DUMNEZEU S-A GÂNDIT LA TOT CE AI NEVOIE
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 17/08/2025
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139:16)

     Cu mult înainte ca Dumnezeu să întocmească lumea, El S-a gândit la tine, și la tot ce ai putea avea nevoie. Uimitor, nu-i așa? Un autor respectat scria: „Dumnezeu a planificat toate situațiile neprevăzute pe care le-ai putea întâlni vreodată, înainte de începutul timpului… Este imposibil pentru mințile limitate să înțeleagă suveranitatea lui Dumnezeu, dar dați-mi voie s-o exprim în termeni șahistici. În 1997, o echipă de ingineri IBM a proiectat și dezvoltat Deep Blue, computerul care l-a învins pe marele maestru al șahului Gary Kasparov. Deep Blue a fost echipat cu 32 de motoare de procesare, care puteau calcula 200 de milioane de mișcări de șah pe secundă. Mi-e greu să înțeleg uneori, lucruri precum fifty-fifty, adevărat sau fals, dreapta sau stânga, ciocolată sau vanilie, darmite să-mi imaginez 200 de milioane, de mișcări de șah, într-o fracțiune de secundă! Dar toate acestea sunt o nimica toată în comparație cu Omniscientul care a luat în considerare toate situațiile neprevăzute înainte să treacă o nanosecundă pe axa timpului. Gândește-te la viața ta ca la un joc de șah. Tu ești pionul, iar Dumnezeu este Marele Maestru. Tu habar nu ai care ar trebui să fie următoarea ta mutare, dar Dumnezeu are deja planificate următoarele 200 de milioane de mutări!” Dumnezeu spune: „Eu am vestit de la început ce are să se întâmple” (Isaia 46:10). Te confrunți cu dificultatea de a cunoaște voia lui Dumnezeu pentru viața ta? Iată adevărul simplu: Dumnezeu vrea să ajungi acolo unde vrea El să mergi, mai mult decât vrei tu să ajungi acolo unde vrea Dumnezeu să mergi. Înțelegi ideea? Și dacă te păstrezi „în ritm” cu Duhul Sfânt, Dumnezeu Se va asigura că vei ajunge acolo unde vrea El să ajungi!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 39
Opțiuni