BIBLIA ȘI INVESTIȚIILE TALE (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 23/07/2026
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..
1 / 1

„Comori de preţ… sunt în locuinţa celui înţelept…” (Proverbele 21:20)

     Scriptura ne învață și aceste două lucruri despre cum să progresăm pe plan financiar: 1) Trebuie să fii înțelept și atent când investești; când cineva îți oferă un profit pentru investiția ta care pare prea mare pentru a fi adevărat, de obicei așa și este! 2) Nu lucra doar pentru bani; fă ca banii să lucreze pentru tine. Solomon a spus: „Comori de preţ… sunt în locuinţa celui înţelept, dar omul fără minte le risipeşte.” (Proverbele 21:20) Există multe modalități de a-ți risipi banii. Dacă inflația este de 3% pe an, dar dobânda la economiile tale este de numai 1%, pierzi 2% din puterea ta de cumpărare. Așadar, teama ta de a investi poate provoca chiar pierderea de care te temi. Iov ajunsese să spună: „De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte! N-am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.” (Iov 3:25-26) Dacă asta simți în legătură cu investițiile tale, ia aminte la versetele următoare din Scriptură: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările… Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni. Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce. Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi, căci Domnul va fi nădejdea ta şi El îţi va păzi piciorul de cădere.” (Proverbele 3:5-6, 23-26) Dumnezeu nu numai că vrea să-ți împlinească nevoile, ci El vrea să împlinească și nevoile altora prin tine! Așa că, dacă vrei ca acest lucru să se întâmple, trebuie să ai strategii de investiții înțelepte!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 12
Opțiuni