„Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere!” (Proverbele 3:13)

     Un vechi proverb plin de înțelepciune spune: „Dă-i unui om un pește și va avea de mâncare o zi. Învață-l să pescuiască și va avea de mâncare toată viața!” Uneori, oamenii au nevoie de mai mult  decât ajutorul tău material – ei au nevoie de înțelepciunea ta. Când îți faci timp să le împărtășești cunoștințele și înțelepciunea pe care le-ai dobândit prin experiențele vieții tale, investești în viitorul lor. Ce dar! Dar asta înseamnă că nu trebuie să încetezi niciodată să înveți. Noi ne oprim uneori din învățat pentru că devenim mulțumiți. Credem că am crescut suficient sau vrem doar să profităm la maximum de ceea ce avem deja, în materie de competențe și cunoștințe. Acesta este momentul în care începem să ne plafonăm… și apoi să decădem! Ne pierdem curiozitatea, spiritul inovator… Începem să ne gândim să fim eficienți, în loc să deschidem noi drumuri. Reducem costurile, în loc să investim în creștere. Viziunea noastră devine foarte limitată. Și în loc să acționăm pentru a câștiga, ne zbatem să nu pierdem! Tuturor ne place să facem ceea ce știm să facem, dar pentru a fi buni la ceva trebuie să ne menținem îndemânarea. Mai puține abilități duc la mai puțin entuziasm și, în cele din urmă, la nemulțumire. Dacă ajungem în acest stadiu, începem să ne uităm în urmă, pentru că acolo sunt zilele noastre cele mai bune. Ne gândim la vremurile bune, la zilele de glorie. În acel moment, suntem la doar câțiva pași de uzura morală. Nimeni nu vrea să învețe de la o persoană care „a murit”. Dacă vrei să dai până când ai dat tot ce ai, trebuie să continui să crești până când nu mai poți crește! Așadar, caută înțelepciunea și priceperea – și va fi ferice de tine!