„Creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4)

     Rolul de părinte nu se termină când copilul tău devine adolescent. Adolescenții sunt doar mai mobili, petrec mai puțin timp cu tine și sunt mai independenți. În această etapă a vieții, ei apreciază și imită colegii… care sunt la fel de imaturi ca ei! Și chiar dacă ai pus bazele morale și spirituale, în primii lor ani de viață, se vor întâmpla lucruri care te vor face să te întrebi: „Ce s-a întâmplat? Unde am greșit?” Răspuns: „Este adolescența!” Este creierul adolescentului; așa este cablat. Lobii frontali – responsabili de dezvoltarea morală, reactivitatea emoțională, controlul impulsurilor și luarea deciziilor – nu sunt încă complet dezvoltați. Lobii frontali nu își vor termina creșterea înainte de vârsta de 20 de ani, iar uneori chiar mai târziu. Dar ce s-a întâmplat cu toate acele povestiri biblice și cu eforturile tale de a le insufla convingeri divine? Totul este acolo, uitat temporar în acei lobi în dezvoltare! Ei nu sunt răi sau ignoranți, deși uneori par să acționeze astfel. Nu ți-au abandonat învățăturile. Sistemele de convingeri pe care i-ai ajutat să le construiască mai devreme nu au fost șterse – au fost transferate într-un „fișier în așteptare” până când vor sosi noile celule ale creierului care le restabilesc sănătatea. Și vor sosi! Misiunea ta este să eviți panica, să te rogi și să-I permiți lui Dumnezeu să lucreze asupra lor, să-i iubești necondiționat și să fii ancora lor. Rămâi tare și trăiește după principiile tale. Demonstrează empatie, dar învață-i totodată că deciziile lor îi afectează și pe ceilalți membri ai familiei. Ajută-i să învețe autocontrolul, și lasă-i să confrunte consecințele! Fii răbdător, susține-i și nu renunța niciodată la ei. Ai sădit în ei sămânța Cuvântului lui Dumnezeu și (cf. Galateni 6:9) „la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”!