Biblia, în nenumărate rânduri, fie în mod explicit, fie implicit, aduce la lumină faptul că păcatul, la început, poate aduce bucurie și plăcere, însă, la sfârșit, aduce lacrimi și regret.

Sunt medicamente care, la început, lasă o amărăciune în gură, însă, în timp, sunt un beneficiu pentru trup. Păcatul este invers: la început îți dă senzația de plăcere, ca la urmă să-ți umple sufletul de amărăciune și regret.

Lot s-a bucurat când a văzut hectarele din Sodoma și businessul pe care îl va avea în Gomora, însă, cu regret și în grabă, a trebuit să iasă din acele ținuturi.

Ghehazi s-a bucurat enorm de mult de acele două haine și cei doi talanți de argint. Însă, cu nimic nu l-au ajutat hainele, deoarece a rămas lepros toată viața.

Esau n-a mai putut de bucurie când s-a văzut servit de fratele său. Pe la sfârșitul Bibliei se menționează faptul că a plâns cu amar pentru primirea binecuvântării.

Samson stătea fericit pe genunchii Dalilei, până când aceasta l-a tuns și i-a făcut operație gratis la ochi, ca, în cele din urmă, să ajungă angajatul filistenilor la moară.

Iuda, cu treizeci de arginți, s-a decis să-L vândă pe Domnul Isus, nestiind că își vinde el însuși viața diavolului. Cu toții știm ce sfârșit tragic a avut… 

Ar fi alte zeci de exemple, însă să nu uităm că păcatul are o înfățișare plăcută, dar în spatele lui sunt ani grei de pedeapsă, suferință și lacrimi amare.

Dulceață este ambalajul păcatului, dar amărăciunea este marfa ei.