Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Povestea unui Mielut
Autor: Mihai Pop  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Mihaip3000 in 28/01/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi
Povestea unui Mielut

 

http://altarul.blogspot.ro

 Într-o noapte întunecată o haită de lupi pătrunse rapid în staulul oilor, lovind năpraznic biata turmă fără apărare. Oița pestriță își trezi puiul, pe Mieluț și îi strigă poruncitor:
 -Fugi, Mieluțule, fugi! Lupii au intrat aici și suntem fără apărare!
 Întelegând într-o clipă pericolul, Mieluțul, fără să mai aștepte să i se mai spună ce să facă fugi sărind peste gardul ce ar fi trebuit să le asigure protecție, dar care era rupt în mai multe locuri, pentru că păstorul nu avea niciodată timp să-l repare și prin care intraseră lupii cu atata ușurință, și care acum era pentru oi o capcană din care puține reușise să mai scape.
  Îl văzu pentru o clipă pe păstorul lor, un om slab la trup și mai ales la caracter, nebărbierit, cu o înfățișare posacă mereu, care fugea acum ca să-și scape viața chiar dacă nici unui lup nu îi trecuse prin cap să aibă vreo treabă cu păstorul bietei turme...Pentru cei câțiva arginți pe care îi primea într-un an nu îi păsa de turmă. De fapt nu i-ar fi păsat nici dacă ar fi fost plătit de zece ori mai mult. Chiar în zilele bune în care turma nu era în primejdie le ducea plictisit la cele mai sărace pășuni, lipsite de iarbă, mereu și mereu în aceleași locuri apropiate de stână, doar pentru ca era prea leneș și fricos ca să străbată Muntele Sărăciei Duhovnicești în căutarea pașunilor bogate, cu iarba dulce și fragedă, de un verde de smarald.
 Fugea acum cu pași caraghiosi nefiind urmarit decât de lașitatea sa, neprivind în urmă și neavând un strop de milă de turma pe care o păstorise, chinuind-o de fapt ani de zile, pentru a încerca să salveze măcar un miel dintre cei care pierea acum.
 Păstorul arginților auzise și el întâmplarea cu Păstorul cel Bun, o Ființă aparte care cică lăsase 99 de oi pentru a căuta pe una care se rătăcise in Munții Îndoielii, trecând prin tot felul de primejdii, gata să-și sacrifice viața pentru ea. Păstorul cel nepăsător mereu zicea că tot ce facea Păstorul cel Bun îl inspira, dar in sinea lui cât timp iși lua simbria râdea de Pastorul Cel Bun și naiv: auzi sa riști totul pentru o oaie! Ba chiar să nu iei nici un ban pentru sacrificiul tău! Un excentric care încurca mai degrabă socotelile sale și ale confraților săi așijderea plătiti...
 Acum fugea ca să-și scape prețioasa sa viață. Nu era păstorul banilor fiinta care să se lupte cu acele fiare pentru cei cățiva arginți...Puteau sa piara toate oile! Viața sa i se părea că valorează mai mult decât toate oile din lume...
 Mieluțul știa că era singur, că acel păstor nu va face nimic pentru el, de aceea fugi în noaptea întunecată afundându-se în Pădure Amărăciunii, fără să se gândească o clipa că acei stejari cu ramuri răsucite și negre aduceau alte primejdii în afară de lupii fioroși. Se opri langa un buștean prăbușit și plin de mușchi umed și rece. Era atât de obosit, atât de singur, atât de înspăimantat, încat avu senzația că insăși pădurea cu imensitatea ei, cu forța ei întunecată dorea să-l ucidă.
 - Mama!...spuse el în timp ce o lacrimă îi șiroia pe boticul umed și fierbinte. Știa că nu o va mai vedea niciodată și simți o durere atât de sfâșietoare încât nici un colț al lupilor sau urșilor nu ar fi putu să-l facă să îl doară atât de tare. Simți că se scufundă într-o durere fără margini și pe lângă această ea la fel de sfâșietoare era o furie ce începu să crescă în sufletul său plăpând:
 - De ce?...
 De ce nu era și el măcar pentru o clipă lup sau urs să poată arăta haitei turbate că cine scoate colții va pieri de colți, cine ridică ghearele va fi înfrant de gheare. Dar...nu era dreptate în lume. Nu exista nimic care sa îi apere pe miei, nici gardurile înalte ale staulelor, nici ciobanii, nici câinii moleșiți care tremurau când auzeau un urlet de fiară...Nimic și nimeni.
 Padurea tăcu parcă ascultându-i gândurile Mieluțului și un ușor freamăt de bucurie crudă se născu în ea. Mieluțul devenea al ei... Dar de undeva se auziră pașii cuiva care se apropia de Mieluț. Nu erau pași de lup sau de urs. Pareau pașii unui om. Se întorcea păstorul? Nu! Fricosul acela desigur ajunsese de acum în Satul Nepăsării unde el se simțea mereu bine, ca la el acasă oprindu-se în prima casă unde i se deschisese o ușă pentru a povesti necazul cu lupii. Și într-un fel sau altul va găsi o cale pentru a da vina pe oile cele neascultătoare care i-au "poftiti" pe lupi în staul ca să le mănânce și cum el, păstorul curajos s-a luptat cu vreo zece haite turbate, dar în final a fost biruit de mulțimea fără număr a lupilor.
 - Mieluțule! se auzi o voce liniștită.
 Mieluțul era nedumerit. Nu mai auzise această voce niciodată, dar cumva o știa. O știa atât de bine si teama începu să se risipească.
 - Mieluțule! Nu te teme! Eu sunt Păstorul cel Bun!
 O raza de speranță și bucurie inundă inima micuțului. Desigur era El! Acel Păstor de care auzise vorbindu-se...Păstorul cel Adevărat, Cel care iși dădea viața pentru oile Sale. Era deci adevărat!
 Păstorul cel Bun se apropie de Mieluț. Infățișarea Sa era a unui om care nu are nimic de ascuns, cu o privire sinceră, senină, plină de pace. Emana din Sine bunătate și adevăr, încredere și dragoste, pace și speranță!
 Mieluțul îl recunoscu! Ciudat! Cum poți recunoaște o ființă pe care nu ai văzut niciodată? Și totuși știa că orice i-ar fi cerut Păstorul, el Mieluțul, un copil necăjit și speriat, ar fi făcut fără ezitare.
 Păstorul se aseză lânga el și parcă într-o clipă ințelesese tot ce suferise micuțul miel. Cumva durerea Mieluțului deveni și durerea Păstorului. Era posibil? se intrebă copilul.
 - Da, Mieluțule! Nu există durere a oițelor Mele pe care Eu să nu o simt! Venind în lume, asta am dorit să fac: să trăiesc durerea ca fiecare dintre cei ce traiau aici pe acest pământ! De aceea am ales chipul unui umil păstor, chip de rob, nu de rege, pentru a fi alături de toți cei care suferă, neînțeleși și neiubiți de nimeni!
 - Te gândeai acum câteva clipe de ce nu ai colți ca să te aperi dar mai ales ca să te răzbuni și gheare cu care să spinteci furios...Pentru că menirea oițelor mele este să aducă pacea nu răzbunarea, iubirea nu violența. Violența si răzbunarea aduc în sufletul celui dominat de ele atâta goliciune și chin încât nu am sa las niciodată vreunui miel al meu posibilitatea de a se răzbuna, decat dacă el nu îmi mai apartine. Lupii sunt oile ce s-au rupt de turma Mea și au urmat căile vrajmasilor Mei!
 Există arme contra răului provocat de colți și gheare, arme adevărate născute în inima, arme ce nu pier niciodată. Ostașii mei chiar dacă au căzut pe câmpul de luptă sunt mai biruitori decât cei ce s-au îmbătat mereu cu sânge. Viața pe care Eu o dăruiesc este o biruință în sine, și a o trai este suprema victorie. Sigur orice ființă care suferă vrea să-și înteleagă durerea, cumva temându-se că suferă în zadar. Aici însă în acest gând Lupul cel rău iși pune toată forța colților săi. Căci ne spune intunecatul, că traiești și suferi în zadar, iar asta înseamnă că Dumnezeu e doar o iluzie, cuvintele Mele doar povești drăguțe, dar mincinoase, că tot ce am facut Eu pentru oițele mele sunt basme bune de spus mieluților seara înainte de culcare.
 - Nimeni nu suferă în zadar! A nu știi Planul Marețului Creator și Tată nu înseamnă că nu urmezi  Calea, că ceea ce faci se pierde în Marea Nimicului!  Mama ta s-a stins pentru ca tu să trăiești. Sacrificiul tău de azi și de mai târziu va însemna viață pentru alte oițe. De ce n-am ales altă cale? Pentru ca oițele Mele se pot desavârsi doar pe Calea Spinilor și Suspinelor! Suferința este poteca iubirii pentru semenul tău, locul în care tu și alții învățați sa ajungeți la statura dorită de Dumnezeu! Ce nu intelegi azi vei ințelege mâine! Ce nu vei înțelege nici mâine vei putea înțelege atunci când toate lucrurile vor fi dezvăluite! Atunci sacrificiul tău va fi deplin înteles de tine! Și de alți mieluți. Și știi un secret? Nu-ți va mai parea rău nici o clipă că ai suferit, văzând câtă onoare ai adus Celui PreaÎnalt, ba chiar vei regreta că nu ai suferit mai mult!
 - E greu acum să înțelegi, căci nu poți vedea decât frânturi din Plan și Cale. Pe asta se bazează și vrajmașii Mei lupii! Căci nu colții lor sunt cel mai de temut, ci spaima, necredința, amărăciunea, furia, razvrătirea împotriva lui Dumnezeu pe care o aduce suferința provocată de ei și alte fiare!...Nu durerea este cel mai cumplit lucru, ci cum aleg oițele Mele și mielușeii Mei să reacționeze la ea! Să te gandești mereu atunci când suferi unde alegi să iți duci durerea și îngrijorările- la picioarele Mele, precum Maria sau în bucătăria Martei, lăsând-o la dospit!
 - Dar acum hai, ridică-te înca o data! Ai credință în Mine și în Dumnezeu! Ridică-te și hai să ieșim din Pădurea Amărăciunii! Există o pașune bogată care te așteaptă și din care te vei hrăni, în care vei învăța dacă vei urma glasul Meu!
 Mieluțul ștergându-și lacrima se ridică și porni după Păstorul cel Bun. Știa că în afară de El oricât și-ar fi dorit să fie altfel nu va avea în această viață niciodata un Prieten atât de devotat ca El. Oare și ceilalți mieluți știu asta?

frumoasă povestea şi semnificativă, plină de adevăr spiritual, minunate comparaţii.
Pace şi binecuvântare.
Adăugat în 29/01/2013 de 1954adina.9mai
Un singur cuvânt scriu în dreptul acestui eseu şi el va spune totul: MINUNAT!!!
Fii binecuvântat.
Adăugat în 30/01/2013 de floridinmaracineni
"Nimeni nu suferă în zadar! A nu știi Planul Marețului Creator și Tată nu înseamnă că nu urmezi Calea, că ceea ce faci se pierde în Marea Nimicului! Mama ta s-a stins pentru ca tu să trăiești. Sacrificiul tău de azi și de mai târziu va însemna viață pentru alte oițe.". Mi se pare cel mai frumos epitaf pentru martiri!La fel de frumos ca "Sangele martirilor e samanta Bisericii"Domnul sa va binecuvanteze!
Adăugat în 21/02/2013 de loredanam
D-NUL ISUS sa te binecuvanteze in continuare ,cu ganduri inspirate prin Duhul Sau cel Sfant pt.a continua sa scrii...o poveste cu talc daca-i pot spune asa..dar am cateva intrebari :lupii sunt oile ce s-au rupt de turma mea si au urmat calea vrajmasilor ?...cu aceasta vrei sa spui ca : unii copii ai D-nului Isus care au fost candva pe calea Lui ,si s-au reintors in lume acum sunt lupi,nu?..............................si atunci,lupii ce au sfasiat oitele ,din povestea ta, sunt cei despre care ti-am scris mai sus in prima intrebare...?
Adăugat în 01/03/2013 de maribeluna1993
Statistici
  • Vizualizări: 1429
  • Comentarii: 4
Opțiuni