Păstra acele cuvinte în inima ei
Autor: Ioan Ciobota  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Ioan_Ciobota_3 in 24/01/2022
    12345678910 0/10 X

"Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gândea la ele în inima ei."
(Luca 2:19)

------------------------------------

Maria, mama Domnul Isus Cristos, păstra toate cuvintele acelea și se gândea la ele în inima ei.
Erau cuvinte pe care le-au spus păstorii,
ce-au auzit despre Prunc,
ce-au auzit despre Cristos de la corul de îngeri, de la înger, când li s-a arătat.
Maria păstra toate acele cuvinte și se gândea la ele în inima ei.

Întrebarea este:
care sunt cuvintele pe care le păstrezi în inima ta și la care te gândești?

Dacă îi spui unui copil:
"Ești prost, nu ești bun de nimic, nu va ajunge nimic din tine", așa se va întâmpla.
Sau cel puțin are șanse mari să se întâmple așa.

Nu mă refer nici la o pozitivitate toxică, adică să fii pozitiv aiurea, ci să fii încurajator, să ai un cuvânt de încurajare, să-i spui: "Da, ai greșit acum, dar poți, poți data viitoare să faci din mai bine"... .

Cuvintele acelea rămân în sufletul nostru.
Bune sau rele,
pozitive sau negative,
rămân acolo.
Dar depinde de noi ce cuvinte strângem în inima noastră.

Maria păstra toate cuvintele acelea și se gândea la ele în inima ei.

Fii foarte atent ce cuvinte strângi în inima ta!
Cere-I lui Dumnezeu înțelepciune și putere să poți să te eliberezi de cuvintele care te apasă.
Gândește-te chiar acum la un cuvânt care îți vine în minte. Cineva ți l-a spus cândva. Poate dintr-o intenție bună sau poate dintr-o intenție distructivă.
Îl ții în mintea ta?

Care sunt cuvintele la care te gândești și pe care le păstrezi în inima ta?

Cere-I înțelepciune lui Dumnezeu:
"Doamne, dă-mi înțelepciune și putere să păstrez în inima mea doar cuvinte
care Te laudă pe Tine,
care îți aduc Ție onoare și
care fac bine semenilor mei.
Nicidecum cuvinte care distrug,
care sunt de la cel rău,
cuvinte care vin din iad,
ci doar cuvinte care vin din Duhul lui Cristos".

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

19 Ianuarie 2022

===================
Mai puteți asculta:

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

Video aici: https://youtu.be/LAzWDxeSeBw

------------------------------------
 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 404
  • Export PDF: 1
Opțiuni