Cum reușesc abuzatorii să scape nedescoperiți
Autor: Contra Curentului  |  Album: Contra Curentului  |  Tematica: Sexualitate
Resursa adaugata de victor_802006 in 25/06/2016
    12345678910 0/10 X
Sursa originală: www.contracurentului.com
Cum reușesc abuzatorii să scape nedescoperiți

de Jimmy Hinton

A trecut mult timp de la ultimul meu articol. Multe s-au întâmplat în șapte luni. În luna mai, soției mele și mie ni s-a născut al treilea copil, iar la nouă zile după nașterea lui, fratele meu cel mai mare a murit pe neașteptate. Două zile mai târziu am predicat pentru biserica mea, apoi întreaga familie ne-am suit în mașină, cu bebelușul de unsprezece zile în remorcă, și am condus douăsprezece ore spre sud. În ziua următoare, am predicat la înmormântarea fratelui meu. Ultimele șase luni sau cam așa ceva au fost ca o ceață completă, indusă de durere. Familia noastră a fost zguduită în atât de multe domenii, dar ne putem baza pe Dumnezeu și vom reuși! Cu fiecare zi, Church Protect devine mai puternică și suntem binecuvântați de parteneriate care se formează în toată țara.

Au apărut multe la știri în ultimul timp și a fost interesant să urmăresc în liniște reacțiile oamenilor. De la cele 50 de acuzatoare ale lui Bill Cosby, [1] la cei 14 copii cunoscuți ca fiind victime ale lui Jared Fogle[2] și la ghinionul dublu al lui Joshua Duggar, [3] mulți oameni încep să perceapă imaginea că oricine poate fi abuzator. Niciunul dintre acești bărbați nu este un bufon stupid. Dimpotrivă, ei sunt membri productivi ai societății, foarte carismatici, inteligenți și cu abilități sociale. Dar fiecare are secretele sale întunecate și toți sunt foarte abili când vine vorba de înșelare. Iar mulți se întreabă cum de pot face atâtea victime, atât de mult timp, fără să fie prinși.

„Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor. ” (2 Corinteni 11: 14-15)

Deoarece călătoresc prin biserici și interacționez cu bisericile, văd cât de puternică este influența negării. Aproape întotdeauna suspiciunile abuzului sunt înlăturate cu ușurință. De fapt, destul de frecvent copiii sunt abuzați direct în fața adulților. Aud prea adesea: „Dacă abuzul ar avea loc aici, aș fi primul care aș ști despre el…” Sau: „Am urmat un training despre abuz, deci știm după ce să ne uităm. ” Luați-o ca din partea cuiva care are experiență personală, fiindcă am trăit cu un abuzator – asemenea afirmații fac prea multe presupuneri. Aș putea scrie volume întregi despre complexitatea acestui subiect. În schimb, aleg să demonstrez[4] cât de ușor este pentru toți abuzatori să facă ce vor, când vor și cu cine vor, toate fără să-i prindeți.

Iată problema, și este o problemă importantă – odată ce cunoști cum funcționează „magia”, devine aproape imposibil să mai fii înșelat. În esență, aceasta este tehnica pe care am dezvoltat-o noi, cei de la Church Protect. Este ceea ce face ca trainingul nostru să fie diferit de alte traininguri disponibile. Dacă vrei să nu fii înșelat de Apollo Robbins, [5] trebuie să știi cum se fură cu succes din buzunare. Acum, nu este nevoie ca tu însuți să știi să furi din buzunare, ci doar să cunoști fiecare detaliu complex despre cum operează hoții de buzunare. Trebuie să vezi lumea cum o văd ei, să vezi oamenii din public din perspectiva lor.

Aceeași regulă li se aplică pedofililor. Fiecare training despre abuzul copilului pe care l-am văzut până acum enumera comportamentele „alarmante” ale delincvenților sexuali. Obișnuiam să le predau și eu. Îngăduiți-mi să vă demonstrez cum știu acum că această metodă este foarte ineficientă. Să presupunem că v-aș spune, înainte să vă uitați la videoul de mai sus, că hoții de buzunare foarte buni etalează comportamente „alarmante”:

• vorbesc repede;

• sunt prietenoși, dar manipulatori;

• este probabil să se deplaseze prin mulțime, dar să aleagă ca țintă un individ;

• folosesc distragerea atenției pentru a distrage atenția victimei;

• își ating victima adesea, ca metodă de distragere a atenției;

• pun multe întrebări.

Fiți sinceri, ați mai fi înșelați de rutina hoțului? Câți dintre voi, după ce ați privit videoul de câteva ori, ați fi capabili să identificați când a scăpat de cravată și cămăși? Până nu știi cum a făcut asta, nu ești capabil să identifici cum a făcut-o. Și odată ce înveți aceste tehnici, abilitățile tale de observare devin bune și clare.

Trainingul nostru strică magia pedofililor, care dobândesc cu regularitate acces la copii, învățându-i pe oameni cum să le identifice tehnicile, nu doar comportamentele. În esență, noi le arătăm cum funcționează magia. Aceasta se face printr-un instrument de evaluare foarte puternic, care permite asistenței noastre să privească prin ochii unui pedofil. Vom publica mai multe despre aceasta în viitor, acum am vrut doar să introduc conceptul că ceea ce credem va revoluționa prevenirea abuzului în familie și Biserică!

Note

[1] Bill Cosby (n. 1937) este un stand-up comic, actor și autor american. El a fost acuzat de mai mult de 50 de femei de viol, agresiune sexuală facilitată de droguri, violență sexuală, abuz sexual al copilului și infidelitate sexuală. S-a predat autorităților în decembrie 2015 și a fost eliberat pentru o cauțiune de un milion de dolari. Urmează să fie judecat pentru agresiune sexuală asupra unei femei în urmă cu zece ani, agresiune produsă după ce a drogat-o. Pentru această acuzație riscă o condamnare la zece ani de închisoare. Sursa: https: en. wikipedia. org [N. trad. ]

[2] Jared Fogle (n. 1977) a fost purtător de cuvânt pentru restaurantele Subway și ocazional actor. În 2015 Fogle a fost cercetat pentru sex plătit cu minore și pentru că a primit pornografie cu copii. A fost de acord să pledeze vinovat pentru posesie de pornografie cu copii și călătorii pentru sex plătit cu minore. A fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, cu un minimum de 13 ani în închisoare. Sursa: https: en. wikipedia. org [N. trad. ]

[3] Joshua Duggar este o personalitate a televiziunii de tipul reality show. S-a născut în 1988 în Arkansas, fiind primul dintre cei nouăsprezece copii și crescând într-o familie creștină conservatoare. În 2015 tatăl său a spus Poliției de Stat din Arkansas că între 2002 și 2003 Duggar molestase cinci fete minore, când avea paisprezece și cincisprezece ani. Raportul poliției a indicat că patru dintre cele cinci victime ale molestării erau surorile lui Duggar. Tatăl lui Duggar a raportat că aflase în martie 2002 că, în ocazii multiple, Josh atinsese sânii și regiunea genitală a surorilor lui în timp ce dormeau. Părinții lui Duggar au afirmat că au luat cunoștință despre incidente când Duggar a mărturisit și că, pe vremea aceea, surorile lui nu erau conștiente că abuzul avusese loc. În martie 2003, părinții lui Duggar au aflat despre alte incidente și victime, Duggar mărturisind că atinsese sânii și regiunea genitală a victimelor în timp ce dormeau și, în câteva cazuri, în timp ce erau treze. Soții Duggar au spus și că abuzul a inclus o soră mult mai mică, din cauza vârstei ea neînțelegând că fusese atinsă în mod nepotrivit. Pe vremea aceea, tatăl lui Duggar a adus problema la cunoștința conducătorilor de biserici. Datorită scandalului sexual în care a fost implicat, în 2015 Duggar a demisionat din Family Research Council, un grup creștin conservator și o organizație de lobby care promovează valorile familiale tradiționale, înființată în 1981 de James Dobson. Sursa:  https: en. wikipedia. org [N. trad. ]

[4] Apollo Robbins: The art of misdirection, www. youtube. com.

[5] Expert american în modul în care operează hoții de buzunare. [N. trad. ]

[Extras din Jimmy Hinton, How Abusers Go Undetected. Copyright © 2015 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul www. churchprotect. org. ]

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 826
  • Export PDF: 1
Opțiuni