Extrage-te din acel context păcătos
Autor: Ioan Ciobota  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Ioan_Ciobota_3 in 22/05/2022
    12345678910 0/10 X

"El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă."
(Geneza 39:12)

------------------------------------

În Geneza 39 este descris momentul când Iosif este supus probabil celei mai mari ispite de până atunci din viața lui:
"Într-o zi, pe când intrase în casă ca să-şi facă lucrul,
şi pe când nu era acolo niciunul din oamenii casei,
ea
(soția stăpânului său n. n.) l-a apucat de haină, zicând:
„Culcă-te cu mine!”.
El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă"
.
(Geneza 39:11,12)

Iosif a fost vândut ca rob în Egipt, de către frații săi.
A ajuns în casa lui Potifar, care era un dregător al lui Faraon.
Potifar l-a pus pe Iosif mai mare peste toată casa lui, pentru că Iosif era un om foarte capabil și de încredere.
Dar soția lui Potifar a pus ochii pe Iosif și îl invită în mod clar și explicit la păcat, la ispită.
Însă Iosif se temea de Dumnezeu și Îl iubea pe Domnul.

Cum a reacționat Iosif?
I-a lăsat haina în mână și a fugit.
Nu a stat să negocieze cu ea: "dă-mi haina, dă-mi haina, că e a mea"...
Nu!
Iosif i-a lăsat haina în mână acelei femei și a fugit afară din casă,
a fugit din contextul respectiv.
N-a mai stat să își apere averea lui, haina lui sau locul lui de muncă, nu!
Ci de dragul lui Dumnezeu și a sufletului lui și a inimii lui, a lăsat totul și a fugit.

Când simți că ispita te copleșește, lasă totul!
Lasă totul acolo și fugi!
Ieși din acel context,
fugi,
ieși!

Iosif a ieșit afară din casă, ca să scape de ispită.

Ce a urmat?
A pierdut totul, inclusiv locul de muncă, și a ajuns la închisoare.
Au urmat lucruri destul de grele pentru Iosif,
însă Dumnezeu l-a ridicat mai târziu nespus de mult,
pentru că Iosif a decis în inima lui și în viața lui să își păstreze curăția înaintea lui Dumnezeu,
și să caute să trăiască o viață de sfințenie.

Aplicația este următoarea:
atunci când ispita te copleșește, fugi afară din casă!
Când simți că vrei să dai drumul la acel film pornografic,
sau ești cu un coleg sau o colegă, sau o cunoștință, sau o rudă, sau cu cineva și simți că se "înfierbântă" contextul, IEȘI AFARĂ!

Ieși afară,
fugi,
închide televizorul, telefonul sau Internetul,
rupe acel moment și ieși afară!

Indiferent unde te-ai afla,
la locul de muncă,
într-un teambuilding, cum se practică acum,
indiferent unde ai fi, și știi că urmează curvie,
urmează păcat,
urmează întinare înaintea lui Dumnezeu,
ieși afară și fugi!

LASĂ TOTUL ACOLO ȘI FUGI AFARĂ!

EXTRAGE-TE din acel context și Dumnezeu te va binecuvânta!

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

18 Mai 2022

===================

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

Video aici: https://youtu.be/HtN0g8KMm-U

------------------------------------

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 316
  • Export PDF: 1
Opțiuni