În a saptea zi, Dumnezeu S-a odihnit
Autor: Jon Bloom  |  Album: Diverse  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de resursecrestine in 30/04/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

 

    Sâmbăta săptămânii mari, anul 33 d.Hr., a început pentru evrei vineri, la ora şase fix seara. Era Sabatul, a șaptea zi a săptămânii, zi pe care Dumnezeu le-a poruncit prin Moise să o păzească fiindcă e o zi sfântă de odihnă în memoria zilei în care Dumnezeu S-a odihnit din lucrarea Sa creativă cosmică (Exodul 20:8).

    Şi urma să fie un Sabat mare pentru că era Paştele, mare sărbătoare care Dumnezeu a poruncit prin legea lui Moise să fie ţinută în memoria nopții când sângele unui miel nevinovat a adăpostit poporul lui Dumnezeu de îngerul Său care aducea judecata letală asupra Egiptului (Exodul 12).

    Dar nimeni nu înțelegea încă faptul că acest Sabat era de departe mai măreţ decât orice Sabat ținut până acum din momentul anticei zi de odihnă a lui Dumnezeu. Şi nimeni nu înţelegea încă faptul că acest Paşte era de departe mult mai sfânt decât primul Paşte – faptul că Paştele din Egipt era, de fapt, închipuirea acestui Paşte final.

 

    Dumnezeu Şi-a sfârșit lucrarea

    La ora şase fix, Mielul de Paşte al lui Dumnezeu era deja mort de trei ore, fiind sacrificat pe cruce ca altar, înafara orașului. Urme proaspete ale sângelui Său încă marcau momentele de agonie şi oroare în palatul guvernatorului, drumul şi umilitorul deal numit al "Căpăţânii".

    După-masa târziu, vineri, trupul Mielului a fost pus în siguranţă în mod curajos de unul din membrii Sinedriului, acelaşi consiliu care a ascuns lui Pilat execuția Mielului. Şi pentru a ţine sfânt acest mare Sabat, membrul simpatizant al Sinedriului, împreună cu ajutorul unui alt membru, au pus în grabă Mielul înjunghiat în mod criminal şi fără de onorare într-un mormânt al clasei aristocrate, un mormânt al onoarei (Matei 27:57-60, Ioan 19:38-42). Era încă o întoarcere de situaţie a ironiei providențiale. Încă o împlinire a profeției divine (Isaia 53:9).

    Şi acum, în acest măreț şi sfânt Sabat, sub nişte învelitori, pe o piatră rece, pus după o pare piatră rece, se afla trupul Domnului Sabatului (Matei 12:8). Sfârșise acea sfântă şi oribilă lucrare cerută de Tatăl (Ioan 5:17; 12:27). Cel sfânt a devenit păcătos pentru ca, în El, cei păcătoși să poată fi făcuți sfinţi (2 Corinteni 5:21). Şi, la fel cum s-a întâmplat în veacurile trecute, din nou în a șasea zi, El a declarat această parte a genezei noii creații "isprăvită" (Ioan 19:30). Şi acum, din nou, "El S-a odihnit de toată lucrarea pe care o făcuse" (Geneza 2:2).

 

    O odihnă ca nicicare alta

    Nu a fost o coincidență faptul că veșnicul Cuvânt Își petrecea ultimele momente în rigor mortis în ziua de Sabat, împlinind lucrarea supremului Său sacrificiu. Totuși, aceasta era o odihnă ca nicicare alta. A Lui era această odihnă enigmatică pe care doar Singurul Dumnezeu înțelept a conceput-o (Romani 16:27): sfânta şi umilitoarea odihnă, urmare a păcatului blestemat cu moartea, a binecuvântatului, din eternitate fără de păcat şi nemuritorului Fiul al lui Dumnezeu.

Cine ar fi visat un asemenea lucru? "Cine a cunoscut gândul Domnului" (Romani 11:34)? Fiul, având îndrumarea Tatălui, face întotdeauna toate lucrurile bine (Ioan 5:19; Marcu 7:37).

 

    Domnul Sabatului

    Şi chiar din acest moment al slăbiciunii supreme percepute, al morții trupului, Viața a rămas Domnul acestui Sabat (Ioan 14:6). Chiar şi în moarte, El i-a revigorat pe cei ce-L urmau şi a dezvăluit care Îi erau dușmanii.

    În timpul acestui sfânt Sabat, El a înviorat femeile care Îl urmaseră (Luca 23:55-56). Ele au rămas grijulii cu privire la El în acest timp întunecat, în acele ore de tortură de pe Calvar şi au fost singurele suficient de curajoase să-i însoțească pe Nicodim şi pe Iosif la mormânt (Matei 27:61). Plănuiau să se întoarcă la ivirea zorilor, duminică. Acumulaseră o jale profundă. Şi ele vor fi primele care vor cunoaște bucuria Paștelui.

    A dăruit chiar şi convalescenţa Sabatului pentru triştii şi risipiţii Săi discipoli, blocați departe în teama şi confuzia lor (Ioan 20:19). Cât au fost în grădină, Isus le-a spus "Dormiţi de acum şi odihniţi-vă" (Matei 26:45). Iar acum, în mod plin de har, Isus le-a dat liber pentru restul zilei, să se odihnească înainte de a-i sufoca cu şocul speranței şi al bucuriei învierii şi înainte de a-i lansa într-o slujbă pe viață care avea să schimbe lumea pentru totdeauna.

    În mod ironic, dar nu surprinzător, acest Sabat sfânt şi mare nu i-a găsit pe mai marii preoți şi pe farisei odihnindu-se. După ce au hotărât că Fiul lui Dumnezeu, Cel care a vindecat în ziua de Sabat, trebuie omorât (Ioan 5:18) şi, îndeplinindu-şi scopul, acești lideri erau adunaţi în casa lui Pilat, muncind de zor ca mormântul lui Isus să fie bine păzit de o gardă militară (Matei 27:62-66). Lucrarea de vindecare în ziua de Sabat era anatema, dar, în mod aparent, truda lor de a-L ţine pe Domnul Sabatului în mormânt, o lucrare de colaborare cu păgânii, nu era.

    Oare furia lor ucigașă doar ar deveni şi mai mare faţă de Isus dacă ar ştii că, chiar şi când Se odihnea sub supravegherea romană pe care au asigurat-o, El lucra la cea mai mare vindecare concepută vreodată? Cât de dezamăgiţi au devenit când au descoperit următoarea zi că toată munca lor din ziua de Sabat nu I-au prelungit odihna morţii?

    Când acest sfânt Sabat s-a sfârșit, când soldații încă stăteau de gardă, când discipolii zăceau în nesiguranță şi neliniște, când femeile îşi pregăteau mirodeniile pentru răsărit, trupul Mielului junghiat începea să se trezească. Domnul Sabatului urma să fie descoperit ca Învierea şi Viața (Ioan 11:25). Şi nici toate legiunile romane din lume nu ar fi putut să ţină mormântul închis.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1692
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni