„Lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.” (Romani 11:29)

     Când Dumnezeu ne dă un dar spiritual, El nu-l ia înapoi și „nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută”. Iar dacă Dumnezeu nu regretă, nici nouă nu trebuie să ne pară rău! Apostolul Pavel scria: „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur…” (Galateni 6:1-3) Când un frate sau o soră în Hristos se rătăcește, Biblia ne spune ce-avem de făcut: să-i confruntăm cu dragoste, să-i mustrăm și să-i sfătuim cu blândețe, și să-i acoperim. Biblia spune: „dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” (1 Petru 4:8) Acum, cuvântul „a acoperi” nu înseamnă „a ascunde”; înseamnă a oferi un loc de adăpost și de restaurare, unde este posibilă refacerea. Este restaurarea cuiva un lucru neplăcut? Da, mai ales dacă respectiva persoană i-a rănit pe alții și a adus rușine familiei lui Dumnezeu. Dar aici este cheia: acea persoană este în continuare în familia noastră spirituală! Lumea se uită la noi să vadă cum gestionăm acest lucru. Dacă îi alungăm pe aceia dintre noi care se împiedică și cad, de ce ar apela lumea la noi pentru ajutor? Domnul Isus a vindecat un orb punându-i noroi pe ochi și spunându-i să meargă să se spele în scăldătoarea Siloam. Cât de departe era scăldătoarea? Nu știm. Dar știm că el avea nevoie de cineva care să-l țină de mână și să-l ducă până la scăldătoare, și vederea i-a fost redată. Înțelegeți ideea? Asta am fost chemați și noi să facem!