„De aceea, noi nu cădem de oboseală…” (2 Corinteni 4:16)

     Într-o epistolă adresată creștinilor din Corint, apostolul Pavel rememorează prețul pe care l-a plătit în slujirea Domnului Isus… Auziți: „De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţi mincinoşi, în osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte…” (2 Corinteni 11:24-27) Ce l-a ajutat să trăiască demn, în pofida problemelor sale, și să nu fie zdrobit de ele? O perspectivă divină! El ne împărtășește în 2 Corinteni 4:16-18 următoarele: „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.” Apostolul Pavel procesa lucrurile diferit. Când nu avea nimic din punct de vedere material, el trăia având convingerea că Dumnezeu avea „să îngrijească de toate trebuinţele… după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (cum scrie în Filipeni 4:19) Iar când se afla „cu sabia deasupra capului”, el a putut să afirme convins: „aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine.” (Filipeni 1:23) Așadar, cere-I lui Dumnezeu să-ți dea perspectiva Lui asupra lucrurilor!