RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU LA ANXIETATE (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 12/07/2026
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..
1 / 1

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiți și împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28)

     Tulburările de anxietate produc cele mai frecvente boli mintale în rândul oamenilor, la nivel global… dar asta nu a făcut niciodată parte din planul lui Dumnezeu! În Matei 11:28-29, Domnul Isus a spus: „Veniți la Mine, toți cei… împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Pe vremuri când boii lucrau pe câmp, erau înjugați împreună unul lângă altul, împărțind sarcina de lucru. Înțelegi ideea? Asta vrea Domnul Isus să faci: să lucrezi împreună cu El! Te poți gândi la cineva mai potrivit cu care să împarți povara? Lucrul acesta te face să te întrebi de ce oare așteptăm atât de mult până când acceptăm oferta Sa?! Și tot Domnul Isus spune: „Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea… Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Luca 12:29-31) Domnul Isus ne oferă perspectiva perfectă asupra vieții. Nu poți adăuga o zi la durata vieții tale îngrijorându-te, dar cu siguranță o poți scurta prin stres și anxietate. Gândește-te la asta: păsările nu stau în copaci îngrijorându-se cu privire la ce vor mânca mâine. Nu, ele cântă fără nicio grijă! La fel, nici crinii nu se îngrijorează cu privire la cum vor crește sau dacă vor primi suficientă ploaie pentru a supraviețui! Așadar, toată creația lui Dumnezeu, cu excepția omului, își vede de viață fără nicio grijă! Și de vreme ce Tatăl tău ceresc a promis că va avea grijă de poporul Său, poți să fii sigur că El va avea grijă și de tine! Este Cuvântul de viață pentru tine azi – din partea Autorului Vieții!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 10
Opțiuni