Oamenii împlinesc lucrarea lui Dumnezeu pe pământ

   Sau, pentru şi mai multă acurateţe, Dumnezeu Îşi împlineşte lucrarea prin noi - tensiunea se face simţită de îndată ce încerci să pui lucrul acesta în cuvinte. "Fără noi, Dumnezeu nu vrea să facă nimic", spunea Augustin. În acelaşi sens, Pavel scrie: " . . . duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur. . . ", şi mai departe: "Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi. . . ". Indiferent ce alt înţeles s-ar atribui acestor cuvinte, aceste idei enigmatice contrazic cert atitudinea celor care lasă totul în seama lui Dumnezeu.

   Dumnezeu i-a hrănit miraculos pe israeliţi pe când aceştia pribegeau prin deşertul Sinai, având grijă chiar să nu li se uzeze încălţămintea. Isus, de asemenea, i-a hrănit pe cei flămânzi şi a împlinit nevoile lor concrete. Numeroşi creştini care citesc aceste poveşti emoţionante sunt cuprinşi de un sentiment de nostalgie, de dezamăgire chiar. "De ce Dumnezeu nu mai acţionează şi azi la fel?" - se întreabă ei... 'De ce nu ne satisface nevoile în mod miraculos?"

   Scrisorile Noului Testament par să sugereze un alt tipar. Închis în temniţa rece, Pavel, îi cere vechiului său prieten, Timotei, să se îngrijească de nevoile sale fizice. "Adu-mi mantaua... şi cărţile", îi scrie el. "Ia pe Marcu şi adu-l cu tine, căci îmi este de folos pentru slujbă." În alte situaţii dificile, "mângâierea Domnului" s-a manifestat prin vizita lui Tit, iar când în Ierusalim a izbucnit foametea, Pavel a iniţiat el însuşi o acţiune de strângere de fonduri în rândul bisericilor pe care le înfiinţase. Dumnezeu a venit în întâmpinarea nevoilor tinerei biserici la fel de prompt precum împlinise odinioară nevoile israeliţilor, doar că de data aceasta a făcut-o indirect, prin intermediul membrilor Trupului Său. Pavel nu a făcut nici o distincţie de genul: "Biserica a făcut asta, Dumnezeu a făcut pe cealaltă..." Dacă ar fi făcut această disociere, ar fi deviat de la ideea pe care se străduise de atâtea ori să o transmită.

   Biserica este Trupul lui Hristos; prin urmare, tot ceea ce face Biserica este, de fapt, opera lui Dumnezeu.

   Este posibil ca motivul insistenţei cu care Pavel a subliniat acest adevăr să se afle în contactul lui personal, dramatic cu Dumnezeu. Pe atunci, el era un aprig prigonitor al creştinilor, un renumit vânător de  recompense. Dar, pe drumul Damascaului, a văzut o lumină atât de strălucitoare, încât l-a orbit vreme de trei zile, şi a auzit un glas din cer care i-a spus: "Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?"

   Să Te prigonesc? Pe cine sa prigonesc? Eu n-am treabă decât cu creştinii, cu ereticii aceia.

   "Cine eşti Tu, Doamne?" a întrebat Saul în cele din urmă căzând cu faţa la pământ. "Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti", a venit răspunsul.

   Această propoziţie rezumă foarte bine schimbarea produsă o dată cu venirea Duhului Sfânt. Isus fusese omorât cu câteva luni în urmă. Saul îi prigonea pe creştini, nu pe Isus. Dar Isus, care era iarăşi viu, i-a adus la cunoştinţă lui Saul că oamenii aceia alcătuiau, în fond, trupul Lui. Orice îi vătăma pe ei, Îl vătăma pe El. A fost o lecţie pe care apostolul Pavel avea să n-o mai uite niciodată.

   Nu pot trece la altă idee fără a aplica practic semnificaţia ei la un nivel personal prin excelenţă. Doctrina Duhului Sfânt are o mare însemnătate pentru întrebările care stau la baza acestei cărţi. Richard, prietenul meu, m-a întrebat: "Unde este Dumnezeu? Arată-mi-L! Vreau să-L văd". Fără îndoială, o parte a răspunsului la această întrebare este:

   "Dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu, uită-te la oamenii care Îi aparţin - ei reprezintă Trupul Lui. Ei sunt Trupul lui Hristos!"

   "Mântuirea adusă de Isus trebuie să se vadă mai pregnant în viaţa discipolilor Lui ca eu să pot crede".

 Astfel a răspuns Nietzsche acestei provocări. Dacă Richard ar fi găsit un sfânt, asemenea Maicii Tereza, care să fie expresia vie a dragostei şi a harului, poate atunci ar fi crezut... (Uite-o, vezi? Aşa este Dumnezeu. Ea face lucrarea lui Dumnezeu!)

   Richard nu o cunoaşte pe Maica Tereza, dar, mă cunoaşte pe mine. Iar acesta este aspectul cel mai personal al doctrinei Duhului Sfânt. Richard probabil nu va auzi niciodată o voce din cer care să-i răspundă la toate întrebările. Probabil că nu-L va vedea personal pe Dumnezeu în această viaţă. Mă va vedea doar pe mine...