Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Amintiri cu sfinti~~~David Livingstone
Autor: B.B.  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 07/03/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

 

 

David Livingstone s-a născut în Blantyre, Scoţia, pe data de 19 martie, 1813, fiind al doilea fiu intr-o familie foarte săracă. Tatăl, Niel Livingstone, la început a fost croitor, iar mai apoi a făcut negustorie cu ceai, pentru a-şi întreţine familia. Obişnuia să citească foarte multe cărţi religioase, fiind totodată învăţător în Şcoala Duminicală, şi membru al Societăţii de misiune. În călătoriile sale de afaceri, obişnuia să împartă tractate, iar acasa, impreuna cu toata familia aveau timp de părtăşie atât dimineaţa cât şi seara. Împreună cu soţia lui, Agnes, o femeie credincioasă şi foarte temătoare de Dumnezeu, şi-a crescut copiii în învăţătura Bibliei, astfel că David nu a uitat niciodată iubirea parinţilor, şi modul lor de trai, care l-au ajutat la formarea caracterului său.

            La vârsta de 9 ani, el a primit un Nou Testament ca premiu, pentru că a spus pe dinafară Ps.119, făcând doar 5 greşeli. Pentru a fi de ajutor familiei, când a împlinit 10 ani, David a trebuit să lucreze din greu la o ţesătorie. Însă, pentru el fiecare moment era preţios, astfel că şi-a cumpărat un manual de Latină, şi a studiat această limba mulţi ani, urmând un curs de seral, iar pentru ca avea o sete foarte mare pentru lectură, ducea cărţile cu el în fabrică, le punea în faţa lui, citind în timp ce lucra. A reuşit să citeasca astfel, în mijlocul zgomotului din fabrică, foarte multe carţi.

            Livingstone nu a regretat niciodata faptul ca s-a născut într-o familie săracă, faptul că a trebuit de mic copil să muncească în tesătorie, pentru ca astfel a intrat in contact cu oamenii saraci care locuiau in satul lui, ajungand sa inteleaga nevoile lor, sa ii accepte asa cum sunt, lucru care mai tarziu i-a fost de foarte mare ajutor in mijlocul triburilor primitive ale Africii. Chiar si atunci cand a ajuns sa fie bine vazut si sa primeasca mari onoruri pentru contributiile aduse ca si explorator, David nu a uitat de familie, de rudeniile si prietenii lui saraci, carora le scria des. Totodata si-a amintit pentru tot restul vietii ceea ce i-a spus invatatorul Scolii Duminicale pe patul mortii: “Baiete, transpune religia ta in viata de toate zilele, si nu te opri la promisiuni si ceremonii; astfel vei reusi sa birui ispitele si sa ai succes in viata!” A ramas recunoscator credinciosilor simpli din Blanty, care i-au influentat viata inca din primii ani de viata.

            Avea o mare placere pentru natura, astfel ca a citit multe carti botanica, geografie si zoologie, si a cutreierat campiile sa studieze florile si vietuitoarele. Dragostea aceasta pentru natura avea sa ii fie de mare folos multi ani mai tarziu, cand fiind in intinsele paduri ecuatoriale ale Africii, a descoperit specii noi de vietuitoare, plante medicinale, comestibile, informatii pe care mai apoi le-a trimis Institutului Geografic si Botanic din Anglia.

            Cand a implinit varsta de 20 de ani, inima lui a fost atinsa de Dumnezeu, si in el s-a produs marea schimbare spirituala. Iata ce povesteste el despre acest moment: “Multa osteneala au depus parintii mei sa ma faca sa pricep mantuirea prin jerfa lui Isus, dar abia acuma am inteles necesitatea si valoarea ei pentru mine. Inca de pe cand eram de 12 ani, m-am simtit pacatos, insa nu m-am simtit vrednic de a primi mantuirea; ci credeam ca trebuie mai intai sa ma fac mai bun. Mi-a cazut in maini cartea Filozofia statului viitor”, de Dick, care mi-a aratat adevarul. Am vazut atunci datoria, si prilejul nespus de mare de a primi imediat mantuirea prin Hristos. Crezand cu umilinta ca Harul Ceresc m-a ajutat sa fac acest lucru, doresc sa imi arat atasamentul meu fierbinte pentru cauza Celui ce a murit pentru mine, inchinandu-mi viata in slujba Lui.” Din acel moment, viata lui nu a mai fost niciodata aceeasi. Adevarul Evangheliei a luat stapanirea intregii lui fiinte, umpland-o de dragostea lui Hristos. Aceasta dragoste l-a calauzit prin calatoriile sale primejdioase din Africa, din primul moment cand a pasit pe acest intunecat continent, pana cand a murit pe genunchi, in coliba sa din Ilala.

            La inceput insa n-a avut de gand sa se faca misionar, insa citind viata lui Henry Martyn, primul misionar modern care a mers printre musulmani, si apelul lui Charles Gutslaff, medic-misionarin China, prin care acest om apela dupa ajutor la Bisericile din Anglia si America, in numele a milioane de chinezi care zaceau in intuneric, Duhul Sfant l-a convins pe Livingstone sa devina misionar, iar inima lui s-a indreptat spre China. Pe atunci nu avea decat 21 de ani, iar planul sau a fost ca mai intai de toate sa studieze teologia si medicina. Singura cale de urmat a fost sa lucreze vara pentru a se intretine iarna la scoala. In 1836-1837 a studiat medicina si limba greaca la Universitatea Anderson din Glasgow. Vara se intorcea la fabrica si lucra pentru a-si strange bani, iar iarna continua studiile. Apoi, in a-l doilea an a luat legatura cu Societatea de Misiune Londoneza, si si-a depus candidatura ca misionar.

            Intr-o scrisoare catre aceasta societate, David isi formuleaza astfel opiniile despre misiune. „Scopul misionarului este sa caute sa raspandeasca Evanghelia prin predici, indemnuri, conversatie si educatia tineretului, incercand in acelasi timp sa imbunatateasca situatia materiala a acelora la care este trimis, introducand stiinta si educatia intre ei, facand totul ca ei sa primeasca crestinismul in inima si in viata.” Era convins ca nu ii va fi usor, si ca va avea de infruntat greutati foarte mari, insa stia ca Cel care l-a chemat la misiune, i-a promis ca nu il va parasi.

            Dupa ce in septembrie 1838 a sustinut un examen in fata Societatii Misionare, a fost trimis pentru 3 luni de proba in Ongar, unde impreuna cu alti viitori misionari, sub indrumarea unui pastor, a invatat sa predice, si facea vizite in satele de primprejur. Cand a trebuit sa tina prima predica in fata colegilor sai si a pastorului, dupa ce a citit textul, n-a mai avut ce spune. „Prieteni”, a spus el, „am uitat ce am vrut sa spun”, si a fugit afara. Din aceasta cauza, pentru ca nu vorbea oratoric, s-a facut un raport nefavorabil despre el, si, daca nu ar fi intervenit cineva pentru el, ar fi fost refuzat ca si misionar. Dar a trebuit sa se intoarca din nou la inca 3 luni de practica. Apoi a plecat la Londra pentru a continua studiul medicinei.

            In timpul studiilor, s-a confruntat cu o problema grea pentru el, pentru ca el planuise sa mearga China, dar din cauza razboiului, Societatea nu ii dadea voie sa plece, asa ca trebuia sa mai astepte. Insa a facut cunostinta cu un barbat, Dr. Moffat, misionar in Africa, care a trezit mare interes printre conationalii sai pentru misiunea crestina de pe acest continet. Iata cum l-a indruma el pe David. „I-am spus ca ar fi bine sa mearga in sesurile din nordul Africii, unde am vazut de multe ori, in zori de zi, ridicandu-se fumul a mii de sate, in care nu patrunsese nici un misionar.” Dupa multa chibzuinta, Livingstone a spus: „Ce rost are sa astept sfarsitul razboiului din China?Voi pleca in Africa!” In noiembrie 1840 si-a luat doctoratul in medicina si licenta in farmacie, la facultatea din Glasgow. Tot in acest timp a fost ordinat ca si misionar in Capela Albion din Londra, dupa care a facut o vizita acasa, si toata noaptea a tinut o conferinta despre misiune, iar spre dimineata David a incheiat conferinta citind Psalmul 121 si 135, apoi acest tanar misionar si explorator a pornit spre Glasgow, unde s-a imbarcat pe vapor, cu destinatia Continentul Negru. Tatal l-a insotit la plecare, unde s-au despartit si nu s-au mai intalnit niciodata.

            A trecut pe langa Cape Town si a ajuns in curand in interior, pe teritoriul Bechuana, unde slujea Dr. Moffat. In drum s-a aprins de manie, cand a vazut cat de urat se poarta europenii cu bastinasii. Ceea ce l-a marcat insa cel mai mult a fost atunci, cand mai tarziu, fiind in interior, a vazut ororile la care erau supusi bastinasii, si sclavia care era in floare in vremea aceea. Familiile erau despartite, mii de negri pusi in lanturi, iar trupurile celor care au pierit in urma tratamentelor imposibil de descris, fie erau pe marginea drumurilor, fie scheletelor atarnau in copaci, altele pluteau pe apa, iar noaptea se impleteau printre vaslele barcii lui. Aceste orori nu l-au lasat insensibil pe Livingstone. Din contra, l-au intristat atat de mult, incat s-a hotarat sa lupte cu toata puterea impotriva sclaviei, si, cu toate ca in timpul vietii lui nu a vazut rezultate, ani mai tarziu, cand a fost abolita sclavia, numele lui a fost printre cei care au luptat si contribuit la incetarea acestui comert diabolic.

            Marea sa dorinta a fost sa ajunga in zonele unde nici un misionar nu intrase, si unde nu se stia nimic despre Evanghelie. Astfel ca s-a stabilit in Mabotsa, in nordul continentului. Aceasta zona era plina de lei, care atacau satele si vitele, iar oamenii de frica, nu incercau sa omoare fiarele. Intr-o zi, un leu pe care unul dintre bastinasi il ranise, a sarit din tufisuri, l-a atacat pe Livingstone, i-a sfasiat pielea si i-a zdrobit bratul. Insa Dumnezeu i-a salvat viata, si i-a pastrat-o, chiar daca diavolul a incercat de nenumarate ori sa il doboare. Greutatile prin care a trecut, sunt greu de descris si de imaginat. Chiar si oamenii de la Societatea Regala de Geografie au afirmat ca e imposibil ca un om  sa mai fie in viata, dupa ce a trecut prin atatea greutati, afara doar de cazul cand Dumnezeu il pazeste. Si au recunoscut cu totii ca Livingstone nu era singur, ci Dumnezeu era cu el. S-a imbolnavit de friguri de nenumarate ori. A fost atacat de animale salbatice. Intr-un sat, s-au strans toti sefii de trib din jur, ca sa il omoare. Calatoarea de multe ori ud toata ziua, cu mainile sangerande si cu pantalonii rupti pana la genunchi, zile intregi prin mlastini, sau prin ape putin adanci. Ani intregi a dormit pe pamant sau iarba uda, motiv pentru care s-a imbolnavit de reumatism. Caprele, care ii dadusera lapte, au murit, mancarea i s-a sfarsit, si a fost de multe ori nevoit sa manace doar porumb african, fara nici un gust, si care nu-l satura niciodata. Uneori ii era asa de foame, incat noaptea visa ca participa la mese incarcate cu bunatati englezesti. Intr-o zi, pe cand vroia sa cerceteze lacul Moero, si-a pierdut trusa cu medicamente; „Am simtit ca am primit sentinta mortii”, a spus el, caci acolo avea medicamentele eficiente impotriva febrei, cu ajutorul carora a putut rezista prin toate climele Africii. Ca urmare s-a imbolnavit foarte grav, de doua ori in acel an. Oamenii care il ajutau la bagaje l-au jefuit de multe ori, s-au l-au parasit, si l-au lasat singur. Deasemenea, boierii germani i-au pus foarte multe piedici, incercand sa impiedice misiunea lui Livingstone. S-a casatorit si a avut copii, insa din cauza conditiilor neprielnice de viata, a trebuit sa stea despartit de familia lui, pe care a trimis-o in Anglia, iar el a continuat lucrarea in Africa, macar ca multi au imprastiat vorbe urate despre el, din cauza ca era despartit de familie. Prima calatorie in Anglia a facut-o dupa 16 ani de misiune neintrerupta.

            Ultimii doi ani, din iulie 1869 pana in octombrie 1871, au fost anii cei mai tristi din viata lui. A privit miile de sate despre care ii spusese Dr. Moffat, si care l-au facut pe el sa isi dedice viata lucrarii in Africa. A predicat la mii si sute de mii de bastinasi. Dar puterea l-a parasit in 1871. Picioarele il dureau din cauza ranilor; ii cadeau dintii din cauza bolilor, iar trupul si inima ii erau atat de slabite incat a stat timp de optzeci de zile in coliba lui, dorindu-si sa fie acasa. Singurul ajutor si singura consolare a fost Biblia lui, pe care a citit-o de patru ori in tompul acestei perioade, iar pe o foaie a scris aceste cuvinte: „Nci o scrisoare timp de 3 ani. Tanjesc sa-mi termin lucrarea si sa merg acasa, daca e voia Domnului.” Au fost trimise ajutoare, si scrisori, dar au fost interceptate de portughezi, si n-au ajuns niciodata la Livingstone.   

            Ultimele luni ale vietii lui le-a petrecut continuand lucrarea la care a fost chemat, desi avea piciorele ranite, iar in luna martie, fiecare zi a fost marcata de dizenterie si dureri ingrozitoare. In fiecare loc pe care-l considera potrivi, le cerea oamenilor lui sa se opreasca si sa il lase sa se odihneasca. Data de 29 aprilie a fost ultima lui zi de calatorie. Ajunsese in satul Chitambo, in Ilala, situat pe lacul Bangweolo. Aici, bolnav de moarte, si-a dus jurnalul la zi, a desenat harti si a dat ordine. Cat de eroic a putut fi acest suflet, chiar si pana in ultima clipa.

            S-a odihnit in 30 aprilie dar la ora patru dimineata, din 1 mai 1873, baiatul care dormea in fata colibei lui Livingstone s-a trezit, si-a vazut stapanul, si l-a chemat pe Susi. La lumina lumanarii l-au vazut, dar nu era in pat, ci era ingenunchiat langa pat, cu capul in maini. Adevarul trist si totusi asteptat era evident; pornise in cea mai lunga calatorie, fara nici un ajutor langa el. Insa murise in timp ce se ruga, rugaciune facuta cu acea atitudine de respect, specifica lui, incredintandu-si duhul si pe toti cei dragi lui in Mana Mantuitorului; si incredintand Africa, mult iubita Africa, cu toate durerile ei, pacate si nedreptati care i s-au facut vreodata, in mana Razbunatorului celor nedreptatiti si Rascumparatorului celor pierduti.

            Slujitorii lui care erau cu el, condusi de Susi, au luat inima din trupul neinsufletit al liderului lor si au inmormantat-o sub un copac, langa locul unde murise. Iar trupul l-au imbalsamat, si dupa un drum de 9 luni au ajuns la ocean, si l-au trimis cu un vapor in Anglia. In 18 aprilie 1874, ramasitele au fost asezate in marea catredrala, Westminster Abbey, alaturi de mormintele regilor si ale celor mai mari oameni ai Angliei.

            “Daca vezi un om iscusit in lucrul lui, acela poate sta langa imparati, nu langa oamenii de rand” - Proverbe 22:29. A trait printre cei mai de jos oameni, a fost ingropat printre cei mai de seama regi, insa traieste vesnic printre cei mai neprihaniti credinciosi, acolo unde nu mai exista nici durere, nici boala, nici despartire. O viata…un caracter…un destin…

 

Prelucrare dupa „O inima in inima Africii”, s.a

 

 

un gând...
Foarte bun articolul,excelent chiar...D-zeu sa-l binecuvinteze pe cel ce-a pus aceasta resursă,ce poate avea drept efect nemijlocit determinarea hotarârii de-a merge pe calea Domnului Isus!

Simplitatea cereasca și devotamentul acestui martir (pe drept numit) scot în evidență opulenta si snobismul afisat de ”creștinii” de azi...care,ce-i drept, au ”bun” exemplu de urmat prin căpeteniile alese...adevarate etaloane ce promoveaza evanghelia prosperitatii și-a instituționalizarii crestinismului...adica transformarea bisericilor în marunte pravalii de cartier unde se poate gasi mantuire la pret redus pentru amatori.

Citind articolul,nu-mi pot reține ispita de a mă întreba...daca în cazul care, Dumnezeu (spre trezirea noastră) ne-ar trimite un Livingstone...cum s-or fi descurcând în fata opozitiei șefilor spirituali de trib care-si păzesc cu strasnicie fieful...în opinia carora constiutie amentinare prezenta oricarei acțiuni novatoare în raza teritoriului unde dânșii...doar ei adica au drept drept discreționar.

Bine a zis Ieremia:...Proorocii proorocesc neadevaruri,preotii stapanesc cu ajutorul lor,și...(cel mai grav) poporului Meu ÎI PLAC aceste lucruri!...
Adăugat în 08/03/2011 de sim_brd
Statistici
  • Vizualizări: 3946
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 1
Opțiuni