„Într-adevăr, evlavia este un mare câştig când se mulţumeşte cu ceea ce are.” (1 Timotei 6:6)

14 Septembrie: Promisiunea evlaviei

Dorința nestăpânită după bani este mai cuprinzătoare decât lăcomia. Ea se extinde la toate celelalte lucruri: la dorința după putere, plăceri, aur. Omul stăpânit de lăcomie poartă în el izvorul tuturor relelor. Pe de altă parte, „evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig” (1 Tim 6:6). La fel, dorința sinceră de a fi generos este izvorul multor lucruri bune. Am auzit îndemnul lui Paul împotriva lăcomiei, pe care o numește „rădăcina tuturor relelor”. El vorbește despre relele acestei vieți, ca să nu mai spunem nimic despre viața care va veni. Vezi, omul lacom se lipsește singur de viața veșnică, pentru că inima lui este împovărată de nenumărate griji. Din cauza tuturor acestor preocupări, ajunge să se teamă de pericolele focului și ale apei. Are tot atâtea griji câte fire de nisip sunt pe țărmul mării. Astfel, lăcomia îi distruge atât viața de acum, cât și pe cea care va veni, în timp ce „evlavia este folositoare în toate pentru că are promisiunea vieţii de acum şi a celei care are să vină.” (vezi 1 Tim 4:8). Lăcomia este idolatrie. Gândește-te: omul lacom se închină banilor, în timp ce omul evlavios se închină lui Dumnezeu.

Fragment tradus din „Day by Day” de Martin Luther / Dawn Weinstock, Editura Concordia Publishing House  

„Noi toţi rătăceam ca oile, fiecare avea propriul drum în faţă. Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor.” (Isaia 53:6)

15 Septembrie: De ce este pedepsit Hristos?

Aceste cuvinte nu trebuie diluate ci păstrate în mod serios. Căci Dumnezeu nu glumește prin cuvintele profetului; El vorbește cu toată seriozitatea atunci când spune că El trebuie să poarte nelegiuirea noastră a tuturor. Dar ce înseamnă că acest Miel al lui Dumnezeu, Hristos, „poartă” nelegiuirea noastră? Scolasticii răspund: „Să fie pedepsit.” Bine. Dar de ce este pedepsit Hristos? Nu pentru că poartă păcatul și este făcut purtătorul păcatului? Faptul că Hristos poartă păcatul este mărturisit de Duhul Sfânt în Psalmi. Astfel, în Psalmul 40:13 citim: „păcatele mele m-au înconjurat”; în Psalmul 41:4: „Eu spun: «Doamne, ai milă de mine, vindecă-mi sufletul, căci am păcătuit împotriva ta! »”; iar în Psalmul 69:5: „Dumnezeule, tu ştii nebunia mea şi greşelile mele nu-ţi sunt ascunse.” În acești psalmi, Duhul Sfânt vorbește prin Persoana lui Hristos și mărturisește în cuvinte clare că El a păcătuit sau că poartă păcatele. De aceea, Hristos nu numai că a fost răstignit și a murit, ci, prin iubirea dumnezeiască, păcatul a fost pus asupra Lui. Când păcatul a fost pus asupra Lui, Legea a venit și a spus: „Orice păcătos să moară! Prin urmare, Hristos, dacă vrei să răspunzi că ești vinovat și că porți pedeapsa, trebuie să porți și păcatul și blestemul.” De aceea, Apostolul Paul aplică pe bună dreptate Lui Hristos această poruncă generală din Legea lui Moise: „Blestemat este oricine este spânzurat pe lemn.” Hristos a fost spânzurat pe lemn; prin urmare, Hristos a devenit blestemul Lui Dumnezeu. Iar aceasta este cea mai mare mângâiere a noastră: să-L îmbrac și să-L înfășor pe Hristos în păcatele mele, în păcatele tale și în păcatele întregii lumi și, în felul acesta, să-L privesc purtând toate păcatele noastre.

Fragment tradus din „Day by Day” de Martin Luther / Dawn Weinstock, Editura Concordia Publishing House