„Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16)
Cu toții facem greșeli, judecăm greșit anumite probleme, și la un moment dat o luăm pe căi greșite – suntem oameni… Adevărul este că greșelile sunt o modalitate prin care putem învăța și putem deveni mai înțelepți. Dar, din cauza fricii de a fi criticați sau de a ne pierde prestigiul, încercăm adesea să ne ascundem greșelile. Singura calamitate reală, legată de greșeli, este să nu învățăm nimic din ele! Faptul că nu ne recunoaștem greșelile reprezintă o piedică în calea creșterii spirituale. Ia aminte la cuvintele Domnului când i-a avertizat pe evrei, prin profetul Ieremia, să învețe din greșelile lor: „Spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?»” (Ieremia 8:4) Este o ușurare pentru tine și o inspirație pentru ceilalți când îți poți recunoaște greșelile, fără să te lași definit sau descurajat de ele. S-ar putea ca anumite persoane sau circumstanțe să ne fi influențat deciziile, dar, în final, fiecare dintre noi este responsabil pentru ceea ce face. Când facem o greșeală, fapta pe care o facem este alegerea noastră. Cea mai bună abordare pentru a face față greșelii tale este să-ți asumi responsabilitatea completă, să înveți din ea, să decizi cum să nu o repeți – și să mergi mai departe. Interesant este că ceilalți oameni se vor conecta mai mult cu tine și te vor respecta mai mult atunci când ești capabil să-ți recunoști slăbiciunile. Și asta le dă libertatea de a face același lucru. Smerenia este una dintre calitățile pe care oamenii le apreciază la ceilalți; mândria este urâtă – chiar și de către persoanele mândre! Așadar, recunoaște-ți greșelile și slăbiciunile!