Vorbesc cu tine...
Autor: Andreea Cărpineanu  |  Album: Diverse  |  Tematica: Biblia
Resursa adaugata de scriitoruldinvis in 15/05/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1

Să citești din Biblie nu e o rutină, ci e o disciplină, o dietă a sufletului și a caracterului. În ziua de azi, când vorbim despre diete, ele se referă doar la „slăbit” sau la „scăzut în greutate”, care, de fapt, înseamnă același lucru. Dar puțini dintre noi știm că sunt oameni care țin diete sau un regim alimentar pentru a se „îngrășa”, „a lua în greutate” sau „a prinde puteri”, și aceste diete sunt printre cele mai grele, pentru că nu ai poftă de mâncare, pentru că stomacul tău nu suportă cantitatea prescrisă, iar în programul tău zilnic TREBUIE să introduci mai multe mese, pe care să le savurezi cu timp și atenție.

Însă, la fel este și cu disciplina citirii Bibliei, este o dietă pentru suflet. Sufletul și caracterul tău prind puteri și se maturizează, cresc și se odihnesc cu hrana duhovnicească. Iar petrecerea timpului citind Biblia te aduce într-o părtășie sănătoasă cu Dumnezeu, Care abia așteaptă să îți vorbească.

Legat de acest aspect, îmi aduc aminte că erau momente când aveam nevoie ca Dumnezeu să-mi vorbească, să mă sfătuiască sau să mă ridice din starea în care eram. Și ascultam un devoțional sau citeam versetul zilei — care erau sănătoase, dar erau doar „gustări” și nu îmi satisfăceau nevoia de hrană. Având obiceiul să citesc Biblia după un plan, ajungeam la pasaje care vorbeau despre lauda la adresa lui Dumnezeu, cum ar fi pasajele din Psalmi, sau glorificarea Creatorului, sau momentele din Evanghelii în care Isus mulțumea Tatălui pentru tot ceea ce avea și tot ceea ce făcea… și mă întrebam: „de ce nu îmi vorbește Dumnezeu exact ce vreau eu să aud, să îmi dea o direcție sau un răspuns clar”… însă El îmi vorbea și mă învăța, de fapt, cum trebuie să fie atitudinea mea, pentru a putea vedea calea pe care trebuie să merg și pentru a putea auzi răspunsul de care am nevoie… pentru că doar stând în disciplina Cuvântului, inima mea era sensibilă la vocea Lui.

Cel mai frumos lucru pe care l-am descoperit a fost să înțeleg ce înseamnă: „Dumnezeu locuiește în mijlocul laudelor”, iar văile și durerile mele au devenit mai senine lăudându-L pe El, așa cum mă învăța Scriptura.

Citind Cuvântul Lui, recunoșteam Vocea Lui. O voce care nu vorbea urechilor mele de carne, ci inimii dornice de a se sătura și de a se odihni în El. Și oh, ce bine era să „văd” cum sufletul meu „se întărește” și „prinde putere” având această „dietă” zilnică.

El e prezent neîncetat cu tine și e imposibil să nu vrea să îți și vorbească, să te învețe, să îți descopere taine și chiar să te încurajeze. E prezent neîncetat, disciplinează-te să crezi și să trăiești acest adevăr, deschide „meniul” acela îmbrăcat în piele roșie, neagră, maro sau catifea roz, albă sau mov și citește zilnic, dimineața, seara sau la prânz, în parc, pe canapeaua din living sau pe terasa casei unde locuiești.

El, Domnul vieții tale, Creatorul universului, vrea să vorbească cu tine, e acolo, prezent și vrea să te învețe să Îl auzi, și aceasta, doar prin disciplină.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 15
Opțiuni