Solia celor trei ingeri
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de adibalau in 16/05/2018
    12345678910 0/10 X

          Pentru colectia; SOLIA CELOR TREI INGERI                                                               pag. 1

 

 

                                      IMPARATIA CERURILOR

                                                                    Sub sloganul; SOLA SCRIPTURA''

 

 

       Ingerul i-a zis; Nu te teme, Marie; caci ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu. Si iata ca

vei raminea insarcinata, si vei naste un fiu, caruia ii vei pune numele Isus. El va fi mare, si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparati peste casa lui Iacov in veci, si imparatia lui nu va avea sfirsit. '' Luc 1; 30-33 Si vom cita inca din Ev. dupa Luca 24; 21-32 unde zice; ''Noi trageam nadejde ca El este Acela, care va izbavi  pe Israel; dar cu toate acestea, iata ca astazi este a treia zi  decind s-au intimplat aceste lucruri... . Atunci Isus le-a zis; , , O, nepriceputilor  si zabavnici cu inima, cind este vorba sa credeti tot ce au spus proorocii. Nu trebuia  sa sufere Hristosul aceste lucruri, si sa intre in slava Sa? Si a inceput dela Moise, si de la toti proorocii si le-a tilcuit, in toate scripturile, ce era cu privire la El... . . Atunci li s-au deschis ochii, si L-au cunoscut; dar El S-a facut nevazut dinaintea lor. Si au zis unul catre altul; , , Nu ne ardea inima in noi, cind ne vorbea  pe drum, si ne deschidea scripturile? ... Si cu toate acestea, doar la citeva zile dupa ce iau facut sa inteleaga acestea gasim ca lau intrebat; ...     ; Doamne  in vremea aceasta ai de gind sa asezi din nou Imparatia lui Israel? ... ; nu este treaba voastra sa stiti vremurile sau soroacele. Daca ne vom opri asupra textului vom observa ca nu a zis ca nu va mai veni Imparatia lui Israel ci nu este treaba voastra sa stiti  cand va veni ea ca daca le spunea peste doua mii si... de ani, sear fi pierdut uni nadejdea. De aceea gasim peste tot termenul ; Inca putina vreme'' Iar farisei cind au intrebat; cind va veni imparatia, Domnul lea raspuns; Imparatia lui Dumnezeu nu vine in asa fel ca sa izbeasca privirile, nu se va zice; uite-o aici sau; uite-o acolo'' caci iata  ca imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru Luc17; 20,1 cu alte cuvinte nu ar trebui sa va preocupe cind va veni imparatia pe pamint, adica Imparatia lui Israel, cind toate neamurile ii vor fi supuse Amos 9; 11,2 ci ar trebui sa ne preocupe daca noi suntem inclusi in ea prin viata care o traim dupa cum este scris; SFINTEASCA-SE NUMELE TAU''  Desigur in cer este sfintit, dar el trebuie sfintit si in viata noastra, si nu  sa ne pomenim ca luptam inpotriva ei din pricina dragostei fata de doctrinele bisericesti, si nu de dragoste pentru imparatia lui Dumnezeu  si adevarul scripturilor. Ca de acea zicea Domnul ca nici un pom bun nu poate face roade rele. Nu ca nu ar trebui sa ne preocupe Imparatia ca de acea zicea Domnul Isus cautati mai intii imparatia lui Dumnezeu... dar atentie nu cu numararea anilor din cartea lui Daniel, caci toti care au facut lucrul acesta au gresit. Unii ca va veni in anul doua mii altii doua mii cinci sau zece altii o mie noua sute optsprezece iar altii cu date mai vechi in felul acesta putea sa o faca chiar Domnul Isus  ca nu este nimeni mai bun matematicean ca El. Si totusi a zis ca nici fiul omului nu stie ziua aceea. . Intrebarea  este ce gind ne duce sa numaram anii? Dorinta de a trai o viata  in neprihanire  si sa aducem trupul nostru ca o jertfa vie sfinta si placuta lui Dumnezeu Rom12; 1 Sau dorinta imparatiei si de a scapa de necazuri  si a trai o viata in bunastare cu tot confortul fara semafoare si cozi infernale ci sa zburam ca gindul. Iar altii care au ajuns in parlament sau diferite partide cu functii inalte ce gind iau dus acolo? Pavel zicea; O iata-va satui, iata-va ajunsi bogati, iata-va imparatind fara noi, macar daca ati imparatii cu adevarat... 1Cor 4; 8 si in alt loc; Imparatia Lui Dumnezeu nu este mincare si bautura''... si aceasta pentru-ca uni cauta numai sa imparateasca; Domnul a zis sa cautam imparatia si neprihanirea dar neprihanirea cere jerfa. Apocalipsa 2; 10 zice; Fi credincios  pina la moarte si-ti voi da cununa vieti. Deci si neprihanirea, si atunci; ... toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra Mat 6; 33. Aici uni se vor intreba  cum caut neprihanirea si de unde incep? Iar raspunsul este la inceputul propovaduiri Domnului Isus cind zicea;      Pocaiti-va caci Imparatia Cerurilor este aproape... Petru  a luat cuvintul si a zis; Iata ca noi am lasat totul si team urmat ce rasplata vom avea? Isus le-a raspuns; Adevarat va spun  ca atunci  cind va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al maririi Sale la inoirea tuturor lucrurilor, voi, care m-ati urmat  veti sedea si voi pe doisprezece  scaune de domnie si veti judeca pe cele doisprezece seminti a lui israel Mat 19; 25-28. Iar in Luca zice; De aceea va pregatesc imparatia dupa cum Tatal Meu mi-a pregatito Mie, ca sa mincati si sa beti la masa mea in imparatia Mea si sa sedeti pe scaune de domnie ca sa judecati pe cele doisprezece, semintiiale lui Israel Luca 22; 29,0. Defapt  aceasta este ce nea invatat sa ne rugam cind a zis; Vie Imparatia Ta; Faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamint. Deci acesta este planul  si voia lui sa faca precum in cer asa si pe pamint. Problema este la noi vrem sa credem ce nea invatat sa ne rugam, cind a zis; Vie imparatia Ta; Facase voia Ta precum in cer asa si pe pamint. Sau il vedem neputincios sa renoiasca pamintul, adica sa faca un pamint nou, cind vedem cita                                                                                           ………………………………………………          pag. 2

 

stricaciune este pe el. Ioan zice in prima sa epistola; Cine nu il crede pe Dumnezeu il face  mincinos 1Ioan 5; 10. Poate ar fi mai usor sa credem Apoc; 2; 26,7 unde zicea; celui ce va biruii si celui ce va pazi pina la sfirsit lucrarile Mele, ii voi da stapinire peste neamuri. Le va cirmui cu un toiag de fier si le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit si Eu puterea de la Tatal Meu''... Sa zicem ca aceste lucruri din aceste versete citate se vor petrece in cer, atunci intrebarea este, unde vor fi aceste neamuri peste care vor domni sfintii care au biruit?     Sau, ce inseamna cuvintele acestea; '' Bine rob bun, finca ai fost credincios in putine lucruri  primeste cirmuirea a zece cetati '' Luc 19; 17. In cartea lui Daniel 7; 27 zice; Imparatia Lui este o imparatie vesnica si toate puterile ii vor sluji si il vor asculta. Acum poate vom zice ca toate aceste lucruri se vor petrece in cer dar Daniel ne spune; Piatra care sfarimase chipul s-a facut un munte mare si a umput tot pamintul'' priviti cu atentie ca nu scrie tot cerul ci TOT PAMIN- TUL. Dupa talmacirea lui Daniel, aceasta; piatra mare'' semnifica Imparatia sfintilor adica Imparatia cerurilor, vezi si Daniel 2; 44 unde scrie; dar in vremea acestor imparati Dumnezeul cerurilor, va ridica o Imparatie care nu va fi nimicita niciodata[de pe pamint, de vreo alta imparatie de pe pamint] si care nu va trece sub stapinirea altui popor. [de pe pamant] Ea va sfarima si va nimici toate acele imparatii[de pe pamint]Si datimi voaie sa va spun ca chiar si imparatia intunericului adica Satana cu ingerii lui care sunt acum pe pamint in ziua aceea nu vor mai ramanea pe pamint ci vor fi legati nu pe pamint ci in adinc; caci daca ar ramine pe pamint satana inseamna ca el ar mosteni pamintul si nu cum a zis Domnul;"Ferice de cei blinzi, caci ei vor mosteni pamintul''Mat. 5; 5 Dar noi stim si asa; si citim ca  Imparatia cerurilor va dainui vesnic. [Desigur pe pamint]si nu imparatia intunericului, adica Satana cu ingerii lui. ; ACEASTA INSEAM- NA PIATRA PE CARE AI VAZUT-O SI CARE A UMPLUT TOT PAMINTUL... Dar noi poate vom zice; la sfirsitul miei de ani cind va cobori biserica pe pamint. 2Versetul 44 spune: ''DAR IN VREMEA ACESTOR IMPARATI'' DUMNEZEUL CERURILOR VA RIDICA O IMPARATIE, si nu la sfirsitul miei de ani ci in vremea cind acesti imparati se vor afla pe pamint. Vezi si Daniel 7; 12 unde zice; SI CELE LALTE FIARE AU FOST DEZBRACATE DE PUTEREA LOR''  [Si nu nimicite de pe pamint ca aceea fiara care hulea] Deci dezbracate de puterea lor, dar li s-a ingaduit o lungire a vietii pina la o vreme si un ceas anumit. Cine sunt fiarele acestea? 7; 17 '' ACESTE PATRU FIARE MARI SUNT PATRU IMPARATI CARE SE VOR RIDICA PE PAMINT. ''De ce imparati si nu imparatii? pentru ca imparatii au facut imparatiile si nu imparatiile imparatii, dupa cum si imparatia sfintilor  sta prin Imparatul imparatilor si aceasta dupa planul Tatalui. Daniel 7; 17''Aceste patru fiare mari sunt patru imparatii care se vor ridica pe pamint'' vers; 18'' dar sfintii Celui Prea Inalt vor primi imparatia[desigur pe pamint] in veci, din vesnicie in vesnicie''. Pe cind fiara ce hulea a fost ucisa, dealfel si Apocalipsa 19; 20 spune acelasi lucru. Dar cele patru fiare; zice: au fost desbracate de puterea lor''Daniel 7; 12. Dar li s-a ingaduit o lungime a vietii pina la o vreme  si un ceas ANUMIT'' Vezi si versetul 7; 27 unde zice: Dar domnia, stapinirea  si puterea tuturor imparatilor care sunt pretutindeni SUB CERURI, [si nu in ceruri]... se vor da poporului Celui Prea Inalt''... si vreau sa mentionez din nou ca nu zice ca aceste imparatii vor fi nimicite  ci zice ca ele vor sluji poporului sfintiilor... Vezi si Amos 9; 11,2 In vremea aceea voi ridica din caderea lui cortul lui David, ii voi drege sparturile, ii voi ridica darimaturile, si-l voi zidi iaras cum era odinioara, ca sa stapineasca ramasita Edomului si toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va implini aceste lucruri. Daca va zice cineva ca proroocia aceasta nu mai este valabila atunci o putem gasi si in Faptele A. 15:16,7 pecetluita de apostoli adica insusi ei au zis ca se va inplin. Dar de fapt si  prorociile din psalmi spun ca cei neprihaniti vor mosteni pamintul. Dar poate vom zice uni; ca vechiul tetament face referire la mostenirea pamintului pe cind noul testament face referire la mostenirea cerului. in Evanghelia dupa Matei 5; 3 Domnul Isus zice; Ferice de cei saraci in duh caci a lor este Imparaia cerurilor '' [Tineti minte precum in cer asa si pe pamint] deci Imparatia cerurilor poate fi pe pamint, dar cei blinzi nu pot mosteni pamintul acesta in cer, sau credeti ca vor mosteni unii pamintul si altii cerul? Scriptura zice: . . O  turma si un  pastor Ioan 10; 16 Domnul Isus a mai zis;"In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri, Eu Ma duc sa va pregatesc un loc "Ioan 14; 2 Aici face referire la Ierusalimul ceresc care atunci ca si acum, este in cer dar in ziua de pe urma va cobori pe pamint, dealfel si Pavel a zis; Stim intr-adevar, ca daca se desface casa paminteasca a cortului nostru trupesc, avem o cladire in cer de la Dumnezeu, o casa, care nu este facuta de mina, ci este vesnica 2 Corinteni5; 1 Sau "Asa dar, voi  nu mai sunteti nici straini nici oaspeti ai casei, ci sunteti inpreuna cetateni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu ''Efeseni 2; 19. Peste tot trebuie avut in vedere ierusalimul ceresc Apocalipsa 21; 9''Apoi unul din cei sapte ingeri, care tineau cele sapte potire, pline cu cele  din urma sapte urgii, a venit si a vorbit cu mine, si mi-a zis; Vino sa-ti arat mireasa nevasta Mielului". Versetul 10 " si m-a dus, in Duhul, pe un munte ……………………………………….pag. 3

 

 

mare si inalt si mi-a aratat cetatea sfinta, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu"... Aici din nou apare o intrebare: CIND SE COBORA IERUSALIMUL CERESC PE PAMINT? LA SFIRSITUL MIEI DE ANI SAU LA INTIIA INVIERE? Nu uitati ca ingerul avea in mina cele sapte potire cu cele din urma sapte urgii cand la chemat pe Ioan sa ii arate cetatea care se pogora din cer. In momentul cind Ierusalimul ceresc atingea pamintul, urgiile de pe pamint trebuia sa ia sfirsit. Dupa cum este scris: Iata asupritorul nu mai este, asuprirea a incetat. Domnul a frint toiagul celor rai, nuiaua asupritorilor"... Tot pamintul se bucura acum de odihna si pace, izbucnesc oamenii in cintece de veselie"Isaia 14; 4-7'' In aceasi vreme va fi un drum care va duce din Egipt in Asiria: Asirienii se vor duce in Egipt si Egipteni in Asiria si Egipteni inpreuna cu Asirienii vor sluji Domnului. Tot in vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul si cu Asiria, ca o binecuvintare in mijlocul pamintului. Domnul ostirilor ii va binecuvinta si va zice;"Binecuvintat sa fie Egiptul poporul Meu si Asiria, lucrarea miinilor Mele, si Israel mostenirea Mea."Isaia19; 23-25. Nici un rau, nici o vatamare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfint, zice Domnul"Isaia 65; 25. toate aceste versete si altele ca ele nu sar putea implini daca ar raminea satana cu igerii lui pe pamint si va rog sa nu ma corectati ca scriu satana cu, , s" mic. Dar mai intii trebuie sa se inplineasca Apocalipsa 12; 17"Ca ai pus mina pe puterea Ta cea mare si ai inceput sa imparatesti"... Si am auzit, ca un glas de gloata multa, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice care zicea: HaleluYah! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a inceput sa imparateasca. Sa ne bucuram, sa ne veselim, si sa-I dam slava! Caci a venit nunta Mielului, Sotia Lui s-a pregatit"... "apoi mi-a zis; Scrie: Ferice de cei chemati la ospatul nuntii Mielului! Apoi mi-a zis: Acestea sunt adevaratele cuvinte ale lui Dumnezeu" Apocalipsa19:1-9 Aici din nou apare intrebarea: Unde a inceput sa imparateasca; ca in cer niciodata nu s-a intrerupt  imparatia lui. Mai degraba pe pamint. 1Samuel 8:7 citim: Domnul a zis lui Samuel: , , Asculta glasul poporului in tot ce-ti va spune; caci nu pe tine te leapada, ci pe Mine Ma leapada, ca sa nu mai domnesc peste ei. Si pentru ca Petru zice ca "nici o proorocie din Scriptura nu se tilcuieste singura" 2Petru1:20 Tot ce citam dintr-o proorocie trebuie sa se regaseasca in alte profetii din sfinta Scriptura. Caci daca vreo proorocie din Sfinta Scriptura loveste in ceea ce vorbim si sustinem ca doctrina este o mare problema. Pentruca Domnul Dumnezeu ii va scoate partea de la pomul vietii". Zaharia14-3 zice: "Domnul se va arata, si va lupta impotriva acestor neamuri"versetul: 5 si"atunci va veni Domnul Dumnezeul meu si toti sfintii impreuna cu El"si" Domnul va fi Imparat peste tot pamintul". Vezi si Tefania 3:8,9... Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toti sa cheme Numele Domnului, ca sa-I slujeasca intr-un gind. Si desigur dupa cum zic prooroci si nu cum traim noi azi."Caci pamintul va fi plin de cunostinta slavei Domnului, ca fundul marii de apele cari-l acopar.". Habacuc2:14 Iar Mica zice: In ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cei schiopi, voi stringe gramada pe cei izgoniti, si pe aceia pe cari-i chinuisem. Din cei schiopi voi face o ramasita, din cei ce erau risipiti, un neam puternic; Si Domnul va imparati peste ei, pe muntele Sionului, de acum si pina-n veac! Mica 4; 6 Desigur muntele Sionului cred ca stiti ca este in Israel si nu in cer. In ziua, cind iti vor zidi iarasi zidurile, in ziua aceea ti se vor largi hotarele. In ziua aceea, vor veni la tine, din Asiria pina in Egipt, din Egipt pina la riul, dela o mare la alta, si dela un munte la altul... Iti voi arata lucruri minunate, -zice Domnul, ca in ziua cind ai iesit din tara Egiptului."-Neamurile vor vedea lucrul acesta, si se vor rusina, cu toata puterea lor; vor pune mina la gura, si isi vor astupa urechile. . Mica 7:11-16 Vezi si Obadia 1:15-21 Caci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai facut, asa ti se va face; faptele tale se vor intoarce asupra capului tau. Caci dupa cum ati baut paharul miniei voi cei de pe muntele Meu cel sfint, tot asa, toate neamurile il vor bea necurmat[ CE INSEAMNA NECURMAT?] vor bea vor sorbi din el, si vor fi ca si cind n-ar fi fost                                                               niciodata, , Dar mintuirea va fi pe muntele Sionului, el va fi sfint, si casa lui Iacov isi va lua inapoi mosiile... . Izbavitorii se vor sui pe muntele Sionului, ca sa judece muntele lui Esau. Dar imparatia va fi a Domnului."vezi si Amos 9:10-12 unde zice; In vremea aceea voi ridica din caderea lui cortul lui David, ii voi drege sparturiile, ii voi ridica darimaturile, si-l voi zidi iaras cum era odinioara, ca sa stapineasca ramasita Edomului si toate neamurile peste cari au fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va inplini aceste lucruri. Daca va uitati peste tot nicaieri nu veti vedea vreo conditie, din contra va nimici pe cei ce nu cred cuvintul lui, caci toate aceste lucruri le va face ca sa isi arate slava Lui. vezi si Ioel 3; 1,2, Caci iata ca in zilele acelea si in vremile acelea, cind voi aduce inapoi pe prinsii de razboi ai lui iuda si ai Ierusalimului, voi stringe pe toate neamurile, si le voi pogori in valea lui Iosafat. Acolo ma voi judeca cu ele, pentru poporul meu, pentru Israel, mostenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, impartind intre ele tara Mea... v16 Domnul  ragneste din Sion, glasul Lui rasuna din Ierusalim, de se sguduie cerurile si ……………………………………………………………pag. 4

 

 

pamintul. Si veti sti ca eu sunt Domnul, vostru, care locuieste in Sion, muntele Meu cel sfint. Ierusalimul insa va fi sfint, si nu vor mai trece strainii prin el, si desigur ca nici satana; dupa cum este scris; in ziua aceea voi scoate duhul necurat din tara ‘’  CIND? Cind va incepe sa imparateasca DOMNUL. Si multe alte versete din proorocii scripturii ne spun aceleasi lucruri. Osea 14:4-9, Isaia 2:1-4 spune exact ca si Mica 4:1 Daca vrei sa scoti ceva ajungi pina la urma sa nu mai crezi nimic, iar in Isaia 4:2-6 voi cita doar versetul 5 ca sa nu va obosesc: " Domnul va aseza, peste toata intinderea muntelui Sionului si peste locurile lui de adunare, un nor de fum ziua si un foc de flacari stralucitoare noaptea". Versetul acesta  ne leaga de Apocalipsa 21; 23 unde zice ca "faclia ei este Mielul", versetul24 "Neamurile vor umbla in lumina ei, si imparatii pamintului isi vor aduce slava si cinstea lor in ea". Intrebarea este daca cetatea ar fi in cer, ce cauta popoarele si imparatii pamintului sa-si aduca slava si cinstea in ea? Caci ei nu pot urca in cer dupa cum este scris afara doar daca cetatea este pe pamint si atunci se intelege si partea de sus a versetului unde zice: "neamurile vor umbla in lumina ei" E de stiut in lumina invataturi ei. Vezi si Isaia 2:3 Mica 4:1 scrie acelasi lucru caci neamurile vor umbla in lumina lor iar versetul 27 zice: "Nimic intinat nu va intra in ea"... este exact si cu Isaia 52:1 Ioel 3:17 etc. Daca trecem prin capitolul 22:1 din Apocalipsa zice: "Si mi-a aratat un riu cu apa vietii". Aicea este ce zice si Zaharia 4:8 despre Ierusalim care aici il vedem clar ca lucrurile se petrec pe pamintul cel nou adica pamintul inoit cum apare in original sau la inoirea lucrurilor cum a zis Domnul Isus" citam; In ziua aceea vor izvori ape vii din Ierusalim, si vor curge jumatate spre marea de rasarit [marea moarta] si jumatate spre marea de apus[marea mediterana]: asa va fi si vara si iarna; Alfel daca pamintul nou ar fi o alta planeta din cer atunci ce cauta pe acest pamint nou; Mediterana si marea moarta? Si Dmnul va imparati peste tot pamintul. Daca citim Ezechiel 47:1- Zice ca apa aceasta va fi asa de mare si adinca incit daca vei merge  pe cursul ei de la izvor 4 mii de coti, adica nici 2 Km"va fi un riu asa de mare ca nu se va putea trece". Nu uitati Ierusalimul se afla pe virful muntelui. Ezechiel 47-12 zice: Dar linga riul acesta, pe malurile lui de amindoua partile, vor creste tot felul de pomi roditori... in fiecare luna vor face roade noi, pentru ca apele vor iesi din sfintul locas. roadele lor vor sluji ca hrana, si frunzele lor ca leac". Desigur stiu ca v-ati dat seama ca acest verset ne duce inapoi in caretea Apocalipsei 22:1,2"in mijlocul pieti cetatii si pe cele doua maluri ale riului, era pomul vietii rodind 12 feluri de rod, si dind rod in fiecare luna si fruzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor". Aici trebuie sa stim ca in cer nu va mai fi nici luna[care masoara timpul aratind numaratoarea zilelor]Nici neamuri, popoare sau imparati sau mai bine zis oameni bolnavi care sa aiba nevoie de frunze ca leac. Poate veti spune bolnav spiritual. Pavel le spune la corinteni; Proorociile se vor sfirsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfirsit. Caci cunoastem in parte, si proorocim in parte; dar cind va veni ce este desavirsit, acest, , in parte"se va sfirsi... Acum vedem ca intr-o oglinda in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum cunosc in parte; dar atunci, VOI CUNOASTE DEPLIN, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin. 1COR 13; 9-12. Noi citim; Fericiti si sfinti sunt cei ce au parte de intiia inviere asupra lor a doua moarte nu are nici o putere". LUC20; 35,6 zice: , , dar cei ce vor fi gasiti vrednici sa aiba parte de veacul viitor si de invierea dintre morti, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita. Pentru ca nici nu vor putea murii ci vor fi ca ingerii. Si vor fi fii lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii". Iar cind va fi a doua Inviere Apoc. 20; 11 zice; Pamintul si cerul au fugit dinaintea Lui, si nu s-au mai gasit loc pentru ele. Si am vazut pe mortii, [si nu neamuri] mari si mici, stind in picioare inaintea scaunului de domnie'' [la acestia nu lea mai venit gindul razboiului] Intrebati un hot sau un criminal, care au stat in fata judecatii; ce gind le-a trecut prin minte in momentele acelea; sa nimiceasca toata tara, sau sa fie gratiati. Daca in adevar ne ferim de spiritism, de ce acceptam cea mai mare invatatura si doctrina a spiritismului; caci nu este alta mai mare decit a zice ca mortii inviaza pentru a face razboi inpotriva lui Dumnezeu. Si ne-am asemana cu Saul dupa ce i-a nimicit pe ghicitori si vrajitori la urma ia cautat pe cei ce cheama mortii. E clar ca cei ce spun acestea il vad pe Cel Prea Inalt in necunostinta de planul celui rau. Asta ar insemna ca oamenii sa moara de doua ori, si pe urma sa vina judecata; odata acum si o data dupa inviere, daca s-ar sui inpotriva  cetatii; atunci cind se va pogori focul din cer peste ei; e clar ca focul ii va omori din nou. Iar daca in asta vedem judecata[cum zic unii] atuci cu cit mai mult poate fi la prima moarte atunci cind poate uni au murit dupa luni de chin, bolnavi si in dureri groasnice. INTREBAREA ESTE CIND VA FI JUDECATA? EVREI 9; 27, zice;"Si dupa cum oamenilor le este rinduit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata". David si el fiind insuflat de Duhul[ca de aceea ne-a ramas scris] Scoala-Te Doamne, cu minia Ta! Scoala-Te inpotriva urgiei potrivnicilor mei, trezeste-Te ca sa ajuti, si rinduieste o judecata! [si nu utati ca David este profet si prin el ni se arata chipul cum va fi judecata] Sa te inconjoare adunarea popoarelor si sezi mai sus decit ………………………………………………………….pag. 5

 

 

 

ea[si nu simbolic] la inaltime! Domnul judeca popoarele"Psalmul 7; 6-8"Caci domnul nu lasa pe poporul Sau si nu-Si paraseste mostenirea Sa. Ci se va face odata judecata dupa drepta- te, si toti cei cu inima curata o vor gasi buna ''Psalmul 94; 14,5 Defapt acest lucru il spun si apostolii cind il citeaza pe Enoh din cartea lui; Dar lumea a necanonizat cartea lui Enoh. Probabil Domnul Isus iar fi atentionat pe ucenici si fratii lui sa nu vorbeasca de cartea lui Enoh ca este falsa, de fapt a zis; pazitiva de proorocii 

mincinosi dar se pare ca daca fratii lui de trup citeaza din Enoh aceasta sa practicat si in familia lor fara sa-i opreasca Domnul Isus. Apoc 20; 12 Si am vazut pe morti, mari si mici, stind in picioare inaintea scaunului de domnie[aicea nimeni nu mai are nici un gind de razboi; defapt deavolul ne spune ca aceeasta este; poetica adica simbolica; si ne rastalmaceste Aoc. 20; 8,9 unde scriptura ne vorbeste de neamuri si nu de morti dar cel rau este artist la inselat si la rastalmaciri. Adica cum scrie sa nu crezi si cum nu scrie sa deduci; nu utati ca pietrele de la altar nu avea voie sa fie cioplite; cu cit mai mult nu avem voie sa schimbam intelesul versetelor.] Niste carti au fost deschise si a fost deschisa si alta carte care este cartea vietii, si mortii au fost judecati dupa faptele lor. Dupa cele ce erau scrise in cartile acelea". Parca aceasta judecata inspira groaza si deavolul stie si atunci a scos o erezie ca acesta judedcata este simbolica. Ca mortii vor fi judecati cind vor lupta impotriva sfintilor si moartea lor va fi judecata; atunci ar trebui prima moarte sa fie judecata dar Dar Domnul Isus ia cunoscut planul si la dat peste cap cind a zis; Nu va mirati de lucrul acesta; pentru ca vine ceasul cind toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele, vor invia pentru viata; iar cei ce au facut raul, vor invia pentru judecata Ioan 5; 25-29. Si totusi diavolul ia inselat din nou zicind; Da vor invia ca sa mora caci judecata este a doua moarte fals. Atunci de ce ar mai fi nevoie de inviere? Ca sa mai traiasca o viata in pacat? Fals; dupa inviere nimeni nu va mai putea trai rasvratirea; dupa cum este scris; ... Ochii Lui urmaresc  pe neamuri, ca cei rasvratiti sa nu se mai scoale impotriva lui... Psalmul 66; 7; Aici nu zice ca nu se vor scula la judecata caci David, a vorbit de judecata si aceasta am aratat mai sus; ci nu se vor mai scula niciodata impo- triva Lui Dumnezeu. Vor invia pentru judecata si nu pentru razboi. Tot asa ne spune si Daniel si ceilalti prooroci; fiecare a fost judecat dupa faptele lui"... DE MEMORAT CA JUDECATA STATEA IN FAPTUL LUCRURILOR CE ERAU SCRISE IN CARTILE ACELEA.   Avind in vedere ca, , nici o proorocie din scriptura nu se tilcuieste singura"vom vedea ca nu vom gasi nici un verset ca morti vor invia sa lupte ci dimpotriva; Ochii Lui urmaresc pe neamuri, ca cei rasvratiti sa nu se mai scoale impotriva lui Psalmu 66; 7. Si scriptura nu se contrazice; si nici nu poate fi desfintata; dupa cum a zis Domnul. Apocalipsa 20; 7-9 face referire la cele patru fiare din Daniel, , care au fost desbracate, de puterea lor, dar li s-a ingaduit o lungime a vietii pina la o vreme si la un ceas anumit" Daniel 7; 12 Pentru ca fiara va fi omorita la sfirsitul veacului acesta si imparatia se va da poporului sfintilor. Domnul zicea; va spun ca in ziua judecatii oameni vor trebui sa dea socotealade orice cuvint"... si de faptele lor dupa cum este scris: Doamne, cind team vazut noi flamind sau findu-ti sete, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau intemnita, si nu ti-am slujit? Mat 25; 44-46''Multi imi vor zice in ziua aceea; Doamne, Doamne! N-am proorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si nu am facut noi multe alte minuni in Numele Tau? Atunci le voi spune curat; Niciodata nu v-am cunoscut; departativa de la Mine voi toti care lucrati faradelege"Mat 7; 22,3. Dar toate aceste lucruri, sunt scise in cartile din ziua judecatii, dupa cum este scris: , , s-a tinut judecata si s-au deschis cartile"... un riu de foc curgea si iesia dinaintea Lui. Mii de mii de slujitorii ii slujeau, si de zece mii de ori zece mii stateau inaintea  Lui. S-a tinut judecata si s-au deschis cartile"Dan 7; 10[La niciunul dintre cei rai inviati nu le va veni gindul de razboi ci mai degraba vor mutii, dupa cum este scris; , , Omul acela a amutit"Mat 22; 12]  Nimeni nu poate lua pe Domnul prin suprindere, ci cei rai vor fi luati prin surprindere, dupa cum este sris; stapinul robului aceluia va veni in ziua in care nu se asteapta, si in ceasul pe care nu-l stie"Mat 24; 50,1 Dar in vremea aceea poporul tau va fi mintuit, si anume oricine va fi gasit scris in carte"Dan 12; 1In Iuda scrie: Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai, ca sa faca judecata impotriva tuturor si sa incredintezepe toti nelegiuiti... de toate cuvintele  de ocara pe care le-au rostit impotriva Lui. Dupa cum un hot nu este condamnat pina ce nu i se pune in fata ceea ce a facut, ca sa fie incredintat se cheama si martorii... si aici avem zeci de versete in care Domnul zice ca in ziua aceea isi va chema martorii, alfel ce ar spune martorii si cei drepti daca cei rai nu ar fi judecati cu dreptate, nu ar ajunge sa zica ca Iov ca Domnul nu are mila si nu  este drept?   Ci se va face odata judecata dupa dreptate, si toti cei cu inima curata o vor gasi buna. Psalmul 94; 15... Iuda 15 spune ca judecata, se va face cu scop ca cei rai sa fie incredintati de raul pe care lau facut dupa cum este ……………………………………………………………pag. 6

 

 

 

scris; . ."Va spun ca in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvint nefolositor, pe care il vor fi rostit. Caci din cuvintele tale vei fi scos fara vina, si din cuvintele tale vei fi osindit"Mat 12; 36,7  Iar in Apocalipsa 22; 2b unde zice; ... frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor; face referire la noul pamint, mia de ani, sau inoirea tuturor lucrurilor, atunci cind Domnul va incepe sa imparatasca pe acest pamint dupa cum scrie; , , Ei au inviat si au imparatit cu Cristos o mie de ani"[si uni zic da dar in cer vor imparati] Nu uitati piatra a umplut pamintul; caci pentru ei a fost cintata cintarea din cer care zicea: , , Ai facut din ei, o imparatie si preoti pentru Dumnezeul nostru, si ei vor imparatii [atentie aici] pe pamint. si nu vor imparati in cer o mie de ani si la sfirsitul ei sa coboare; ci dupa cum e scis pe pamint ei au imparatit o mie de ani; pentru ca in cer imparateste Tatal; fagaduinta Imparatiei Fiului a fost: ... si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Luc 1; 32 si scaunul de domnie a lui David nu este in cer ci pe pamint dupa cum zic toti proorocii. Ginditi-va, cine vrea si urmareste azi, sa ne schimbe invatatura ca sa ajungem sa credem ca biblia nu mai este valabila sau cel putin o parte dintre prooroci daca nu toti sau ce putin  vechiul testament ca legea a tinut pina la Cristos. Auzim foarte des ca toate profetiile cu privire la Israel au cazut. Nu va-ti pus intrebarea cine este in spate ca sa credem azi fals; adica cum nu scrie; de fapt prin aceasta cineva vrea sa ne fure acele minunate margaritare pe care le gasim scrise in versete din vechiul testament si sa ne lege de cultele neamurilor adica religii cu multe porunci omenesti la baza. Care intorc pe oameni de la adevar, ca sa ii stoarca de bani in schimbul rataciri; minciuni care trezesc in noi antisemitismul, adica ura fata de poporul sau Israel si aceasta si prin doctrina inlocuiri lui israel. Si cu toate acestea ei zic; , , Sola scriptura". Cind zicem, , sola scriptura" trebuie sa fie, , sola sciptura" si nu cum zicea cineva ca nu poate citi scriptura fara sa aiba o alta carte a unui prooroc binecunoscut al zilelor noastre. Alti alte carti cu alte invataturi care ori au scos ori au adaugat la proorociile din biblie. Asfel zicind ca unele proorocii din biblie nu mai sunt valabile si adaugind alte proorocii mincinoase, in locul proorociilor adevarate, din biblie. De fapt proorocind aceste lucruri ajung sa ma confrunt cu proorocii scripturii; si cine face lucrul acesta se va confrunta cu o multime de probleme ca atunci cind cineva a luat o poampa de ulei hidraulica romaneasca sa o puna la un tractor landini si la urma a trebuit sa faca o gramada de modificari pentru a face sa potriveasca si toate aceste lucruri a insemnat costuri. Dar oricine sa uitat a vazut ca nu e original dar a fost multumit ca merge. Numai ca la scriptura nu stau lucrurile asa. La scriptura cine face lucrul acesta nu-si da seama ca proorocii scripturii sunt ca o nuca in coaja ei, sau ca o rodie, sau orice alt fruct, care dorind sa adaugi sau sa scoti nu poti fara sa lasi urme straine; caci de aceea a zis Petru; Ca mai intii de toate sa stiti ca nici o proorocie din scriptura nu se tilcuieste singura; si aceasta pentru ca sa fie indentificati proorocii mincinosi. Ca unai sa pui o piesa ne originala ca sa mearga masina si alta e sa umbli la bord si sa dai chilometrajul inapoi. Caci oricine  ar vrea sa adauge, sau sa scoata, din poruncile scipturi se confrunta cu cuvintele Domnului si ale apostolilor. Ca si atunci, si azi, trebuie sa rupa sigiliu Domnului si a apostolilor care si-au pus pecetea in zilele lor, peste proorocii Scripturii. Domnul Isus a zis: Sa nu crdeti ca am venit sa stric legea sau proorocii; zicind lucrul acesta a dat de inteles ca proorocii mincinosii vin sa strice. Si chiar a mentionat cind a zis; Finca vor veni multi in Numele meu; ... Asfel Domnul si-a pus pecetea peste proorocii scripturii ca autentici; si ca proorociile lor se vor implini si pe viitor. cind a zis: Adevarat va spun, cita vreme nu va trece cerul sipamintul, nu va trece o iota sau o frintura de slova din lege, inainte sa se fi intinplat toate lucrurile''. Astazi, uni prooroci mincinosi, au scos versete din proorocii Scipturii care nu li se potrivesc invataturi lor stricata. Alte versete au fost rastalmacite dupa doctrina inlocuiri lui Israel; spunind ca pentru israel ca natiune nu mai este nici o fagaduinta; si asfel Ezechiel capi -tolele 37-48 Ieremia cap. 30,1 Isaia cap 60-66 etc. Pentru ei nu mai sunt valabile. Insusi si apostoli si-au pus pecetea peste prooroci vedem aceasta in Faptele A. 15; 15 la consiliul bisericesc, sub titlul, , Hotarirea Biserici" ; Ei au zis: Si cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, dupa cum este scris[credem noi dupa cum este scris?]Dupa aceea, Ma voi intoarce, si voi ridica din nou cortul lui David din prabusirea lui, ii voi zidi darimaturile si il voi inalta din nou. Si acuma se pune intrebarea; daca apostolii vorbeau de Israel ca natiune; sau vorbeau de israelul spiritual? Si pina aici am mai rastalmaci cumva; dar urmeaza partea grea unde zice: Pentru ca ramasita de oameni sa caute pe Domnul, ca si toate Neamurtile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri, si caruia ii sunt cunoscute din vesnicie. Dar haideti sa-l luam versetul din orioginal; Amos 9; 11,2, , In vremea aceea voi ridica din caderea lui cortul lui David, ii voi drege sparturile, ii voi ridica darimaturile, si-l voi zidi iaras cum era odinioara, [acest verset nu ai nici cum sa spui ca e vorba de …………………………………………………………………pag. 7

 

 

 

 

biserica]... ca sa stapineasca ramasita Edomului si toate neamurile peste cari a fost chemat Numele Meu, Zice Domnul, care va implini aceste lucruri. Aici sa spunem ca cortul lui David e biserica; , , CINE E RAMASITA EDOMULUI SI CINE SUNT NEAMURILE PESTE CARE A FOST CHEMAT NUMELE DOMNULUI? Poate zicem atunci ca este o gresala in biblie si asta pentru ca doctrina noastra nu mai vede nici o fagaduinta pentru Israel ca natiune. Dar de fapt, cine scoate si adauga sunt prooroci mincinosi care spun ca nu vor mai avea loc lucrurile acestea. Apostolul Pavel in Faptele Apostolilor 26; 6,7; zice; 'Si acum sunt dat in judecata, pentru nadejdea fagaduintei pe care a facut-oDumnezeul parintilor nostri si a carei implinire oasteapta cele 12 semintii ale noastre"[Desigur ca nici aici nu se referea la biserica]Dar de fapt proorocii mincinosi sau suit pina acolo cu indrasneala incit au zis ca biserica nemurilor face parte din cei 144000 care sunt mentionati ca facind parte din cele 12 triburi ale lui Israel. Pavel zicea: , , Eu cred tot ce este scris in lege si in prooroci"Fapte A. 24; 14; Prin acesta putem intelege aici ca proorocii mincinosi, nu cred tot ce este scris in lege si prooroci ci doar in ceea ce li se potriveste in doctrinele lor. Pavel a mai zis;"Si am marturisit inaintea celor mici si celor mari, fara sa ma departez... [AICI VA ROG SA FITI ATENTI PENTRU CA PRIN RASTALMACIREA VERSETULUI PUTEM SA NE DEPARTAM DE LA CE ESTE SCRIS SI ACESTA VEDEM CLAR CA O FAC PROOROCII MINCINOSI ]... ; cu nimic de la ceea ce au spus proorocii si Moise ca are sa se intimple" Faptele A. 26; 22... Iar apostolul Petru zice: "si avem cuvintul proorociei [si nu ca il vom primi dupa mai multi ani cum cred uni; si acesta pentruca insusi Domnul a zis: ca legea si proorocii a tinut pina la Ioan Luc. 16; 16. Si asta nu inseamna ca astazi, legea si proorocii nu mai sunt valabili, asta este fals! Ci intocmirea invataturilor a legi si a proorocilor despre porunci despre Mesia si cum trebuie sa umblam s-au intocmit pina la Ioan; De atunci incoace, evangelia imparatiei se propovaduieste si cine da navala[ nu in a rastalmaci ci in a traii dupa cum e scris] pune mina pe imparatie... ; iar cine vrea sa adauge azi vreo proorocie cu privire la schimbarea fagaduintei pentru Israel trebuie sa rupa pecetea Domnului care a zis: , , Paziti-va de proorocii mincinosi. Mat7; 15... "caci se vor scula prooroci mincinosi pina acolo incit sa inseele si pe cei alesi"[aici desigur daca acestia in loc de biblie vor citi cartile lor]"Iata ca vam spus mai dinainte. Deci, daca va vor zice: "Iata-L in pustie"sa nu va duceti acolo; Iata-l in odaite ascunse, sa nu credeti"Mat 24; 25... De ce sa nu ne ducem acolo? [ fie ele si adunari, biserici, culte etc.]. . ce pot acestea sa ne faca si de ce sa nu credem? Pentru ca este o cursa pentru toti. [Aici fac o referire; in Evrei 9; 11,2 unde zice: "Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare si mai desavirsit, care nu este facut de miini, adica nu este din zidirea aceasta; si a intrat, o data pentru totdeauna in Locul prea sfint... [Nu va lasati dusi in eroare; Apostolul, pe cind scria epistola, zicea ca este un fapt inplinit; si nu ca se va inplini dupa un mare numar de ani; ci a trecut atunci cind a adus jerfa. Nicaieri nu gasim in lege sau in biblie ca trebuie sa fie o itrerupere de timp de la jerfa la iertare. Ci atunci cind se aducea jerfa se capata si iertarea alfel toti care au murit pina in 1844 nu au fost facuti desavirsiti. Fals] Aceasta este o minciuna; si proorocii mincinosi vin cu odaite ascunse, adica cu ceea ce noi nu putem controla ca sa-i gasim mincinosii exact ca si hotii. Dar totusi Scriptura zice: ca a trecut prin cortul acela mai mare, si a intrat odata pentru todeauna, in locul prea sfint"Si nu ca va intra in 1844. Aceasta teorie a venit in urma unei minciuni, si in loc sa se recunoasca ca sa gresit, a mai adaugat o minciuna. [Asta ca si un copil care spune o minciuna Tatalui sau ca sa scape de o alta minciuna mai veche fara sa isi deie seama ca va trebui sa minta o viata intreaga] De aceea, este o cursa, pentru toti care se alipesc de aceste invataturi care nu sunt decit niste minciuni doctrinale scoase de prooroci mincinosi. Cineva zicea ca in timp ce era la rugaciune intr-un grup; un prooroc mincinos ia zis: Daca opresti darul care lam pus in tine si nu dai drumul la proorocie te pun pe pat de suferinta" Observati ca proorocii mincinosi tin multimile de oameni sub teroarea amenintarilor ca daca nu asculti de ei nu vei fi mintuit; si multi oameni botezati membri nevinovati din aceste biserici care macar ca sunt cunoscatori de scriptura; dar invatati si minciuni, si de frica proorocilor mincinosi; ei nu isi dau seama ca prin faptul ca se impartasesc in aceste biserici, ei confirma ca sunt de acord cu invatatura antisemita inpotriva lui Israel si le este o cursa pentru sufletele lor. NU UITATI ISRAELUL ESTE MOSTENIREA SI SCAUNUL LUI DUMNEZEU DE DOMNIE. Imparatia cerurilor sta strins legata de fagaduinta lui Israel si anume: "si multe popoare si multe neamuri vor veni asfel sa caute pe Domnul ostirilor la Ierusalim si sa se roage Domnului"; Asa vorbeste Domnul ostirilor: In zilele acelea, zece oameni din toate limbile neaumurilor vor apuca pe un Iudeu"[Si nu pe un

 

 

………………………………………………………………………pag. 8

 

 

 

 

Baptist, Penticostal, Adventist, etc.]... de poala hainei [in original poala hainei este TITIT adica ciucurile din coltul vesmintelor vezi Numeri 15; 38]. . si vor zice: "Vrem sa mergem cu voi, caci am auzit ca Dumnezeu este cu voi". Zaharia 8; 22,3. Iar Isaia zice: Bucurati-va impreuna cu Ierusalimul, si veseliti-va impreuna cu el toti cei ce-l iubiti; impartiti si bucuria cu el, acum, toti cei ce la-ti plins... Caci iata asa vorbeste Domnul: "Iata voi indrepta spre el pacea ca un riu, si slava neamurilor ca un piriu iesit din matca". Isaia 66; 10-12 PROBLEMA ESTE SA CREDEM CE ESTE SCRIS, si sa ne ferim de prooroci mincinosi  i de invataturile lor; In Apocalipsa este scis: " Si daca va scoate cineva ceva din cuvintele cartii acestei proorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui dela pomul vietii si din cetatea sfinta, scrise in cartea aceasta... ; si aceasta nu inseamna doar Apocalipsa ci din toata Biblia; nu avem voaie nici sa scoatem si nici sa adaugam nimic la ea. Deutronom 4; 2   12; 32 voi sa paziti si sa inpliniti toate lucrurile pe care va poruncesc eu; sa n-daugati nimic la ele, si sa nu scoateti nimic din ele. De aceea n-adauga nimic la cuvintele Lui, ca sa nu te pedepseasca si sa fi gasit mincinos Proverbe 30; 6... . Iar Apocalipsa 22; 18 zice: "Marturisesc orcui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scise in cartea aceasta". Paziti-va ca sa nu va pierdeti rodul muncii voastre. Copilasilor paziti-va de idoli de proorocii mincinosi si de invataturi false Amen.       

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 124
Opțiuni