Alegere liberă sau predestinare în mântuire

               Pentru început să clarificăm lucrurile. Prin alegere liberă în mântuire se înțelege că omul poate să aleagă sau să respingă planul lui Dumnezeu pentru mântuirea sa. Prin predestinare în mântuire se susţine ideea că omul nu poate decide cu privire la mântuirea lui, adică, dacă a fost ales de Dumnezeu pentru Rai va merge în Rai, iar dacă a fost ales pentru Iad va merge în Iad. Ambele concepții par a avea argumente în Biblie. Dar să vedem cum stau lucrurile. Teologia calvinistă este cea care în principal susține ideea că unii oameni care se nasc pe pământ sunt predestinați la Rai, iar alții la Iad. Ȋnvăţătura aceasta a ajuns să fie îmbrățișată într-o oarecare măsură de mii de oameni. Religia calvinistă sub diversele ei forme încă funcționează în țări precum Olanda, Elveţia, România şi altele. Haideți acum să vedem unde este adevărul, fără a intra în multe amănunte.

               Aducem aici trei texte biblice care stau la baza adevărului că omul este liber să aleagă pentru mântuirea sa. Primul text îl găsim în Deuteronom 30:15-20: „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, vă spun astăzi că veţi pieri şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul. Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El, căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov.”

               Aceste versete au fost date de însuşi Dumnezeu pentru poporul Israel, pe vremea lui Moise. Ele sunt valabile pentru fiecare om de pe pământ care-şi doreşte viaţa veşnică în Rai. Din ele se înţelege clar că omul are capacitatea să aleagă între bine şi rău, adică între Rai şi Iad. Dumnezeu însuşi i-a dat această libertate de alegere omului încă din Grădina Edenului, când acesta a putut alege să mănânce sau nu din pomul interzis. Acesta este textul de bază care susține alegerea omului în privința mântuirii sale, cu alte cuvinte Dumnezeu nu a predestinat niciun om care s-a născut vreodată pe pământ pentru Iad. Toţi oamenii pot alege binele şi astfel să ajungă în Rai, moştenitori ai vieţii veşnice.

               Al doilea text este din Ezechiel 33:11: „Spune-le: pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască.” Dumnezeu nu minte. Deci dacă El afirmă că nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui, atunci este clar că El n-a predestinat niciun păcătos pentru Iad. Dar dacă omul continuă în necredinţa şi faptele lui rele, atunci el singur îşi alege destinul. Aici vedem încă o dată dragostea lui Dumnezeu față de om. El nu vrea pieirea păcătosului, însă îi dă libertatea de alegere între bine şi rău, iar alegerile pe care omul le face în cursul vieţii sale îi formează caracterul şi credinţa, care îi vor da omului un destin bun sau rău după moarte, după cum i-au fost caracterul şi credinţa.

                Al treilea text este din Luca 9:23 care spune: „Apoi a zis tuturor: dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” Deci de om depinde dacă doreşte sau nu să-L urmeze pe Isus. Omul are şi aici libertate deplină. Dacă el aude despre tot ce-a făcut Isus pe pământ, despre vindecările Sale miraculoase şi învăţătura Sa aducătoare de înţelepciune şi speranţă la o viaţă veşnică, dar tratează totul cu superficialitate, necredinţă şi poate chiar dispreţ, atunci omul îşi alege destinul etern fără Cristos.

               Să privim acum la câteva aspecte pe care doctrina predestinării în mântuire le are la bază, pentru a putea trage o concluzie. Un argument adus de cei ce susţin această doctrină  este depravarea totală a omului, adică, toţi oamenii sunt complet morţi din punct de vedere spiritual și prin urmare nu au cum să audă și să vadă harul lui Dumnezeu, deci să aibă șansă la mântuire. Doar cei pe care Dumnezeu decide după voia Sa să-i trezească din moartea spirituală au şansă la mântuire (principiul alegerii necondiţionate în calvinism). Pentru a vedea că aceste idei sunt greşite, cităm aici ce-a spus Isus în Ioan 5:25: „Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta vor învia. ” Rezultă foarte clar din ce-a spus Domnul aici că oamenii morţi spiritual (adică cei ce trăiesc în păcatele lor) pot auzi chemarea lui Dumnezeu la pocăinţă şi mântuire în timpul vieţii lor pământeşti şi pot decide să o asculte sau să o respingă. Cei ce ascultă chemarea lui Isus, vor învia în sufletele lor (se vor naşte din nou) şi vor continua să-şi trăiască viaţa aici pe pământ într-un mod diferit de cum trăiau înainte de-a învia, vor trăi după această înviere (renaștere) spirituală într-o relaţie nouă cu Isus, împlinind voia şi poruncile Sale. Metafora „mort spiritual” se referă la oamenii care trăiesc în nepăsare faţă de Dumnezeu şi nu-I ascultă poruncile. Cu alte cuvinte, cei morți spiritual nu sunt complet incapabili să audă chemarea lui Dumnezeu la mântuire, ei pot auzi vocea Duhului Sfânt care-i îndeamnă la pocăinţă, pot simți dragostea lui Isus faţă de oamenii pierduţi, prin urmare sunt responsabili pentru deciziile lor şi vor putea fi judecaţi cu dreptate într-o zi de Dumnezeu. De exemplu, un om mincinos sau care are alte vicii în sufletul lui este mort din punct de vedere spiritual, dar acesta poate auzi chemarea Evangheliei la pocăință şi schimbare în bine şi poate decide să asculte şi astfel să fie născut din nou (înviat la o nouă viaţă). Deci în practică lucrurile sunt clare. Nu putem spune că omul păcătos nu poate lua decizia să-L primească pe Isus ca Stăpân al vieţii sale. Acest verset din Ioan 5:25 clarifică și respinge ideile de bază ale teoriei predestinării în mântuire.

               Dacă am văzut că nu există predestinare în mântuire, există însă alte două tipuri de predestinare, şi anume: predestinarea în slujire şi predestinarea corabiei.

               Predestinarea în slujire se referă la faptul că unii oameni au fost aleşi de Dumnezeu încă înainte de-a se naşte pe pământ, ca să facă o anumită slujbă în viaţa lor pământească. Câteva exemple ar fi următoarele. Ieremia a fost destinat să fie proroc în Israel înainte ca el să se nască pe pământ, după cum scrie la Ieremia 1:5: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoşteam şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.” Deci este clar că el s-a născut cu un destin pe pământ, avea o slujbă de făcut, pe care şi-a îndeplinit-o cu succes, chiar dacă a avut de suferit pentru ea.

               Samson este un alt exemplu. El a fost predestinat ca să fie un eliberator al poporului său din mâna duşmanilor lui, după cum scrie în Judecători 13:3-5: „Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis: Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii, dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Acum, ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat. Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.” Deşi Samson şi-a îndeplinit menirea lui de izbăvitor pe pământ (a fost 20 ani judecător în Israel), El n-a avut suficientă înţelepciune şi smerenie ca să-şi sfârşească viaţa în glorie. El a ales să încalce una dintre cele zece porunci date de însuşi Dumnezeu omului, trăind în curvie cu Dalila, iar urmările au fost grele pentru el. Duhul Sfânt l-a părăsit şi astfel a putut fi prins de duşmanii lui, care i-au scos ochii şi l-au aruncat în puşcărie. Ȋn cele din urmă a murit sub dărâmături. Putea să aibă un sfârşit mai glorios, dar alegerile lui greşite l-au împiedicat.

               Ioan Botezătorul a avut de asemenea un destin al slujirii pe pământ. El s-a născut la momentul potrivit, cu puţin înainte de Isus, şi a avut menirea de-a fi un premergător al lui Isus. El a predicat pocăinţa, la fel ca Isus, şi i-a îndemnat pe oameni la fapte bune şi acţiuni corecte (sfaturile date vameşilor şi soldaţilor, de exemplu). El şi-a sfârşit cu succes slujba pentru care s-a născut pe pământ, chiar dacă a trebuit să plătească cu viaţa pentru aceasta.

               Isus Cristos s-a născut cu un destin mare pe pământ. El a fost Mesia pe care poporul Israel Ȋl aştepta de multă vreme. Din nefericire, ei n-au înţeles acest lucru. Domnul Isus a fost trimis din Cer ca Salvator al tuturor celor ce-L vor primi şi vor accepta domnia Sa în vieţile lor. El a fost dat omenirii, ca prin credința în El, omul să ajungă la nemurirea sufletului său şi la o viaţă veşnică în Rai cu Isus. El şi-a îndeplinit complet slujba ce I-a fost încredinţată pe pământ.

               Lista cu oamenii predestinaţi la anumite slujbe pe pământ ar putea continua. Ȋi amintim aici pe apostolul Pavel, pe împăratul Cir (Isaia 45:1), pe Moise şi alţii.

               Să vedem acum ce înseamnă predestinarea corabiei. La Efeseni 1:4-5 scrie astfel: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale.” Cu alte cuvinte, Pavel spune aici că înainte de întemeierea lumii Dumnezeu a făcut un plan în care Fiul Său să vină într-o zi pe pământ şi să construiască o „corabie spirituală”, adică credinţa creştină, care va fi predestinată să ajungă în Ȋmpărăţia lui Dumnezeu, în Rai, împreună cu toţi care vor rămâne în corabie până la sfârşit. Nimeni n-a avut putere să distrugă această corabie şi nici în viitor nu va avea. Ea este destinată să ajungă în Cer la Dumnezeu. Au fost împăraţi mari cu oştiri multe care au încercat de-a lungul veacurilor să distrugă această corabie, dar n-au reuşit, iar în final au căzut ei. În Matei 16:18 scrie: „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Diavolul a încercat să distrugă creştinismul încă din faşă, când l-a inspirat cu ură pe Irod ca să-i omoare pe toţi copiii de la doi ani în jos din jurul Betleemului. Duhul Sfânt l-a ocrotit pe Copilul Isus care n-a căzut sub sabia lui Irod. Corabia lui Isus are unele asemănări cu corabia lui Noe. Vaporul construit de Noe a fost predestinat să traverseze potopul de apă şi să nu fie distrus, ci să ajungă intact în lumea nouă de după potop, împreună cu toţi cei ce-au intrat în corabie. Deci toţi care au rămas în corabie până la sfârşit au fost predestinaţi la viaţă, iar ceilalţi care n-au dorit să intre în corabie au fost predestinaţi la distrugere. Dumnezeu a pregătit o singură cale de salvare pentru oameni atunci, corabia lui Noe, dar ei n-au crezut în această cale de salvare. Au râs de Noe şi de corabia lui, dar la urmă Noe a avut dreptate, iar toţi ceilalţi au pierit în apele potopului.

               Un alt exemplu pentru predestinarea corabiei este următorul. Toţi studenţii care se înscriu la Facultatea de Medicină sunt predestinaţi să ajungă medici într-o zi, dacă parcurg toţi anii planificaţi pentru studii şi-şi iau toate examenele prevăzute. Evident, dacă cineva renunţă la şcoală, deci coboară din corabie, nu va ajunge medic. Corabia va merge mai departe cu cei rămaşi şi-i va duce până la final.

               Unele versete scrise de Pavel par a susţine doctrina predestinării în mântuire. Poate noi nu înţelegem ce-a dorit Pavel să spună acolo sau el nu s-a exprimat destul de clar, după cum scrie şi în 2 Petru 3:15-16: „Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.”

               Textul din Romani 8:29-30 care spune „Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său... ” trebuie înţeles tot în principiul predestinării corabiei discutat mai sus. În mod sigur Pavel n-a dorit să spună aici că Dumnezeu îi cheamă doar pe unii la mântuire, întrucât Pavel ştia bine ce-a spus Isus înainte de plecarea Sa de pe pământ, în Marcu 16:15-16: „Apoi le-a zis: Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.” Deci Pavel ştia că toţi oamenii au şansa mântuirii sufletului, nu doar unii aleşi sau chemaţi special.

               Ȋn Romani 9:16,18 Pavel scrie: „Aşadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.”  Chiar dacă aceste versete par a susţine doctrina predestinării la mântuire, ele sunt departe de aşa ceva. Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, aşa cum am spus mai sus, deci El nu se poate contrazice pe El însuşi. Pavel afirmă aici că Dumnezeu este stăpân să aleagă oamenii la mântuire sau la anumite slujbe după cum doreşte El, idee care este perfect adevărată, dar Pavel nu mai discută despre criteriile pe care le foloseşte Dumnezeu când face o alegere, ci trece la alte subiecte. Despre felul în care Dumnezeu face o alegere între oameni se poate vorbi mult. Noi nu ştim, de exemplu, ce moştenire spirituală primeşte un om la conceperea sa, dar Dumnezeu ştie. Proverbe 20:11 spune: „Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană.” Aceasta nu înseamnă că acest copil nu va putea fi mântuit în cursul vieţii sale, ci versetul spune că acest copil s-a născut cu o fire mai rea decât altul. El poate este mai răzbunător, mai răutăcios, mai nemulţumit, dar toate acestea vor pieri din viaţa lui dacă se va naşte din nou şi va trăi apoi în noua credinţă în Isus.

               În toate situaţiile în care ar putea apărea o contradicţie în mintea noastră între ce a spus un apostol şi ce a spus Domnul Isus, noi trebuie să credem ce-a spus Mântuitorul întrucât El are adevărul deplin şi este mai mare decât toţi apostolii sau alţi învăţători. Matei 12:6 spune: „Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul”, respectiv la Matei 12:42: „Împărăteasa de la Miazăzi se va scula alături de neamul acesta în ziua judecăţii şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.”