Izvoare in Desert - 22 Iunie
Autor: L. B. Cowman  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 27/06/2007
    12345678910 0/10 X
Dragostea acoperă toate greşelile. (Proverbe 10:12)
Urmăriţi dragostea.
(1 Corinteni 14:1 [vezi şi 1 Corinteni 13:7-13])

Când eşti frământat, împărtăşeşte-ţi problemele doar cu Dumnezeu. Am citit de curând despre o experienţă personală a unui scump copil al lui Dumnezeu. M-a impresionat atât de mult că aş vrea să v-o relatez şi vouă aici.
„La miezul nopţii nu puteam să dorm deloc", scria ea. „Valuri de crudă nedreptate treceau peste mine, şi acoperământul dragostei părea că a fost înlăturat din inima mea fără să-mi dau seama. În mare agonie am strigat către Dumnezeu să-mi dea putere să mă supun îndemnului Său: «Dragostea acoperă toate greşelile».
Imediat Duhul Său a început să lucreze în mine puterea care în cele din urmă a adus uitarea. Mintal, am săpat un mormânt, aruncând în mod deliberat pământul afară până când s-a făcut o groapă foarte adâncă. Cu durere, am coborât greşeala care mă rănise în mormânt şi-am aruncat repede pământul peste ea. Apoi am acoperit cu grijă groapa cu gazon, am plantat pe el trandafiri albi frumoşi şi flori de nu-mă-uita, după care mi-am văzut repede de drum.
Dintr-odată un somn liniştit a venit peste mine. Şi rana care părea mortală a fost vindecată fără să lase vreo cicatrice. Dragostea lui Dumnezeu a acoperit atât de bine totul că astăzi nici nu-mi mai amintesc ce mi-a cauzat suferinţa".

A fost o cicatrice pe acel povârniş de munte,
Tăiată acolo unde odată furtuna crudă a călcat;
O stearpă şi pustie prăpastie, care se întindea larg
Peste gazonul moale şi verde.

Dar anii au trecut mai departe pe sub pinii purpurii,
Şi au acoperit din nou cicatricea cu iarbă şi muşchi,
Şi au lăsat-o acum cu flori şi viţă, mai frumoasă
Decât fusese înainte.

A fost odată o rană într-o inimă bună,
Din care dulceaţa vieţii părea că se scurge şi moare;
Şi încrederea dragostei s-a schimbat în durere amară,
În timp ce anii trişti treceau încet.

Dar pe când treceau, nevăzut un înger s-a furişat
Şi a lăsat un balsam vindecător pe rană,
Până când dragostea a crescut mai pură în inima vindecată,
Şi pacea s-a întors din nou.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 744
  • Export PDF: 2
Opțiuni