Nate Saint - Pilotul din junglă
Autor: Prelucrare: B.B.  |  Album: fara album  |  Tematica: Misiune
Resursa adaugata de BenHur in 29/11/2007
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Nate Saint - Pilotul din junglă

"Se aude avionul...!", strigară indienii, iar Jim, Ed, Pete şi ceilalţi misionari din Oriente au tresărit la vestea că micul avion Piper al Societaţii Aviatice Misionare, urma să îşi facă apariţia de după pomii înalţi ce străjuiau luminişul din jungla atât de deasă şi impenetrabilă a Amazonului. Evenimentul era atât de important, încât misionarii şi indienii întrerupeau orice altă activitate, pentru a elibera în mare grabă pista, si a o parcurge pas cu pas pentru o ultimă verificare a suprafetei de aterizare, iar apoi, când cainii şi copiii vor fi la o distanţă suficient de mare, avionul va ateriza, lunecând uşor peste copacii înalţi spre pista acoperită cu iarbă. Când acesta se oprea, uşa se deschidea larg, şi un personaj sărea afară...Nate Saint, pilotul care dădea un impuls fără precedent vieţii misionare din această junglă.

Dar pentru că toţi oamenii mari au fost mici mai întâi, haideţi să aruncăm o privire asupra copilariei şi adolescenţei pilotului care avea să devină unul dintre cei cinci misionari ucişi de suliţele indienilor Auca.

Natanael Saint, născut pe data de 30 August 1923, a fost cel de-al şaptelea al unei familii cu opt copii. Părinţii au dat nume biblice tuturor copiilor, ceea ce reflectă încrederea adâncă în învăţăturile Scripturii, care se aplicau în casa lor, ca o combinaţie între legea Vechiului Testament şi Harul Noului Testament. Astfel, tatăl a impus ca ziua de Duminică să fie respectată ca fiind ziua Domnului, când mergeau la Şcoala Duminicală şi participau la serviciile divine de la biserică, iar Miercurea era întâlnire de rugăciune. La altarul familiei, tatăl citea din Biblie, apoi toţi copiii se rugau pe rând, începând cu cel mai mare, şi astfel au învăţat unii de la alţii să se roage. În ziua de Duminică, copiilor nu le era permis să îşi facă temele pentru săptămâna următoare, iar părinţii au considerat că este de absolută importanţă să le spună copiilor adevărul întreg despre Moş Crăciun şi despre teoria evoluţiei care era prezentată de oamenii de ştiinţă. Învăţăturile Bibliei pe care părinţii le-au sădit în inimile celor opt copii au dat rezultate, astfel că, atunci când au crescut mari, toţi, fără excepţie, au rămas credincioşi lui Dumnezeu. Dar casa lor nu era mănăstire, căci copiii aveau voie să iasă în natură, să urce pe munţi, să pescuiască, să înnoate, şi multe alte activităţi care îi ţineau ocupaţi şi legaţi între ei.

La vârsta de şapte ani, s-a întâmplat ceva ce avea să schimbe întreaga viaţă a lui Nate. Fratele lui mai mare, Sam, l-a luat cu el în avion în timp ce efectua un zbor. Mai târziu, pe când avea zece ani, Sam i-a permis de câteva ori, în timpul zborului, să pună mâna pe manşa avionului şi să-l piloteze. Ochii micului baieţaş au început să se lumineze când a constatat că avionul răspundea comenzilor lui. Din acea zi, Nate a ştiut ce va fi când va creşte mare: pilot în Armata SUA. Mai târziu, a construit un planor de aproape doi metri după un desen luat dintr-o revistă, după care l-a legat cu sfori şi l-a înălţat ca pe un zmeu pe terenul din curtea şcolii. Iubea foarte mult sa facă lucruri cu mâinile lui, să proiecteze machete de avioane şi a făcut chiar şi o barcă mare de peste doi metri lungime, şi o locomotivă. Odata, i s-a dat voie să încerce să repare maşina familiei. Nimeni, nici chiar el nu mai credea că se mai poate recupera ceva din acea maşină, dar după trei zile de lucru, ea funcţiona la fel de bine ca şi mai înainte.

Pe când avea 13 ani, în vara anului 1936, a luat parte la o întâlnire într-un campus, iar într-o sâmbătă seara, când erau adunaţi toţi în jurul unui foc, a depus mărturie că el crede în Isus. În acelaşi an, a ţinut o cuvântare la o întâlnire a tinerilor, in biserica Bethany, cărora le-a vorbit despre credinţa în Isus Hristos, chemarea de a merge în toată lumea şi de a predica evanghelia la orice făptură, lupta pe care o avem de dat împotriva lui Satan, şi despre importanţa studiului Biblic.

La vârsta de 14 ani, Nate a fost lovit de o boala, osteomielită, o infecţie la piciorul drept, care l-a ţinut la pat câteva luni de zile, boală care mai târziu avea să îl împiedice în a-şi vedea visul împlinit, acela de a fi pilot în Fortele Aeriene. În timp ce zăcea în pat, în momentele când durerea devenea insuportabilă, Nate vorbea cu Dumnezeu, spunându-I că este gata să moară, dar dacă El îi va permite să trăiască, întrega viaţă îl va sluji pe Cel care îl salvase din groapa păcatului. Nu era decât o promisiune a unui copil, dar el niciodată nu a uitat ceea ce a rostit în acele momente în faţa lui Dumnezeu, iar acest lucru l-a ajutat mai târziu să se decidă pentru viaţa de misionar, trecând cu curaj peste toate pericolele care le aducea această slujire.

După perioada de refacere, Nate devine învăţător la o clasă a Şcolii Duminicale, lucrând cu baieţi care erau doar cu câţiva ani mai tineri decât el. Bine încredinţat, după cum fusese învăţat încă de mic copil în familie, că dansul, vizionarea de filme, şi jocurile de noroc, nu se acceptă la un creştin, el refuză să participe la serbările şcolare ale colegilor lui, astfel că este chemat în faţa directorului, dar nu se lasă clintit din încredinţarea lui, ceea ce atrage dispreţul din partea colegilor de scoală.

La 18 ani, pe data de 16 Iunie, începe primele lecţii de zbor la un aeroport din apropiere, după care işi cumpară un mic avion pentru a caştiga experienţă, timp în care îi ia şi pe fraţii lui cu el in zbor. Fratele lui, Sam, căpitan la American Airlines, cunoscând aptitudinile lui Nate pentru mecanică şi interesul în aviaţie, îl ajută să intre ca şi ucenic mecanic la un hangar al firmei pentru care lucra el. Apoi pe data de 30 Decembrie 1942 este recrutat în Armata SUA, care se pregătea să intervină în cel de-al II-lea Război Mondial, în Europa. Dar din cauza vechii infecţii de la picior, după un control medical amănunţit, nu i se acceptă decât un serviciu limitat.

Astfel încep cei 3 ani pe care îi petrece în serviciul militar, ani care au contribuit foarte mult la formarea unui caracter disciplinat şi creştin. După mai multe luni petrecute în diferite baze militare, şi după multă pregatire, Nate împreună cu alţi 50 militari sunt luaţi la Colegiul Morningside, pentru a fi înscrişi în programul de cadeţi ai aviaţiei militare. Era pasul final pentru a-şi atinge ceea ce şi-a dorit atât de mult, de pe vremea când era copil: să fie pilot în armată. Trece cu bine de examenele de admitere, şi intră din plin în programul atât de încărcat de antrenament şi studiu.

Era timpul pentru începerea zborurilor de antrenament. Pe 27 August, Nate şi colegii lui participă la obişnuitele exerciţii fizice, iar printre altele aleargă 2 kilometri pentru întărirea rezistenţei. La sfârşitul zilei, înainte să adoarmă, observă că cicatricea rămasă de la infecţia de osteomielită, ce o avusese în copilărie, s-a umflat. Într-o clipa şi-a dat seama că toate visele lui de a deveni pilot s-au năruit. Nu-i venea să creadă. Ştia că nu mai există nici o şansă. Era cea mai mare lovitură pentru el. Oare de ce îngăduise Dumnezeu un asemenea lucru? În acea noapte însă şi-a adus aminte de promisiunea pe care o făcuse pe când era bolnav în copilărie, că Îl va sluji pe Dumnezeu toată viaţa lui, oriunde îl va chema El. Şi-a dat seama că Dumnezeu are ceva mai înalt pentru el, o lucrare mai măreaţă, chiar dacă încă nu realiza care era aceasta. Aşa că acceptând voia Lui, adormi cu lacrimi in ochi.

Sfârşitul carierei de pilot în Armata SUA a însemnat pentru Nate o piatră mare de hotar în viaţa spirituală. Din punct de vedere uman, ceea ce se întâmplase era o tragedie. Dar mai târziu, privind înapoi, el realizează că a fost Mâna lui Dumnezeu peste viaţa sa. În acest timp, tatăl său îi trimite un articol dintr-o revistă, scris de preşedintele unei organizaţii creştine a piloţilor creştini misionari, organizaţie care mai există şi astăzi sub numele de MAF(Missionary Aviation Fellowship), iar autorul descria modul în care organizaţia sprijineste misionarii prin aviaţie. Imediat, Nate scrie o scrisoare prin care explică cum Dumnezeu l-a chemat în lucrarea misionară, şi modul în care a înţeles că trebuie să renunţe la visul lui de a fi pilot al armatei, pentru a fi un pilot in Armata Lui Dumnezeu. Între timp, Nate termină cei trei ani pe care îi avea de făcut în serviciul militar, în August 1946, şi se întoarce acasă, unde primeşte vestea că un avion al organizaţiei MAF a suferit un grav accident în timp ce ateriza pe aerodromul din Tuxtla, în Sudul Mexicului, şi era nevoie de un mecanic experimentat pentru a repara avionul.

El acceptă invitaţia de a merge şi într-o saptamana era în drum spre Mexic, unde reuşeşte cu succes să readucă avionul în starea de funcţionare.

Apoi, intra să studieze la colegiul Wheaton timp de un an, pe data de 28 Ianuarie, 1947, iar în anul următor, pentru ca era mare nevoie de un pilot in Ecuador, şi trebuia sa plece cineva acolo, se căsătoreste cu Marjorie Farris, care tocmai işi dăduse examenul de stat, acum fiind asistenta medicala în California. Ea terminase şcoala în Los Angeles, şi avea o mare dorinţa de a vesti evanghelia celor pierduţi. Astfel, pleacă amândoi să slujească în locul unde Dumnezeu îi chemase, Ecuador, având ca reşedinţă o veche staţie pe care compania Shell o înfiinţase pentru explorări, şi care, abandonată fiind, avea câteva case părăsite, dar cel mai important, o pista de aterizare pentru avioane.

Astfel încep cei opt ani de misionarism pe care acest tânăr împreuna cu o soţie curajoasă, i-au întreprins în câmpul de misiune, printre pericole, boli, şerpi, malarie, căldură, mâncare puţina şi multe altele. Dar nimic nu l-au oprit din drum. A mers înainte, şi a mers până la capăt. Iar într-o zi, plecat fiind împreună cu alţi 4 tineri misionari să ducă Evanghelia unui trib de indieni sălbatici, care omorâseră pe toţi cei ce încercaseră să ajungă în prezenţa lor, Nate nu s-a mai întors acasă la soţia lui, la fel ca şi ceilalţi patru, fiind ucişi de aceşti indieni, pe data de 8 Ianuarie. Moartea celor 5 misionari a zguduit întreg globul pământesc, şi de atunci, istoria lor încă uimeşte omenirea.

Toţi oamenii mari au fost mici mai întâi...doar că nu au rămas la stadiul de copii, ci, maturi fiind, L-au slujit pe Dumnezeu, şi au avut un sfârşit glorios...Cum va fi sfarşitul tău?

un eseu deosebit...si provocator pt cei care simt chemarea pt misune.:)cred k toti ne dorim sa avem un sf glorios asa k...sa stam la dispozitia Lui...:)
UN ESEU FRUMOS DE CITIT,GREU DE IMPLINIT
DAR PE CEI SLABI D-L II INTARESTE SI PENTRU CEI CARE AU CHEMARE PENTRU MISIUNE
D-L SA-I AJUTE SA-SI DUCA MISIUNEA PINA LA CAPAT SI SA AIBA UN SFIRSIT BUN, PENTRU CEI CARE PLEACA E GREU DAR FRUMOS
CIND STII CA SLUJESTI PENTRU D-L TAU PENTRU CEI CARE RAMIN E MAI GREU.D-L SA-I BINECUVINTEZE PE TOTI.
Adăugat în 18/02/2008
Pentru cei interesati de lucrarea care s-a desfasurat prin acesti tineri si cum s-a continuat lucrarea dupa moartea lor, va recomand cateva carti ale sotiei lui Jim Elliot - Elisabeth Elliot: "Prin portile splendorii", "Salbaticii - rudele mele"... si altele. Cine cauta, gaseste :) (daca vrea)
Adăugat în 06/01/2010
Statistici
  • Vizualizări: 3548
  • Export PDF: 1
  • Recomandări email: 2
  • Comentarii: 3
Opțiuni