Dumnezeu este mereu același
Autor: Max Lucado  |  Album: Lucado Inspirational Reader  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de GabrielTudor in 20/04/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

    Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. (Iacov 1:17)

    Dumnezeu va fi mereu același. Nimeni altcineva nu rămâne neschimbat.

    Persoanele iubite te sună astăzi și își bat joc de tine mâine. Companiile, azi îți măresc salariul, mâine te dau afară. Prietenii te aplaudă când conduci o mașină clasică și te ignoră când ești la volanul unei rable.

    Nu așa face și Dumnezeu. El e întotdeauna același. Iacov 1:17 spune „La Dumnezeu nu este schimbare, nici umbră de mutare.”

    Vrei să-l prinzi pe Dumnezeu într-o pasă proastă? Nu se va întâmpla! Poate frica ta să epuizeze harul Lui? Mai curând va înghite o sardină tot Atlanticul! Crezi că a renunțat la tine? Greșit! Nu ți-a făcut El o promisiune? Ce spune că va face, aia face. Ce promite, aia va împlini. Dumnezeu nu este o ființă umană, drept urmare nu va minți.

    Dumnezeu nu e niciodată ursuz sau pesimist, supărat sau stresat. Puterea, adevărul, căile și iubirea Sa nu se schimbă niciodată. El e același ieri, azi și în veșnicie!

    Fragment extras din Lucado Inspirational Reader.

Slăvit să fie Dumnezeu! fii binecuvântat pentru aceste rânduri pline de încurajare.
Adăugat în 20/04/2012 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1206
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni