19.22; Exod 20.8; Lev. 11.44; 20.7; Iosua 7.13; 1 Sam. 16.5; 1 Cron. 15.12,14; 2 Cron. 5.11; 29.5,15, 31,34; 30.3,15, 17,24; 35.6; Ioan 17.19).

- Printr-o persoană, care putea sfinți unul sau mai multe obiecte (Lev. 8.10-11,15, 30; Num. 7.1), sau fragmente din animale aduse ca jertfă (Exod 29.27).

- Printr-un obiect sfânt, de care se atingeau anumite persoane (Lev. 6.18,27).

- Printr-un obiect sfânt, care se afla în preajma unor persoane (Ezec. 44.19).

- Prin unele elemente ale jertfelor care se aduceau în perioada Vechiului Testament (Evrei 9.13).

- Prin sângele jertfelor din perioada Vechiului Testament, care a sfințit  (Evrei 9.18) legământul cel vechi (Evrei 8.6-13).

► Chiar și Dumnezeu, putea fi sfințit (consacrat, pus deoparte) de către diverse persoane (Is. 29.23; 58.13; Ezec. 20.41; 36.23; 38.16; 39.27; 46.20), acest fel de sfințire realizîndu-se prin slăvirea lui Dumnezeu (Ps. 97.12; 2 Tes. 1.10).

3. Exemple de entități ce pot fi sfințite:

- Oameni (Exod 19.10,14, 22-23; 28.3-4,41; 29.1,37, 44; 30.30; 31.13; Deut. 33.2; Ezec. 44.19; Daniel 7.21,25, 27; 8.24; Matei 27.52; Rom. 15.16).

- Capul unui om închinat Domnului (Num. 6.11).

- Îngeri (Matei 25.31; Marcu 8.38; Luca 9.26; Apoc. 14.10).

- Cortul Întâlnirii din Vechiul Testament, precum și toate uneltele și alte obiecte din acesta (Exod 29.44; 40.9; Lev. 8.10-11; Num. 4.15,20; Num. 7.1,9; 1 Împ. 8.4; 2 Cron. 5.5).

- Casa Domnului (1 Împ. 8.63; 1 Împ. 9.3,7; 2 Cron. 7.5,16; 29.5; 36.14; Ezra 6.16-17; Ps. 30.1), adică Templul (Ps. 65.4) de la Ierusalim, mijlocul curţii, care era înaintea Casei Domnului (1 Împ. 8.64; 2 Cron. 7.7), poarta oilor (Neemia 3.1), sfinţenia fiind podoaba Casei Domnului (Ps. 93.5).

- Odăi din Casa Domnului ( Ezec. 42.13; 46.19).

- Lucruri din Casa Domnului (1 Cron. 23.28; 26.20,26; Ezra 8.28; Ezec. 42.13; 44.8,13).

- Diversele obiecte care erau folosite în slujbele desfășurate de către preoți în Vechiul Testament (Exod 30.29; 40.9,11; Lev. 8.10-11; Num. 4.15,20; 7.9; 16.37-38; Num. 31.6; Ezec. 42.13; 44.8,13).

- Altarul pe care se aduceau jertfe şi toate uneltele lui (Exod 29.36-37,44; 40.10; Lev. 8.11,15; 16.19; Num. 7.1; 2 Cron. 7.9; Ezec. 43.26).

- Slujbe (1 Cor. 9.13).

- Diverse locuri, zone, teritorii (Exod 29.43; Lev. 6.27; Num. 18.10; 2 Cron. 5.11; 8.11; Ezec. 21.2; 42.13-14; 45.7; 48.21; Ps. 74.8; 87.1), locaş (Exod 15.13; Lev. 21.23; 26.31; 2 Cron. 26.18; 29.5; 30.8; Amos 7.9; Ezec. 7.24; 22.8; 28.18; 37.28; 44.19; 48.11,21).

- Cetăți (Is. 64.10), adică localități, așa cum a fost și Ierusalimul într-o anumită perioadă de timp a Vechiului Testament (Daniel 9.24).

- Zidurile Ierusalimului (Neemia 12.27) într-o anumită perioadă de timp a Vechiului Testament.

- Hrană (Lev. 21.22; 1 Sam. 21.4,6; Hagai 2.12).

- Animale (Num. 18.17) și alte lucruri (Țef. 3.4; Ezec. 42.13; 44.8,13) care Îi erau închinate lui Dumnezeu (Lev. 22.2-4,6-7,9-10,12, 15-16; Num. 18.9-10; Deut. 26.13; 2 Cron. 31.6,12, 14,18; 35.13; Ezra 2.63; Neemia 7.65; 12.47), cum erau fragmentele din animale (Exod 29.27,33) care Îi erau aduse ca jertfe lui Dumnezeu.

- Darurile închinate lui Dumnezeu (Exod 28.38; Num. 18.19,32).

- Veșmintele preoților din perioada Vechiului Testament sau orice alt obiect sau accesoriu de îmbrăcăminte al acestora (Exod 28.2,4; 29.6,29; 31.10; 35.19,21; 39.1,41; 40.13; Lev. 8.30; 16.4,32; 21.10; Ezec. 42.14).

- Podoabe (1 Cron. 16.29; 2 Cron. 20.21; Ps. 29.2; 96.9; 110.3).

- Sărbători, adunări (Lev. 23.2-4,37; 25.10; Deut. 5.12; Neemia 13.22; Ier. 17.22,24, 27; Is. 58.13; Ezec. 44.24).

- F. A. (1 Sam. 21.5).

- Zile (Gen. 2.3; Exod 20.8,11; Is. 58.13; Ier. 17.22,24, 27).

- Călătorii (Exod 6.4).

- Obiecte (Matei 7.6).

4. Sfințiri care nu sunt de natură divină

Biblia vorbește și despre sfințiri (consacrări) care nu Îi sunt închinate lui Dumnezeu. Astfel pot fi sfințite obiecte ce reprezintă idoli, care, în mod evident nu Îi sunt consacrate lui Dumnezeu (Daniel 3.3). De asemenea există și sfințiri de persoane, care nu Îi sunt consacrate lui Dumnezeu. Prin aceste așa-zise sfințiri, unii încalcă poruncile lui Dumnezeu (Is. 66.17), care trebuie să fie păzite cu sfinţenie (Ps. 119.4).

5. Sfințirea oamenilor

► Dintotdeauna, dorința lui Dumnezeu a fost ca oamenii lui Dumnezeu, care au trăit în perioada Vechiului Testament să fie sfinţi (Exod 22.31; Lev. 11.45; 19.2; 20.7,26; Num. 15.40; Ps. 34.9; Daniel 7.18,22, 25,27; 8.24; Ps. 89.5; 89.7). Pentru aceasta Dumnezeu a dorit ca să-i facă părtaşi la sfinţenia Sa (Lev. 11.45; 19.2; 20.26;

► Preoții lui Dumnezeu din perioada Vechiului Testament, trebuia să fie sfinţiți (Exod 28.3,4; 29.1,44; 30.30; Lev. 21.8; 2 Cron. 5.11; 2 Cron. 23.6,18; 30.24; Ezec. 48.11).

►  Proorocii autentici ai lui Dumnezeu (Luca 1.70; F. A. 3.21; Ef. 3.5; 2 Petru 3.2) și apostolii (Ef. 3.5) sunt sfinți.

► Creștinii autentici care alcătuiesc Biserica, sunt chemați de către Dumnezeu (1 Cor. 1.2; Ef. 1.18; Evrei 3.1; 1 Petru 1.15) la sfințire (F. A. 9.13,32, 41; 20.32; 26.10,18; Rom. 1.7; 8.27; 12.13; 15.25-26,31; 16.2,15; 1 Cor. 1.2; 6.1-2,11; 14.33; 16.1,15; 2 Cor. 1.1; 8.4; 9.1,12; 13.13; Ef. 1.1,4, 15; 2.19; 3.8,18; 4.12; 5.3,26; 6.18; Filipeni 1.1; 4.22; Col. 1.2,4, 12,22, 26; 3.12; 1 Tim. 5.10; Filimon 1.5,7; Evrei 6.10; 13.24; 1 Petru 1.15-16; Iuda 1.3,14), întrucât Dumnezeu dorește ca să-i facă părtaşi la sfinţenia Sa (Evrei 12.10; 1 Petru 1.16).

6. Dovedirea sfințeniei

Un om se poate testa pentru a-și dovedi că trăiește în sfințenie (Luca 1.75; Rom. 6.22; Evrei 12.14), şi își duce sfinţirea până la capăt (2 Cor. 7.1; 1 Tim. 2.15; Apoc. 22.11), dacă acesta constată că:

► Este înrădăcinat (Rom. 11.16; Col. 2.7) şi zidit (Ef. 2.10) în Domnul Isus Hristos (1 Cor. 1.2,30; Ef. 1.4; Col. 1.26-27) și rămâne în El (Ioan 15.4).

► Îl păstrează în inima sa pe Domnul Isus Hristos (Ef. 3.17; 1 Petru 3.15), prin Duhul Sfânt (Rom. 8.9,15; Gal. 4.6);

► Are o credință (Iuda 1.3; Apoc. 13.10; 14.12) autentică, adică o credință care a trecut testele credinței (2 Cor. 13.5).

► Are certitudinea botezului autentic cu Duhul Sfânt (2 Tes. 2.13) și trăiește sub călăuzirea Duhului Sfânt (Rom. 8.1,4-6,14; Gal. 5.16-25). Spre deosebire de perioada Vechiului Testament, unde una dintre manifestările exterioare ale sfințirii, era ungerea cu untdelemn, care consta în turnarea de untdelemn pe capul persoanei respective (Lev. 8.12), în perioada Noului Testament, cel care unge este Duhul Sfânt (Luca 4.18; F. A. 10.38). Sfânta Scriptură ne învaţă că atât untdelemnul (Exod 29.7; 1 Împ. 1.39; Ps. 23.5; 45.7; 89.20; Marcu 6.13; Luca 7.46; Evrei 1.9; Iacov 5.14), cât şi Duhul Sfânt (Is. 61.1; Luca 4.18; F. A. 10.38; 1 Ioan 2.20,27), au rolul de “a unge”, iar după ce “Sam. a luat cornul cu untdelemn, şi l-a uns” pe David, “Duhul Domnului a venit peste” acesta (1 Sam. 16.13). Desigur că untdelemnul reprezintă unul dintre simbolurile folosite de către Biblie pentru Duhul Sfânt.

- Păzește poruncile lui Dumnezeu (Apoc. 14.12), astfel că nu mai păcătuiește (Rom. 6.22).

- Se silește (1 Cor. 9.27; 2 Cor. 5.9; 2 Petru 1:5-9; 2 Petru 3:14) să trăiască în neprihănire (Rom. 6.19), având o inimă fără prihană înaintea lui Dumnezeu (1 Tes. 3.13), pentru a Îi permite lui Dumnezeu să-l sfințească pe deplin, și astfel, duhul, sufletul şi trupul său să rămână fără prihană (1 Tes. 5.23).

► Este “îmbrăcat” cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare (Col. 3.12);

► Acționează potrivit adevărului (Ef. 4.24);

► Are o purtare demnă (1 Petru 1.15), stăpânindu-și bine trupul (1 Tes. 4.4), ferindu-se de orice formă de manifestare a curviei (Ef. 5.3; 1 Tes. 4.3-4), inclusiv de cea de tip spiritual (Lev. 17.7; Ezec. 6.9; 16.36; 23.7,30; Mica 1.7) și necurăţiei (Ef. 5.3; 1 Tes. 4.7; 2 Tim. 2.21);

► Purtarea sa este călăuzită încontinuu de următorul îndemn: “Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12.14).

► Dorește să fie desăvârșit (Ef. 4.12), pentru a împlini porunca lui Domnului Isus, referitoare la desăvârșire: “Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5.48), fiind conștient de faptul că starea spirituală a celor care nu au fapte desăvârșite este jalnică (Apoc. 3.1-2).

► Face fapte neprihănite (Apoc. 19.8).

► Se roagă (Apoc. 5.8; 8.3-4) neîncetat (Luca 18.1; 21.36; 1 Tes. 5.17).

► Poartă podoabe alese, adică numai podoabe de natură spirituală (1 Petru 3.5);

► Există posibilitatea de a fi prigonit datorită faptului că este sfânt (Apoc. 13.7; 16.6; 17.6; 18.24; 20.9).

► Are răbdare (Apoc. 13.10; 14.12), chiar îndelungă răbdare (Gal. 5.22-23);

► Nu este lacom de avere (Ef. 5.3).

7. Binecuvântări de care vor beneficia oamenii sfinți

► Vor învia (Rom. 1.4) la întâia înviere a morților (Luca 14.14), vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani (Apoc. 20.6).

► Îl vor însoți pe Domnul Isus Hristos, la a doua Sa venire pe pământ (Zah. 14.5; 1 Tes. 3.13; Iuda 1.14).

► Vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu (Is. 35.8; Ef. 1.18; Col. 1.12)

► Sunt răsplătiți (Apoc. 11.18) de către Dumnezeu cu viață veșnică (Rom. 6.22) în părtășie cu Dumnezeu (Apoc. 21.2-3).

*

Concluzie

► În perioada harului, în care trăim în prezent, și implicit în contextul Noului Testament, un om sfânt este: despărţit (separat) de păcat şi de orice este rău, necurat, sau care ar putea să-l întineze (Rom. 6.22; 1 Cor. 6.9-11; 2 Cor. 6.17; 7.1; Ef. 5.3; 1 Tes. 4.3-7), neprihănit (Rom. 6.19; 1 Cor. 6.11; 1 Tes. 3.13; 5.23), drept în caracter (1 Cor. 6.9-11; Col. 3.12-13), ales (F. A. 9.15; 22.14-15; 26.15-18; Col. 3.12; 1 Petru 1.1-2), pus de-o parte (Exod 13.2; F. A. 13.2; Rom. 1.1; Gal. 1.15) şi chemat de către Dumnezeu (Rom. 1.1,7; 1 Cor. 1.2; Gal. 1.15; 1 Petru 1.15-16), pentru a lucra (Ef. 4.12) împreună cu El (1 Cor. 3.9; 2 Cor. 6.1) la vestirea Evangheliei (1 Petru 2.9).

► Sfinţirea oamenilor este realizată de către Dumnezeu (1 Tes. 5.23), prin: Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 17.17; 1 Tim. 4.5), adevăr (Ioan 17.19) şi Duhul Sfânt (Rom. 15.16; 1 Cor. 6.11; 2 Tes. 2.13; 1 Petru 1.2), cu care aceştia sunt botezaţi. Sfinţirea unui om este o urmare directă a trăirii sale în afara păcatului (Rom. 6.22), şi ea este posibilă numai în Domnul Isus Hristos (1 Cor. 1.2), datorită sângelui Său cel sfânt (Ef. 5.25-26; Evrei 10.10,29; 13.12). Un om va fi cu adevărat sfânt, numai atunci când mădularele sale au fost transformate în roabe ale neprihănirii (Rom. 6.19), şi astfel el a devenit un Templu al Duhului Sfânt (1 Cor. 3.16-17; 6.19; Ef. 2.21-22).

► Sfinţirea unui om este un proces (2 Cor. 7.1; Col. 1.21-23; 1 Tes. 5.23), care debutează cu decizia omului de a se separa de lume și a se pune deoparte pentru Dumnezeu, și se încheie atunci când omul respectiv a ajuns să fie separat definitiv de orice fel de formă de manifestare a păcatului.

Amin!

AMIN! Mulţumiri şi sfinte binecuvântări să vă însoţească pe mai departe! Claritate şi expunere astfel ca orice doritor de Adevăr să înţeleagă. Slavă Domnului!
Adăugat în 16/04/2019 de floridinmaracineni
Rare sunt eseurile excelente. Acesta este un eseu excelent, căci este 100 % biblic. Merită din plin nota 10 !
Adăugat în 16/04/2019 de criscris
Statistici
  • Vizualizări: 167
  • Favorită: 5
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni