Una dintre problemele cu care ne confruntăm mereu este că uităm lucrurile bune și, ani de-a rândul, le ținem minte pe cele rele. Însă psalmistul ne îndemna să ne aducem aminte de orice binecuvântare și dar primit de la Dumnezeu…

Uitarea binefacerii ne face să iubim mai mult binecuvântările decât pe Acel ce binecuvântează. Atunci când uităm că în spatele ecuației binecuvântărilor este Dumnezeu, s-ar prea putea să ne alipim de binecuvântări mai mult decât de Acela care le oferă.

Uitarea binefacerii ne face să fim egoiști, și nu altruiști. Oamenii care au uitat că, dacă au ceva, au de la Dumnezeu, au căzut în cursa egoismului și cu greu vor să împartă binecuvântările lor și altora.

Uitarea binefacerii ne face să privim spre lucrurile care ne lipsesc, și nu către ceea ce avem. Atunci când uităm binecuvântările Domnului, s-ar putea să ne ațintim privirile spre lucrurile care ne lipsesc, în loc să ne uităm la ce avem și să înălțăm strigăte de mulțumire Domnului.

Uitarea binefacerii ne face mândri și nu smeriți. Doar omul smerit este acela care recunoaște că are toate prin mâna Domnului. Numai omul mândru este acela care înaintează crezând că are totul pe baza meritelor sale.

Uitarea binecuvântărilor ne face să fim plăcuți altora, în loc să placem Aceluia care binecuvântează. O, câtor oameni Dumnezeu le-a oferit binecuvântări și le-a făcut numai bine, iar aceștia, în loc să trăiască o viață dedicată Lui, au trăit astfel încât purtarea lor L-a întristat pe Dumnezeu.

Nu uita binefacerile Domnului!