Cuprins

I. INTRODUCERE
1. De ce am scris această carte
2. Ce înseamnă o preluare comunistă a puterii
3. Strategia comunistă astăzi

II. SCRISORI CăTRE PERSONALITăŢI CONDUCăTOARE AI BISERICII
1. Scrisoare către arhiepiscopul catolic S.E. din…
2. Extrase dintr-o scrisoare către un lider al Consiliului Internaţional al Bisericii
3. Extrase dintr-o a doua scrisoare către acelaşi reprezentant al Consiliului Internaţional al Bisericii
4. Extrase dintr-o a treia scrisoarea către acelaşi adresant
5. Extrase dintr-o a patra scrisoarea către acelaşi adresant
6. Către un alt reprezentant al Consiliului Internaţional al Bisericii şi al Uniunii Lutherane Internaţionale
7. O a doua scrisoare către acelaşi adresant
8. Extras dintr-o scrisoare către acelaşi adresant
9. Extrase dintr-o a patra scrisoare către acelaşi adresant
10. Extrase dintr-o altă scrisoare către acelaşi adresant
11. Extrase dintr-o altă scrisoare către acelaşi adresant
12. Extrase dintr-o altă scrisoare către acelaşi adresant
13. Extrase dintr-o altă scrisoare către aceeaşi personalitate a Consiliului Internaţional al Bisericii
14. Către aceeaşi personalitate a Consiliului Internaţional al Bisericii
15. Către liderul Uniunii Baptiste Britanice
16. Scrisoare deschisă către un reprezentant german al Consiliului Internaţional al Bisericii
17. Scrisoare deschisă adresată creştinătăţii lumii libere, în primul rând către papa Paul al VI-lea, către liderul Consiliului Internaţional al Bisericii, către Uniunea Lutherană Internaţională, către Uniunea Baptistă şi cei Penticostală, către episcopii Republicii Democrate Germania, către episcopii Republicii Democrate Germania şi ai ţărilor scandinave, către Billy Graham, către Preşedintele Nixon, către Ministerul de Stat al RDG, al Angliei şi al Scandinaviei etc
18. Extras dintr-o scrisoare de răspuns către un lider baptist finlandez
19. Către rectorul papal al unui seminar preoţesc catolic din Roma S.M.
20. Scrisoare din partea Consiliului Internaţional al Bisericii in Geneva către pastorul Richard Wurmbrand
21. Scrisoare din partea pastorul Wurmbrand către dr.Eugene C.Blanke, Geneva
22. Către papa Paul al VI-lea
23. Către un lider al Consiliului Internaţional al Bisericii
24. Către un reprezentant englez al Consiliului Internaţional al Bisericii
25. Scrisoare din partea Consiliului Internaţional al Bisericii către pastorul Richard Wurmbrand
26. Scrisoarea de răspuns a pastorului Richard Wurmbrand către Consiliul Internaţional al Bisericii

POSTFAŢă
DOCUMENTUL LI-WEI (Document secret al subminării Bisericii Romano-Catolice)


INTRODUCERE

DE CE AM SCRIS ACEASTă CARTE

Orice om iubitor de libertate are două patrii: a sa şi America. Astăzi America este speranţa tuturor oamenilor înrobiţi, pentru că ea este ultimul bastion al libertăţii în lume. Doar America are puterea şi mijloacele spirituale să se pună ocrotitoare între comunismul ofensiv şi ultimele popoare libere ale lumii. Milioane de oameni şi-au pus nădejdea în această ţară. Ea este astăzi ultimul baraj, care ţine înapoi talazurile sălbatice şi năvălitoare ale comunismului militant. Dacă cedează, nu mai există alt baraj. De aceea este America ultima speranţă a multor oameni ce nu sunt liberi, şi de aceea o privesc ei ca pe a doua patrie. În ea sunt puse speranţele şi rugăciunile lor. În închisorile comuniste am văzut cum colegi deţinuţi, care erau bătuţi şi torturaţi cu lanţuri de 25 kg la picioare, se rugau pentru America… ultimul baraj, ca el să nu se rupă, ca ţara să rămână liberă. Şi eu am împărtăşit această speranţă şi aceste rugăciuni cu fraţii mei de suferinţă. Acum îmi fac mari grijuri pentru America. Pentru mine însumi şi pentru milioane de oameni înrobiţi de pe pământ, America este ultimul refugiu.

Fiind născut în România, am fost martor ocular la trădarea, la căderea şi prăbuşirea, prin comunism, a acestei cea dintâi patrie a mea. Aceasta s-a petrecut nu doar prin intervenţia brutală a armatei sovietice, ci şi printr-o rafinată şi incredibil de subtil urzită trădare din interior, care a pregătit drumul preluării exterioare a puterii. Am plâns când am văzut cum se petreceau toate acestea în faţa ochilor mei. Iar acum – ajuns în America – nu am suficiente cuvinte pentru spaima mea şi pentru serioasa tulburare la vederea aceloraşi simptome, aceeaşi trădare pas cu pas, care a dus prima mea patrie la cădere. Ceea ce am trăit eu acolo şi ceea ce trebuie să trăiesc aici, acum din nou, seamănă cu un coşmar. Fără să mă gândesc la consecinţe, mi-am spus deschis părerea atunci când prima mea patrie România a fost trădată. La vederea începutului aceleiaşi tragedii în a doua mea patrie America, nu voi tăcea nici de data aceasta.

Ceea ce m-a ajutat să supravieţuiesc în închisorile comuniste, unde atâţia mureau în jurul meu, a fost speranţa de a fi într-o zi liber, pentru a putea avertiza ţările vestice de pericolul ameninţător al comunismului. Acest lucru am încercat să-l fac în contactele mele cu reprezentanţi ai bisericilor vestice. Ceea ce am întâlnit însă au fost duşmănie şi indiferenţă, chiar complicitate cu comuniştii! – Din aceste motive îmi îndrept apelul către voi, creştini obişnuiţi din lumea liberă.

A discutat personal cu mulţi dintre conducătorii bisericilor voastre sau am corespondat cu ei. Mi-am vărsat inima înaintea lor. I-am avertizat de lucrurile serioase la care am fost eu însumi martor şi i-am îndemnat la prudenţă. Am încercat să-i înduplec să ia măsuri, care ar putea scuti America şi lumea liberă de soarta tristă a ţărilor comuniste. În această carte public extrase din scrisorile mele adresate lor.

Nu mi s-a dat nici o atenţie. Avertizările mele au fost ignorate. Cei pe care i-am avertizat şi care, ca şi conducători, sunt responsabili pentru poporul lor, m-au privit ca tulburător al păcii. Ei nu doar că au respins avertizările mele bine intenţionate cu privire la pericolul în care îşi conduc proprii lor oameni, dar au întreprins totul ca să-mi închidă gura. Dar dacă nu au reuşit torţionarii comunişti, cu fiarele lor înroşite şi cu cuţitele lor să mă reducă la tăcere, nici acum nu vor reuşi să o facă. Celei ce-a doua patrii a mea, milioanelor de americani şi cetăţeni ai altor ţări libere, care se îndreaptă fără a presimţi nimic spre o trădare asemănătoare, acestora sunt dator să le vorbesc. Le sunt dator şi milioanelor din închisorile comuniste, din lagărele de muncă forţată şi din statele comuniste, unde atmosfera suprimării este apăsătoare. Toţi aceşti şi-au pus speranţa în America.

„Vom flutura steagul roşu pe Casa Albă în Washington, iar dacă va fi nevoie, vom umple cu sânge tot Pacificul pentru a ne atinge acest scop.” – Aceasta este o ameninţare a Gărzii Roşii din China, care sub conducerea lui Mao Tse-tung, conduce fiecare al patrulea om al lumii.

Ea singură ar trebui să fie de ajuns pentru a alarma lumea liberă. Înainte ca România să fie acaparată de comunism, noi nu am primit nici măcar un asemenea avertisment.

Unii dintre conducătorii politici şi bisericeşti din SUA liniştesc opinia publică, spunând că chinezii nu ar avea nici un mijloc pentru a-şi înfăptui scopurile declarate. Nu este nici un secret că Marx, Lenin şi după ei, fiecare comunist însemnat, au declarat ocuparea întregii lumi ca scop al comunismului. Cu câţiva ani în urmă, Breşnev şi Kossigin spuneau că diferenţa dintre ei şi chinezi ar fi doar de mică însemnătate, iar comuniştii sovietici şi cei chinezi ar putea să lupte foarte bine împreună. Diferenţele de opinie dintre bărbaţii conducători ai celor două blocuri de putere sunt doar de ordin tactic şi strategic. Ei au acelaşi scop. Ceauşescu ne asigură că vor ajunge la un numitor comun.

Astăzi toţi comuniştii consideră America ţinta lor principală. Este singura şi ultima fortăreaţă a lumii libere, iar dacă va cădea, planeta le va aparţine.

Experţii în rachete nucleare ghidate de la distanţă ne pot garanta că chinezii nu vor putea începe nici o ofensivă în următorii zece-cincisprezece ani. Aceasta însă nu îl scuteşte pe nici un om care gândeşte de responsabilitatea pentru viitor, pentru că acest destin groaznic va lovi proprii săi copii, care acum încă se joacă acasă pe covor. Ei vor cunoaşte grozăviile războiului cu arme nucleare.

„Dar America poate riposta cu rachetele ei de apărare! – Nu acţionează înspăimântător doar gând la aşa ceva?” – Aceasta ni se răspunde adesea. Comuniştii au prevăzut asta iar Mao Tse-tung a spus: „Nu mă sperie dacă 300 de milioane de chinezi vor muri într-un război atomic. 300 de milioane vor mai rămâne, însă imperialismul va fi nimicit.” – Aceasta corespunde exact concepţiei lui Lenin.

Maxim Gorki, marele scriitor rus, ne povesteşte în cartea sa „Amintiri despre Lenin”, că acesta, la reproşurile de genocid în timpul revoluţiei, ar fi răspuns: „Nu poţi face omletă fără să spargi ouăle, şi nu poţi tăia lemne fără să sară aşchii”. La Lenin, viaţa unui om avea aceeaşi valoare ca o coajă de ou sau o aşchie! Ca urmare a concepţiei sale materialiste despre lume, el nu putea face nici o diferenţă între un om şi un obiect neînsufleţit. Inima sa nu a avem nici o compasiune pentru suferinţa unui om, pentru durerea unui suflet şi pentru lacrimile mamelor, văduvelor şi orfanilor. (Gorki a rămas şi după această discuţie un prieten al lui Lenin şi a fost la fel aruncat, ca o coajă de ou nefolositoare. Stalin, elevul lui Lenin, l-a otrăvit pe Gorki).

Leniniştii gândesc ca Lenin. În această privinţă nu există nici o diferenţă între comuniştii chinezi, sovietici, americani sau germani. Este doar că cei chinezi doresc un atac imediat, pe când cei sovietici îl vor mai târziu. Mai întâi, spun ei, americanii trebuie adormiţi, iar apoi atacaţi, când sunt foarte siguri că nu este nici o ameninţare şi pot coexista paşnic cu comuniştii. Să ne gândim însă la Pearl Habour, unde americanii au fost dintr-o dată atacaţi de un popor cu care trăia în pace.

Chinezii spun: „Atac acum!” Comuniştii sovietici, dimpotrivă, preferă un interludiu în care americanii şi aliaţii lor îşi vor face speranţe false, prin care puterea lor de împotrivire va fi frântă. Aceasta este diferenţa dintre comuniştii sovietici şi cei chinezi.

Ce gândesc liderii comunişti chinezi am văzut mai sus. Auziţi acum ce spun sovieticii! Îl citez pe Manuilski, unul dintre marii lor strategi ai revoluţiei mondiale: „Un război necruţător între comunism şi capitalism este inevitabil. Deocamdată suntem prea slabi să atacăm. În douăzeci sau treizeci de ani va veni însă şi timpul nostru. Burghezia trebuie adormită şi de aceea vom înscena cea mai mare ofensivă de pace a tuturor timpurilor. Vom veni cu cele mai irezistibile oferte de pace şi cu concesii fără precedent. Proastele şi decadentele ţări capitaliste vor colabora bucuroase la propria lor prăbuşire. Ele vor vâna fiecare ocazie de împrietenire reciprocă, şi, de îndată ce nu vor mai fi precaute, le vom strivi cu pumnul nostru strâns.”

Ce înseamnă o preluare comunistă a puterii

Eu am fost martor ocular în patria mea la preluarea puterii de către comunişti. Am trăit sub comunism. Pot să vă asigur că nu este vorba doar de o schimbare a unei ordini sociale cu o alta. Nu este vorba nici despre o altă atitudine faţă de problema economică. O preluare comunistă a puterii înseamnă o distrugere completă a civilizaţiei, aşa cum o cunoaştem noi, cu tot ceea ce noi considerăm drag şi valoros. Ea înseamnă o distrugere violentă a tuturor valorilor, iar aceasta cu o cruzime inimaginabilă. Am văzut-o eu însumi.

Pot să vă raportez cu informaţii de prima mână ce viitor plănuieşte comunismul lumii libere – pentru micuţa voastră Maria şi pentru micuţul vostru Willi, care acum se joacă liniştiţi pe covor, sub ochii voştri.

Se spune că fiecare al zecelea român a trecut prin închisorile comuniste. În vest, unde capitalismul înfloreşte mai mult decât înainte la noi în România şi unde există atât de mulţi oameni independenţi şi liber cugetători, numărul celor închişi va fi şi mai mare. Am văzut închisori supraaglomerate. Cel mai tânăr deţinut avea 9 de ani iar cel mai vârstnic 92 de ani. Am văzut copii creştini de treisprezece ani, cărora li s-au smuls dinţi şi li s-au zdrobit oasele şi care zăceau în agonie în celule. Ştiu de copii care au fost bătuţi de moarte în faţa părinţilor lor, pentru că aceşti erau creştini. Înfiorator şi de nedescris era ţipătul copiilor mici, care îşi chemau părinţii în celulele ticsite şi întunecate. Multe, multe nopţi de-a rândul am auzit aceste ţipete. Aşa arată o preluare comunistă a puterii. Nu este o schimbare a ordinii sociale, ci o sângeroasă „acţiune de purificare”, care afectează aproape fiecare familie din ţările afectate. La noi, aproape fiecare familie a avut un membru în închisoare, care a fost bătut, torturat sau omorât.

În China, duhovnici catolici au fost îngropaţi de vii. Garda Roşie a atacat oameni pe stradă şi i-a maltratat. Ce vor fi făcut ei în închisori, în spatele uşilor închise? Ei le-au tăiat deţinuţilor creştini urechile, limba şi picioarele.

Dacă ar fi să ajungă comuniştii la putere în lumea vestică, v-ar rezerva vouă şi copiilor voştri acelaşi destin. Aşa cum a fost cazul în România, fiecare familie va fi afectat de el.

Nu daţi neîncrezători din cap. Cine ar fi crezut în Germania anului 1920 ce grozăvie avea să se întâmple în 1940? Şi aţi uitat că în ţinuturile acaparate de Uniunea Sovietică doar puţine fete şi femei au scăpat neviolate.

În paginile următoare veţi găsi multe dovezi din surse comuniste despre teroarea împotriva creştinilor, care se practică în continuare în ţările comuniste. Chiar acum au loc arestări în masă ale creştinilor în toată Uniunea Sovietică. Avem nume de arestaţi, care au murit în urma torturilor. Aceasta se întâmplă astăzi în Rusia. Niciodată nu a existat măcar o singură ţară comunistă, în care creştinii să nu fi fost arestaţi, nespus de torturaţi şi ucişi. Va fi altfel cu ţara voastră? Această carta nu este un studiu, nu este un joc ipotetic de gânduri. Am văzut lucrurile acestea întâmplându-se. Acesta este Paradisul şi noua ordinea socială pe care o pregăteşte comunismul lumii libere.

Citiţi cărţile lui Marx şi Lenin şi veţi găsi că comuniştii nu se vor mulţumi cu mai puţin decât revoluţia mondială. Ei vor să obţină dominaţia întregii lumi. Unii spun că ei ar fi început să gândească mai practic şi mai realist, şi să nu mai fie atât de doctrinari. Acesta este însă doar interludiul, care trebuie să adoarmă popoarele vestice.

Când va veni „Paradisul” roşu, biserica voastră va fi închisă, iar atelierul vostru de croitorie şi salonul vostru de frizerie vor fi socializate. Afacerile voastre private vor înceta, iar proprietatea vă va fi luată. Ţăranilor noştri li s-au furat oile, vitele şi tot pământul. Acum ei trebuie să muncească ca sclavi pe fostele lor gospodării, ca să primească un salariu de mizerie. Ei au doar puţină pâine, nu au carne şi nu au fructe.

Comuniştii sovietici îşi batjocoresc tovarăşii chinezi, pentru că au interzis Shakespeare şi Beethoven. Ei batjocoresc tare acest lucru, pentru că şi ei fac acelaşi lucru. În Moscova sau Bucureşti nu se găseşte în nici o librărie cărţile lui Platon, Kant sau Spinoza. Capodoperele culturii omeneşti au fost îndepărtate. Ştiinţa numeşte universul nostru „einsteinean”, pentru că Einstein a descoperit ultimele sale legi. Cartea sa „Cum văd eu lumea” este interzisă în Uniunea Sovietică, România şi în celelalte ţări comuniste, pentru că ea conţine unele idei religioase. Dacă comunismul va triumfa în lumea liberă, nu doar că va fi interzisă şi distrusă cu timpul orice religie, dar şi literatura şi întreaga cultură va ajunge sub cenzură.

Întreaga viaţă va fi paralizată. Am ajuns să văd chiar şi următorul fapt: un tânăr creştin avea o prietenă. Fata a fost chemată la Uniunea Tineretului Comunist. I s-a poruncit să-şi aleagă un alt prieten. Cel de acum este fiul unui creştin „contrarevoluţionar”. Am văzut cum Poliţia secretă a dictat peste prieten şi prietenă, chiar peste soţ şi soţie. Şi vai de cel care nu asculta.

După mulţi ani va dispare orice urmă de libertate şi individualitate. – Timp de câţiva ani am condus câteva lucrări misionare secrete în armata sovietică. Unul dintre cele mai dramatice momente ale vieţii mele, a fost atunci când a stat în faţa primului ofiţer rus. El mi-a povestit că fusese inginer. Când l-am întrebat dacă crede în Dumnezeu, mă aşteptam să aud unul dintre cele două răspunsuri: „Da, cred în Dumnezeu” sau „Nu, nu cred”. În loc de aceasta, el îşi ridică spre mine ochii, în care se putea vedea goliciune interioară şi inconştienţă, şi spuse: „Nu am primit nici un ordin să credem în Dumnezeu”. El era un robot şi credea ceea ce îi ordonau comandanţii. Era produsul unor ani lungi de îndoctrinare comunistă. Viitoarele voastre generaţii vor fi ca acest ofiţer, dacă veţi cădea în somnul fatal.

A fi torturat nu era cel mai rău. Copiii creştini au fost siliţi să-şi denunţe părinţii şi să raporteze dacă ar fi spus ceva împotriva comunismului sau pentru Dumnezeu. Ascultaţi emisiunile de radio chinezeşti! Acolo veţi auzi despre copii care au cerut pedeapsa cu moartea pentru părinţii lor. Aceşti copii sunt consideraţi eroi. În Moscova s-a înălţat un monument (o statuie) copilului Moroz de 12 ani. El îl denunţă pe tatăl său, pentru că acesta a luat câteva spice de grâu de pe propriile câmpuri, care îi fuseseră furate de colhoz. Tatăl său a fost condamnat la moarte pentru furt în dauna proprietăţii statului.

Am văzut un creştin căruia i s-au tăiat toate degetele de la picioare pentru a-l sili să-şi trădeze fraţii. Creştinii au fost ţinuţi ore întregi pe gheaţă. Picioarele le-au îngheţat. În închisoarea din Făgăraş, creştinii au fost obligaţi să stea ore întregi cu genunchii pe coji de nucă zdrobite şi cu mâinile ridicate. Încearcă să faci asta 30 de minute! Nu vei putea, dar îţi va prinde bine, pentru că aşa vei cunoaşte schimbarea socială pe care o aduce cu sine comunismul.

Am văzut bărbaţi cărora le-a căzut carnea de pe tălpi în urma bătăilor. În zilele următoare, picioarele le-au fost tratate la fel de crud, doar cu diferenţa că acum se lovea peste carnea vie. Pur şi simplu nu există cuvinte, care să fie potrivite descrierii unor astfel de torturi. Iar când veţi săruta data viitoare picioruşele bebeluşului vostru, atunci gândiţi-vă că ar putea fi lovite în acelaşi fel, dacă veţi cădea pradă somnului fatal.

Nu credeţi cuvintele linguşitoare, precum că comunismul este doar o filozofie a societăţii. Ca unul care a trebuit să-l suporte ani de zile, pot să vă asigur că este vorba nu de filozofie, ci de crimă organizată.

Richard Wurmbrand

(Va continua)