GÂNDEȘTE-TE LA CASA TA CEREASCĂ!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 07/09/2026
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..
1 / 1

„Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” (Ioan 14:2)

     Biblia vorbește despre cer de peste cinci sute de ori, oferindu-ne detalii despre casa noastră veșnică. Cu puțin timp înainte de a se întoarce în cer, Isus Și-a mângâiat ucenicii cu următoarele cuvinte: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri… Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:2-3) Termenul grecesc tradus prin „locaș” în versetul 2 este topos, care se referă la un loc specific și care poate fi locuit. Raiul este un loc real, unde vom trăi împreună cu Isus și cu toți cei dragi ai noștri, mântuiți. Iar Dumnezeu a pus în inima fiecăruia dintre noi o dorință arzătoare pentru rai (vezi Eclesiastul 3:11). În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, lui Franklin Roosevelt i-a fost greu să călătorească pentru a se întâlni cu trupele sale, din cauza poliomielitei (paralizie infantilă)… așa că soția sa, Eleanor, i-a luat locul. Ea a călătorit în haine de voluntar al Crucii Roșii Americane, vizitând spitale și baze militare, discutând cu soldații și ridicându-le moralul. Ea trimitea telegrame și scrisori președintelui, acționând ca ochii și urechile lui. Într-o călătorie în Pacific, ea a petrecut o seară discutând cu un grup de soldați, iar după aceea i-a spus soțului ei că aceștia aveau un singur gând în minte – să se termine războiul și să se poată întoarce acasă! Tot asta ar trebui să simtă și copiii răscumpărați ai lui Dumnezeu în legătură cu cerul! Suntem trimiși pe planeta Pământ, dar misiunea noastră este doar temporară. Psalmistul David a spus: „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” (Psalmul 23:6) Asta așteptăm cu nerăbdare, nu-i așa? Să trăim „în casa Domnului”, de partea cealaltă a cerului, pentru totdeauna!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 12
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni