Cum ucide bârfa

   Ziceam odată despre invidie că este ca şi scalpul bolnav, de pe care părul cade până rămâi chel. Asta se întâmplă dacă nu „tratezi" invidia. Tehnica respectivă e folosită şi atunci când ne referim la alte păcate. Minciuna, bârfa, clevetirea, încep să-ţi smulgă părul fir cu fir, şi dacă nu opreşti „procesul", e grav.
   O soră din biserica „X" a mers la soţia păstorului şi i-a zis: „Ştii, de fiecare dată când predică soţul tău, văd deasupra lui o lumină, aşa, divină, şi de aceea cred că e cel mai bun predicator din biserica noastră." Soţia păstorului X s-a bucurat nespus, şi a mers la soţia predicatorului Y şi i-a istorisit ceea ce a auzit. Doar că ea a adăugat: „Ştii, despre fratele a zis că nu vede nimic...îmi pare rău...dar să recunoaştem că nu fiecare e un orator bun şi..." 

   Evident, femeia s-a simţit jignită şi la rându-i a mers la o altă soră din biserica şi a început să o bârfească pe prima, cea a cărui soţ era „favorizat". Lanţul aceasta, iniţial din câteva verigi ale bârfei, s-a întins mult, mult, evoluând de la bârfă la minciună, de la minciună la complot, de la complot la partide şi de la partide la dezbinarea acelei biserici, care a rămas până acum la douăzeci de membri.
   Aceasta nu este o poveste. E cruda realitate a rezultatelor pe care le produce bârfa, a consecinţelor pe care le poate avea ea. Bârfa este un păcat. Ea ucide relaţii.

   Ajută-ne Doamne să fugim de ea.