NU TE EPUIZA (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 13/03/2026
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..
1 / 1

„V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11)

     Pentru a nu te epuiza, îți recomandăm să faci următorii pași: 1) Alătură-te unui grup de sprijin. Cum poți alege un asemenea grup? Întreabă-te: cine îndeplinește rolul lui Pavel pentru tine, la fel ca în cazul lui Timotei? Cine te învață să te rogi așa cum Isus și Ioan Botezătorul i-au învățat pe ucenicii lor? Cu cine îți poți împărtăși luptele? Biblia spune: „Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună…” (Proverbele 12:26) Colegii de slujire îți înțeleg nevoile fizice, emoționale și spirituale, și îți pot sugera practici spirituale noi și revigorante. 2) Folosește fără ezitare cele două litere din alfabet – N… U… învață să spui NU! Cunoaște-ți darurile și limitele. Înfruntă-ți temerile; nu le evita îngropându-le și pretinzând că nu există. Și, mai presus de toate, încearcă să eviți să cazi într-o stare de neputință. Acordă-ți timp pentru a dezvolta strategii benefice de înfruntare a problemelor. Nu-ți imagina că evenimentele obișnuite sunt niște catastrofe! Când spui: „Vor să mă prindă”, acesta este un semn sigur de epuizare! Și nu adera la un anumit punct de vedere doar pentru că întotdeauna ai făcut-o! La fel ca hainele demodate, acesta poate deveni un obicei nepotrivit și absurd. 3) Înțelege că nu este greșit să te bucuri. Râsul crește nivelul de endorfine („hormonii fericirii”) și reduce nivelul hormonilor de stres – și acesta este un lucru bun! Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.” El a mai spus și că „dacă nu ne vom face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu vom intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18:3)! Copiii nu încearcă să conducă lumea de unii singuri, și nu sunt obsedați de munca ce se tot acumulează; ei trăiesc în prezent. Singurul avantaj al unei vieți pline de stres este că s-ar putea să-L întâlnești mult mai devreme pe Domnul Isus! Mai bine, trăiește toate zilele care-ți sunt rânduite (Psalmul 139:16) ca pe un teren propice pentru oportunități. Pentru că acesta are modul lui de a scoate ce e mai bun din noi, răsplata ta ar putea fi și mai mare!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 9
Opțiuni