Ce să NU fac în vreme de război ?
Autor: Ioan Ciobota  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Ioan_Ciobota_3 in 13/03/2022
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

"Nu te lăsa biruit de rău,
ci biruiește răul prin bine".
(Romani 12:21)

------------------------------------

Am vorbit în ultima meditație despre ce să fac în vreme de război.
Astăzi despre ce să NU fac în vreme de război.
"Nu te lăsa biruit de rău,
ci biruiește răul prin bine."
"Să nu vi se tulbure inima"
, spune Domnul Isus Cristos.

Nici măcar Psalmii de imprecație nu cred că este înțelept să-i rostim peste dușmanii noștri, sau peste cei pe care îi considerăm noi dușmanii noștri.
Nu suntem chemați la așa ceva.
Noi suntem chemați doar la dragoste,
ura este de la cel rău.

Acesta este marele pericol în război: să ajungi să urăști.
Și acesta e pericol nu doar într-un război fizic, între două state,
ci și în războaiele pe care fiecare le avem de purtat în fiecare zi.

Atunci când îl urăști pe semenul tău, atunci ești sub stăpânirea celui rău.
Dragostea este de la Dumnezeu.

În Apocalipsa 12:11 scrie:
"Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor,
şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte".


Deci ce să NU fac în vreme de război?
Să nu îmi iubesc viața nici măcar până la moarte.
Atunci când voi fi în război - și poate nu război fizic, ci poate să fiu persecutat pentru credință sau chiar omorât pentru credință - atunci să nu îmi iubesc viața nici măcar până la moarte.

O promisiune pe care ne-o face Mântuitorul este aceasta:
"Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie,
după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie"
.
(Apocalipsa 3:21)

În Coloseni 2:15 spune despre Domnul Isus că
"A dezbrăcat domniile şi stăpânirile,
şi le-a făcut de ocară înaintea lumii,
după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce"
.
Deci Cristos nu a biruit cu tancurile,
cu rachetele,
cu bombă nucleară,
cu bomba atomică,
ci a ieșit biruitor asupra domniilor și a stăpânirilor și le-a făcut de ocară PRIN CRUCE!

Așa suntem chemați și noi - să purtăm acest război, pe care l-a purtat Cristos, și anume prin crucea lui Cristos.
Este un război pe care Domnul deja l-a câștigat!

Apostolul Pavel ne îndeamnă:
"Nu te lăsa biruit de rău,
ci biruiește răul prin bine"
.
(Romani 12:21)

Când te lași biruit de rău, te lași umplut de ură și de mânie față de cel care îți face rău, deja ai căzut, intri sub autoritatea și sub stăpânirea celui rău.
"Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine" - sunt cuvinte extraordinare!

În Ioan 14:27, Domnul Isus Cristos ne promite:
"Vă las pacea,
vă dau pacea Mea.
Nu v-o dau cum o dă lumea.
Să nu vi se tulbure inima,
nici să nu se înspăimânte"
.

Deci ce să NU fac în vreme de război?
- să nu urăsc
- să nu mi se tulbure inima
- să nu se înspăimânte
- să nu fac nimic ce m-ar îndepărta de Domnul
- să trăiesc în dragoste față de dușmanii mei și față de vrăjmașii mei
- să NU îmi iubesc viața, chiar până la moarte.

Viața NU este mai importantă decât relația mea cu Domnul.

Dacă dușmanii mei vor să îmi iau viața, sau au puterea - evident că fiecare caută să își scape viața, să fugă, să merg în alte locuri, unde nu este război - dar dacă ajung într-un context în care dușmanii mei au puterea să-mi ia viața, să nu-mi iubesc viața nici până la moarte.

Și inima să nu se tulbure și să nu se înspăimânte.
Să Îl iubesc pe Domnul din toată inima mea, chiar în mijlocul războiului, fizic sau spiritual!

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

7 Martie 2022

===================
Mai puteți asculta:

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

Video aici: https://youtu.be/L8dTUTRT8C0

------------------------------------
 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 498
  • Export PDF: 1
Opțiuni