„…să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16)

     În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, olandeza Corrie ten Boom și familia ei au ascuns mulți evrei, ferindu-i de naziști. În cele din urmă, ea a fost prinsă și trimisă într-un lagăr de concentrare, unde a văzut tot felul de atrocități, inclusiv moartea tatălui său și a surorii sale. Apoi a fost eliberată accidental. Nu s-a lăsat niciodată cuprinsă de amărăciune. A iertat chiar și persoana care i-a ucis rudele. Cineva a întrebat-o cum a putut să îndure acele zile întunecate și să rămână iubitoare, iertătoare și bună. Ea a răspuns cu o poveste din viața ei: pe când era mică, tatăl ei a plimbat-o cu trenul prin toată Europa. El îi cumpăra întotdeauna biletul cu câteva săptămâni înainte, dar nu i-l dădea niciodată până când nu se urcau în tren. Asta pentru că era un copil, și el nu voia ca ea să piardă biletul sau să-l uite acasă. Dar de fiecare dată când tatăl ei vedea farurile trenului care se apropia de gară, îi dădea biletul și urcau împreună în tren. Corrie a spus: „Motivul pentru care nu poți înțelege cum am putut să iert persoana care mi-a ucis familia, cum am putut să nu fiu cuprinsă de amărăciune este că, la fel ca în povestea mea, Dumnezeu nu ne dă harul de care avem nevoie până când nu suntem pe punctul de a urca în tren. Dar dacă vei trece vreodată prin ceva similar cu ceea ce am trăit eu, te asigur că harul lui Dumnezeu va fi acolo, pentru a te ajuta și pe tine să treci prin văile întunecate și să-ți păstrezi capul ridicat și inima plină de iubire!” Așadar, să recunoaștem astăzi cu toții că numai harul Său ne ține!