Ios. 6:21 „Şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul săbiei tot ce era în cetate,

bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari."


(1) Înainte de intrarea în ţara promisă a poporului lui Israel, Dumnezeu a dat instrucţiuni precise cu privire la ceea ce ei trebuiau să le facă locuitorilor de acolo aceştia trebuiau să fie complet nimiciţi. „Dar în cetăţile popoarelor acestora a căror ţară ţi-o dă ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău, să nu laşi cu viaţă nimic care suflă. Ci să nimiceşti cu desăvârşire popoarele acelea, pe Hetiţi, pe Amoriţi, Canaaniţi, pe Fereziţi, pe Hetiţi şi pe lebusiţi, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău" (Deut. 20:16-17; compară cu Num. 33:51-53). '

(2) Domnul a repetat această poruncă după ce Israeliţii au trecut peste Iordan în Canaan. Autorul cărţii Iosua afirmă în câteva ocazii că nimicirea de către Israel a cetăţilor se făcea din porunca Domnului (Ios. 6:2; 8:1-2; 10:8). Credincioşii aflaţi sub Noul Legământ s-au întrebat adesea cu uimire cum este compatibilă această poruncă privitoare la nimicirea în masă a făpturilor umane cu revelarea dragostei, neprihă­nirii şi urii împotriva răului, în alte părţi din Scriptură.

(3) Distrugerea Ierihonului este un rezultat al judecăţii drepte a lui Dumnezeu asupra unui popor foarte imoral, a cărui măsură a păcatului ajunsese de acum plină (Gen. 15:16; Deut. 9:4-5). Cu alte cuvinte, Dumnezeu a nimicit oamenii din aceste cetăţi şi alţi locuitori ai Canaanului din cauză că ei se dedaseră depravării morale dincolo de orice închipuire. Arheologia arată că locuitorii Canaanului erau implicaţi în idolatrie, în cultul prostituţiei, în violenţă, în arderea copiilor ca jertfe pentru dum­nezeii lor şi în spiritism (compară cu Deut. 12:31; 18:9-13; vezi Ios. 23:12, ).

(4) Nimicirea cu desăvârşire a Canaaniţilor era necesară pentru a apăra pe Israel de influenţa copleşitoare a idolatriei şi păcatului acestora. Dumnezeu ştia că dacă nea­murile nelegiuite ar fi fost lăsate să se perpetueze, ele puteau ajunge „să vă înveţe ...să faceţi după toate urâciunile pe care le fac ele pentru dumnezeii lor şi să păcătuiţi astfel împotriva Domnului, Dumnezeului vostru" (Deut. 20:18). Acest verset exprimă principiul biblic potrivit căruia poporul lui Dumnezeu trebuie să se separe de lumea rea care îi înconjoară (Deut. 7:2-4; 12:1-4; vezi articolele SEPARAREA SPIRITUALă A CREDINCIOŞILOR, şi RELAŢIA CREŞTINULUI CU LUMEA, ).

(5) Distrugerea cetăţilor şi a locuitorilor canaaniţi dovedesc un principiu de bază al judecăţii lui Dumnezeu: când păcatul unui popor a ajuns la culme şi se revarsă, îndurarea lui Dumnezeu cedează locul judecăţii (compară cu Ios. 11:20). Dumnezeu a aplicat un astfel de principiu în timpul potopului (Gen. 6:5, 11-12) şi al distrugerii cetăţilor nelegiuite Sodoma şi Gomora (Gen. 18:20-33; 19:24-25).

(6) Istoria poporului Israel care a urmat după aceea confirmă importanţa acestui principiu şi a poruncii lui Dumnezeu ca toate popoarele păgâne să fie nimicite. De fapt Israeliţii nu au ascultat de această poruncă a Domnului şi nu au izgonit pe toţi cei care trăiau în Canaan. Ca urmare, ei au început să urmeze urâciunile lor şi să slujească idolilor lor (vezi Jud. 1:28 ; 2:2, 17, ). Cartea Judecători este istorisirea a ceea ce Domnul a făcut ca răspuns la această apostazie.

(7) În sfârşit, nimicirea acestei generaţii de Canaaniţi constituie o prefigurare a judecăţii finale a lui Dumnezeu asupra celui nelegiuit, la sfârşitul vremurilor. Al doilea şi adevăratul Iosua al lui Dumnezeu, adică Isus Hristos. Se va întoarce în neprihănire cu oştirile cereşti ca să judece şi să poarte război împotriva tuturor păcătoşilor (Apoc. 19:11-21). Toţi cei care au respins harul şi mântuirea Lui şi au continuat să trăiască în păcat vor pieri aşa cum au pierit Canaaniţii. Dumnezeu va răsturna toată puterea lumească şi va instaura împărăţia Sa neprihănită pe pământ (Apoc. 18:20-21; 20:4-10; 21:1-4). '