12 Septembrie

Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei? (Cântarea Cântărilor 8:5)

Odată am învăţat o lecţie importantă la o adunare de rugăciune la o biserică din sud. Când s-a rugat un om, el I-a cerut Domnului diverse binecuvântări, aşa cum şi tu şi eu facem, şi apoi I-a mulţumit Domnului pentru multe binecuvântări deja primite, aşa cum şi tu şi eu facem. Dar el şi-a încheiat rugăciunea cu această cerere neobişnuită: „Şi Doamne, susţine-ne! Da, susţine-ne în toate părţile slabe!"
Tu ai „părţi slabe"? Rugăciunea acestui om smerit le-a zugrăvit într-un fel nou şi totodată ni L-a prezentat pe Marele Susţinător într-o nouă lumină. El L-a văzut pe Dumnezeu ca umblând totdeauna alături de creştin, gata să întindă braţul Său puternic ca să-l sprijine pe cel slab în „toate părţile lui slabe".

Copilul dragostei Mele, reazemă-te bine,
Şi lasă-Mă să simt presiunea grijilor tale;
Ştiu povara ta, copile. Eu am creat-o;
Am cântărit-o în mâna Mea; n-am făcut nici o parte
Din greutatea ei doar pentru puterea ta,
Pentru că deşi Eu am impus-o, am spus:
„Voi fi aproape, şi când ea se va rezema de Mine,
Această povară va fi a Mea, nu a ei;
Aşa că-l voi ţine pe copilul Meu înconjurat de braţele
Dragostei Mele". Pune-o jos aici, nu te teme
S-o aşezi pe un umăr care ţine
Domnia peste lumi. Şi vino mai aproape:
Nu eşti destul de aproape. Vreau să primesc grijile tale;
Ca să-l simt pe copilul Meu plecându-se pe pieptul Meu.
Mă iubeşti, ştiu. Aşa că nu te îndoi;
Ci pentru că Mă iubeşti, reazemă-te bine.