Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Merge viaţa mai bine cu Hristos?
Autor: John Piper  |  Album: Însetat după Dumnezeu  |  Tematica: Marturii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 18/02/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Merge viaţa mai bine cu Hristos?

   Merge viaţa mai bine cu Isus?

   Aceasta este o întrebare absolut crucială pentru Biserica creştină, în special pentru cea din ţările prospere şi confortabile din America şi Europa de Vest. De câte ori nu auzim mărturii creştine care spun că efectul convertirii a fost o viaţă mai uşoară? Odată am auzit mărturia unui mijlocaş care juca fotbal profesionist. El spunea că după ce s-a rugat să Îl primească pe Isus, a simţit din nou dorinţa de a juca şi a fost foarte mândru de performanţele de până atunci; astfel, în fiecare duminică se simţea capabil să joace şi să dea tot ce este mai bun în el.

   Se pare că majoritatea creştinilor din Occidentul prosper descriu beneficiile creştinismului în sensul că el aduce o viaţă mai bună chiar dacă nu ar exista nici Dumnezeu, nici înviere. Gândeşte-te la toate beneficiile psihologice şi relaţionale. Desigur că acestea sunt biblice şi adevărate: rodul Duhului este dragoste, bucurie şi pace. Deci, dacă primim dragoste, bucurie şi pace datorită faptului că noi credem în aceste lucruri, atunci nu este o viaţă bună de trăit chiar dacă în cele din urmă se dovedeşte că erau bazate pe o minciună? De ce să fim vrednici de milă?

   Şi atunci ce s-a întâmplat cu Pavel? Oare nu trăia el o viaţă abundentă? De ce să fi spus că, dacă nu există înviere, suntem cei mai de plâns dintre oameni? Să trăieşti o viaţă lungă de şaptezeci de ani într-o iluzie plină de bucurie şi satisfacţie nu pare să fie un lucru de plâns, mai ales dacă acea iluzie nu afectează în niciun fel viitorul. Dacă iluzia poate transforma deşertăciunea şi lipsa de sens în fericire, atunci de ce să nu fim înşelaţi?

   Răspunsul pare a fi faptul că, pentru Pavel, viaţa creştină nu constă în aşa-numita viaţă bună şi uşoară, plină de prosperitate. În schimb, era o viaţă de alegere liberă a suferinţei dincolo de orice experienţă normală. Credinţa lui Pavel în Dumnezeu, încrederea lui în înviere şi speranţa în părtăşia veşnică cu Hristos nu produceau o viaţă uşoară, în confort, care ar fi satisfăcătoare chiar şi fără înviere. Nu, speranţa lui producea o viaţă de suferinţă liber aleasă. Da, el a cunoscut bucuria negrăită. Dar era o "bucurie în nădejde" (Romani 12.12). Iar acea speranţă l-a eliberat pentru a putea îmbrăţişa suferinţe pe care nu le-ar fi ales niciodată dacă nu ar fi avut speranţa propriei învieri şi a învierii celor pentru care a suferit. Dacă nu există înviere, alegerea sacrificiului făcut de Pavel ar fi fost, conform celor spuse chiar de el, un lucru demn de plâns.

   Da, în suferinţa lui era o bucurie şi un simţământ al importanţei deosebite. Dar bucuria era acolo doar din pricina speranţei pline de bucurie de dincolo de suferinţă. Acesta este sensul celor spuse în Romani 5.3-4: "Ba mai mult, ne lăudăm şi în necazuri, căci ştim că necazul lucrează răbdare, răbdarea aduce experienţă, iar experienţa aduce nădejde." Aşadar în suferinţă există bucurie. Dar bucuria vine din cauza speranţei că suferinţa în sine ajută la siguranţă şi creştere. Astfel, dacă nu există nicio speranţă, Pavel este un nebun, pentru că îmbrăţişează această suferinţă şi chiar mai nebun, pentru că se mai şi bucură de ea. Dar există speranţă. Şi astfel Pavel alege un mod de viaţă care ar fi prostesc şi demn de plâns în lipsa speranţei bucuriei de dincolo de mormânt. El răspunde cu "da" la întrebarea lui Richard Wrumbrand. El alege suferinţa.

   Stând la picioarele unui sfânt în suferinţă

   După ce am stat la picioarele lui Richard Wurmbrand nu am mai fost niciodată acelaşi. Am stat literalmente la picioarele lui. El şi-a scos încălţămintea şi s-a aşezat pe un scaun de pe platforma uşor mai înaltă a bisericii Baptiste "Harul" din Minneapolis de Sud (Mai târziu am aflat că acest obicei avea de a face cu picioarele sale rănite în timpul torturilor pe care le-a îndurat într-o închisoare românească.) În faţa lui şi mai jos stăteau doisprezece pastori. A vorbit despre suferinţă. Din nou şi din nou spunea că Isus "a ales" suferinţa. El a ales-o. Nu i S-a întâmplat pur şi simplu. El a ales-o: "Nimeni nu Mi-o ia (viaţa), ci o dau Eu de la Mine Însumi" (Ioan 10.18). Ne-a întrebat dacă noi am alege suferinţa de dragul lui Hristos.

   Wurmbrand a murit în 2001. Dar impactul produs de el continuă. Cartea sa devoţională "Întinzându-ne spre înălţimi", îl prezintă astfel:

   "Richard Wurmbrand este un pastor luteran evanghelic de origine ebraică, născut în anul 1909 în România. Când comuniştii au venit la putere în ţara în care s-a născut, în anul 1945, a devenit liderul bisericii subterane. În anul 1948, a fost arestat împreună cu soţia lui, Sabina, el fiind închis timp de paisprezece ani într-o închisoare comunistă, dintre care trei i-a petrecut în izolare într-o celulă subterană fără să poată vedea soarele, stelele, sau florile. Nu vedea pe nimeni cu excepţia gardienilor şi a torţionarilor. Prietenii săi creştini din Norvegia i-au cumpărat libertatea cu 10.000 de dolari, în anul 1964."

Nu putem compara viața sfântului Pavel și nici a fratelui tot martir R.Wumbrand cu a noastra, a crestinilor ce nu am suferit nici o prigoană sau unele foarte domoale, de genul: „Oricine vrea să trăiască cu evlavie în Isus Hristos, va fi prigonit”! Noi am ajuns, în cel mai bun caz, în clasa I în Școala lui Hristos, pe când cei doi sfinți...și-au dat „doctoratul” în sfințenie. Cei care afirmă că o duc mai bine cu Cristos, material, sufletește, spun adevărul, pentru că sunt bebeluși spirituali și, la fiecare scâncet, Domnul îi ia „în brațe” și, dacă le e foame, le dă lăptic duhovnicesc-Cuvântul! De aceea, cei întorși de curând au cele mai multe rugăciuni ascultate, cele mai multe experiențe spirituale, prin vise și chiar minuni, de vindecare sau altele, uneori extraordinare, ca să se întărească. Apoi, rugăciunile nu mai sunt ascultate la primul scâncet, e vremea să stai cu Tatăl de vorbă, nu doar să ceri și să mai și lucrezi în via Lui pe măsură ce crești.....
Adăugat în 18/02/2013 de loredanam
Cind L-am ales pe El,u ne-am gindit la suferinta,ba dimpotriva,voiam ,credeam caci n-o sa mai simtim nicicind suferinta si efectul ei,asupra noastra.Ce inselatoare impresie dar si negindita dorinta!Cum am putut[ma refer la mine] sa cred,caci Il aleg pe Domnul,fara suferinta?M-as fi contrazis,caci in rugaciunile mele, ceream;da-mi, te rog,bunatatea,dragostea, si toate celelate trasaturi de caracter, fara sa ma gindesc caci ''cerind'' ce El,avea,autotmat,ceream tot, TOT ce avea El,inclusiv, suferinta.Daca mi-as fi facut un plan de evadare din viata avuta inainte de a-L cunoaste pe Domnul,nu l-as fi ales,pentru ca la acea vreme,nu stiam sa -mi organizez viata vis a vis de cer. Eu,L-am ales ,sa ma scape!!!de ce nu se potrivea cu cerul dar in aceasta promisiune, era si ea...suferinta.De multe ori ,am intrebat si am tot intrebat ;de ce? daca Te-am ales, urmez,ma straduiesc ,sa fac voia Ta, de ce? suferinta?intr-o zi, am plins si L-am rugat sa-mi raspunda, ca unui copil neobisnuit cu talmacirea Bibliei, si am primit mesajul;Caci El, a fost incercat cu TOATE aceste incercari!Solzi mi s-au luat de pe ochii sufletului.Am plins,am multumit si m-am dus ...la cruce.Eu,evit ,sa citesc, sa insist in raul facut Domnului,[nu mi-e bine] sa ma transpun in atita suferinta dar acum, am citit, am avut nevoie, ''sa ma vaccinez'' impotriva raului, caci il priveam ca pe ceva bun,Daca nu ar fi rabdat pina la capat..ce se alegea de noi?Am mai inteles si experimentat caci,suferinta este una din funiile legaturii Legamintului cu Domnul ,pentru a ajunge in Cer. Nu demult,,fiind incercata[ alta data as fi reactionat, ]in mijlocul incercarii am facut urmatoarea rugaciune, pe care n-o facusem pina atunci;Du-te Doamne,mergi maideparte, nu Te opri,mergi chiar in situatia in care ma aflu,mergi mai departe, nu opri procesul de mintuire in dreptul meu].Am mai simtit de-alungul anilor,insotirea in suferinta a Duhlui Sfint, acest minunat ''anestezic'' care se aseaza pe ranile noastre,pentru a putea primi,duce, poveri,pe care numai noi[ in prezenta Domnului ,ni le putem duce.]Da, imi merge mai bine cu Christos,numai cu El!
Adăugat în 19/02/2013 de sanda_tulics
Domnul să vă binecuvinteze dragi surori pentru minunatele experienţe-mărturii împărtăşite ca răspuns dar şi ca o pildă vrednică de luat aminte asupra ceea ce înseamnă în zilele noastre viaţa CU şi ÎN Hristos.
Adăugat în 19/02/2013 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 828
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni