„Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” (Galateni 3:6)

     În ochii lui Dumnezeu, credința este egală cu neprihănirea! Noi ne gândim la Avraam ca la o persoană cu o aureolă. Dar nu este așa! Nu o dată, ci de două ori el și-a pus soția în pericol. În timp ce intrau în Egipt, i-a spus: „Tu ești o femeie frumoasă; mi-e teamă că egiptenii vor vrea să mă omoare pentru ca cineva să te poată avea de soție, așa că hai să le spunem că ești sora mea!” (vezi Geneza 12:11-13). Consecințele acestui fapt? Faraon chiar o ia pe Sarai în haremul său, dându-i în schimb lui Avram, „fratele” ei, o mulțime de oi, vite, măgari, servitori și cămile. În loc să se simtă vinovat și să recunoască, Avram pare să spună pur și simplu: „Mulțumesc foarte mult!” Și dacă fapta asta ți se pare teribilă, ce mai spui când omul nostru repetă senin povestea cu „sora mea”, pe când se aflau în Gherar (vezi Geneza 20)?! De ce nu renunță Dumnezeu la el? Pentru că Avraam nu renunță la Dumnezeu! Avraam a ajuns în cele din urmă în locul în care, în umblarea sa cu Dumnezeu, CV-ul său consemnează: „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.” (Romani 4:18-21) Să reținem cuvintele „întărit prin credință”: Dumnezeu nu intenționează să se descotorosească de tine, ci să-ți dezvolte credința și să te folosească – pentru a aduce glorie Numelui Său!