Furtuna
Autor: David W.Lehigh  |  Album: Sămânţa adevărului  |  Tematica: Diverse
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

Anul 857 de la fondarea Romei. Nici măcar creştinii nu începuseră să socotească anii de la naşterea învăţătorului şi Mântuitorului lor, petrecută cu 107 ani mai înainte.

În bucătăria palatului de vară a lui Cezar, la marginea Romei, o fată de şaptesprezece ani arunca din când în când priviri luminoase către un tânăr chipeş cu profil de grec, care umbla de colo colo şi îngrijea grădinile imperiale.

Fata era neobişnuit de frumoasă, avea păr blond, ochi albaştri şi toate trăsăturile feţei trădau o viaţă lăuntrică bogată şi luminoasă. Era sclavă în casa Cezarului şi acesta pretindea să fie slujit numai de fete frumoase.

Slujitoarele din palatul imperial erau tratate mult mai bine decât celelalte sclave din Roma. Dintre toate, Monica, căci acesta era numele fetei din bucătărie, se bucura de privilegii şi mai mari din partea şefei sale, din cauza priceperii ei deosebite în gospodărie.

Şefa ei remarcase idila care începuse între Monica şi tânărul grădinar ele la palat. Ea i-a îngăduit tânărului să vină să o vadă din când în când în bucătărie, aşa că nu era ceva neobişnuit ca Monica să stea la fereastră şi să privească îndelung afară.

În dimineaţa aceasta însă, privirile ei trădau nelinişte şi frică. Către amiază, tânăra fată îndrăzni chiar să-i iasă în cale tânărului, când acesta trecu prin faţa uşii şi-i şopti cu aprindere: „Iason, trebuie neapărat să stăm de vorbă diseară. Vino în grădină de îndată ce se lasă întunerecul."

Iason nu era sclav. Tatăl său era chiar proprietarul unei mari livezi de măslini situate la paisprezece kilometrii, de partea cealaltă a pădurii care înconjura palatul imperial. Uleiul produs de măslinii tatălui său era socotit drept cel mai bun din întreaga Italie. Nu este de mirare deci că era uleiul favorit al Cezarului.

De fapt, Cezarul vizitase livezile de măslini cu câţiva ani mai înainte şi-l văzuse pe Iason la treabă. Impresionat de priceperea tânărului, Cezar i-a oferit o plată regească pentru a-l face să îngrijească de grădinile palatului său. Cam de atunci lucra Iason la palat.

Iason era creştin şi asta îi punea viaţa într-o mare primejdie. Traian, Cezarul roman era un om bun, dar legile moştenite de la ceilalţi Cezari dinaintea lui pretindeau ca toţi cetăţenii imperiului să ardă tămâie pe altarul lui Cezar şi să-l considere pe stăpânul imperiului un zeu. Oricine refuza să facă aceasta era învinuit de înaltă trădare şi executat ca eretic. În aceste condiţii, creştinii se întruneau pe ascuns, mai mult noaptea şi mai ales prin catacombe, un fel de morminte subterane, în care romanii nu intrau din cauza superstiţiilor. Traian nu-i urmărea cu înverşunare pe creştini şi dacă nimeni nu făcea plângere împotriva lor, urmaşii lui Christos îşi puteau vedea în linişte de treabă. Dacă însă cineva îi pâra, tribunii romani, deşi fără prea mult entuziasm, erau trimişi să-i aresteze şi să-i silească să se lepede de credinţa lor şi să arate că aderă la credinţa Romei aducând tămâie pe altarul Cezarului. Dacă refuzau s-o facă, erau daţi morţii şi sfârşeau în arenele circului mâncaţi de fiarele sălbatice sau ucişi în luptele gladiatorilor.

Monica era şi ea creştină. Sub privirile îngăduitoare ale celor din bucătăria palatului, ea se putuse întâlni după plac, în serile de vară, cu Iason, în grădină. Cei doi stătuseră îndelung de vorbă şi între ei se statornicise o dragoste curată, în seara aceasta însă, Iason se gândea cu teamă la tonul vocii ei neliniştite. I se păruse ca o porumbiţă speriată. După o aşteptare înfrigurată, i-a auzit în sfârşit paşii uşori: „Ce s-a întâmplat Monica", o întrebă el şoptit.

La fel de încet, ea îi răspunse: „Iason, Mesala te-a pârît autorităţilor că eşti creştin." Mesala era unul dintre grădinarii care lucrau sub conducerea lui Iason. În întunerec, Monica n-a putut să vadă paloarea care s-a aşezat instantanee pe faţa lui Iason, dar i-a putut citi şocul din tonul întrebării: „De unde ştii?"

Soţul Nerisăi este secretarul tribunului. El i-a spus Nerisei şi ea mi-a spus repede mie." Nerisa era şefa Monicăi.

Cum de a aflat Mesala că eu sunt creştin?" întrebă Iason.

Toţi slujitorii de la palat ştiu cine sunt creştini", îi răspunse Monica. „Noi nu mergem la sărbătorile şi festivalurile lor religioase şi nici nu ne prea văd pe la luptele gladiatorilor. Nu ne răzbunăm când suntem nedreptăţiţi, iar feţele noastre liniştite şi fericite ne dau mereu de gol. Tu ştii, Iason, că nu poţi să ascunzi prea multă vreme ce ai în inimă."

Aşa este Monica. Dar, de ce să mă părăsea pe mine Mesala? Ce i-am făcut eu?"

Monica ezită puţin, apoi spuse cu un glas şi mai şoptit: „Este gelos pe tine. Vrea să fie el grădinar şef, iar tu îi stai în cale. Dacă dispari tu, s-ar putea să-l pună pe el în locul tău. Şi mai este ceva..." spuse Monica, iar după o ezitare de câteva secunde, adăugă: „Mesala mă vrea şi pe mine."

De unde ştii asta?" aproape că ţipă Iason.

M-a rugat de câteva ori să ies la plimbare cu el. Bineînţeles că nici nu l-am băgat în seamă. Nu numai pentru că nu este creştin, dar şi pentru că... Acum că te-a denunţat, îmi este şi mai neplăcut. Mi-e milă de el şi mă rog pentru el, dar nu I-aş putea privi nicidecum ca prieten sau ca... soţ."

Dacă Mesala m-a pârât, nu-mi rămâne decât să fug şi să mă ascund undeva departe. Asta înseamnă lipsuri şi necazuri. Tu eşti încă în siguranţă aici, căci Mesala te simpatizează. Dacă însă vei continua să-l refuzi pe Mesala, el te va denunţa şi pe tine."

Unde mergi tu, voi merge şi eu", a zis repezit Monica. Glasul îi era ferm şi categoric, semn că se gândise mai demult la aceasta. „Vreau să fiu cu tine la bine şi la greu. Drumurile noastre nu se mai pot despărţi. Suntem una."

O, fată frumoasă şi curajoasă!" exclamă Iason. „Cuvintele tale îmi dau un mare curaj. Ascultă, o să fugim împreună. O vom lua prin pădurea deasă spre livezile tatălui meu. Odată intraţi în pădure, ne vom pierde urma în desişuri. Dacă vom putea ajunge la ai mei, sunt sigur că ne vor da ceva bani şi vom putea fugi undeva departe. II ştiu bine pe tata. El nu este creştin, dar are o inimă bună când este vorba de fiul său. Mâine dimineaţă, înainte de zori, voi trece să te iau din faţa bucătăriei."

Nici Iason şi nici Monica n-au prea dormit în noaptea aceea. Înainte de zori, Iason bătu uşurel la uşa bucătăriei. Monica se strecură de îndată afară. Purta o haină simplă de femeie de la ţară, iar în mână avea un coşuleţ cu merinde: „Pentru drum", spuse ea, „ca să prindem puteri." Alunecând ca două umbre, cei doi s-au grăbit apoi spre marginea pădurii. Din cauza întunerecului, la început n-au înaintat prea repede, dar când s-a făcut lumină, au luat-o la fugă cât au putut ei de tare. Pădurea era însă deasă şi plină de tufişuri. Au trebuit să se oprească adesea şi să pornească apoi iarăşi. Spre amiază s-au oprit într-un luminiş ca să mănânce. Şi-au plecat amândoi capetele cu evlavie şi Iason s-a rugat din toată inima, mulţumind pentru toate şi cerându-i Domnului să-i ducă până la capăt cu bine.

De-abia terminaseră de mâncat când au auzit în depărtare un lătrat nervos de câini, îngroziţi, cei doi şi-au dat seama că oamenii de la palat sloboziseră câinii pe urmele lor. Alb la faţă, Iason a zis: „Sunt câinii antrenaţi special pentru prinderea sclavilor fugari. Ne-au luat urma. Trebuie să fugim repede, că dacă ne prind, ne fac bucăţi până să vină ceilalţi să ne prindă."

Nu crezi că Dumnezeu ar putea să facă o minune pentru noi?" spuse într-o doară Monica. „Ba da", răspunse Iason, „este singura mea nădejde. Haide însă să fugim mai departe."

Iason s-a străduit să o ţină mereu în direcţia livezilor tatălui său. Lătratul câinilor se auzea din ce în ce mai aproape. Preocupaţi de goana lor prin desişul pădurii, Iason şi Monica nici nu au observat când cerul s-a acoperit de nori groşi şi negrii. Dintr-o dată însă, cei doi au fost asurziţi de trosnetul unui fulger care a căzut în apropiere. A urmat apoi un tunet, şi încă unul şi încă unul... La puţină vreme, zăgazurile cerului s-au deschis şi torente de ploaie s-au revărsat asupra pădurii care fremăta însetată. Iason şi Monica şi-au căutat repede un adăpost lângă trunchiul unui copac. Erau amândoi uzi până la piele şi tremurau ca varga.

Furtuna a ţinut aproape două ore. A fost o cavalcadă de tunete, un răpăit de stropi mari prin frunzele pomilor şi un vârtej încolăcit de vânt printre ramuri. Apoi, tot aşa de brusc cum începuse, furtuna se opri şi cerul limpede şi senin îi lumină iarăşi. Cu urechile încordate la maxim, Iason şi Monica au căutat să asculte dacă se mai aud în depărtare câinii. Lătraturile însă dispăruseră. Ploaia îi gonise pe toţi înapoi. Stropii de apă spălaseră cu desăvârşire orice urmă.

Dumnezeu a făcut într-adevăr o minune", spuse cu recunoştinţă Iason. „Da", răspunse emoţionată Monica, „El întotdeauna le poartă de grijă la ai Săi."



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2922
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni