VEGHEAZĂ!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 31/03/2024
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Vegheaţi, fiţi tari în credinţă…” (1 Corinteni 16:13)

     Uneori e posibil să experimentăm mai multe probleme după ce devenim creștini, decât înainte… Biblia chiar menționează lucrul acesta (în Evrei 10:32): „Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe…” Să ne gândim la viața lui Hristos. „De îndată ce a fost botezat… cerurile s-au deschis… Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea…” (Matei 3:16-17). După care citim: „Atunci, Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.” (Matei 4:1). Prima dată chemarea, apoi conflictul. Și la fel este și astăzi! Apostolul Pavel a primit „un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.” (2 Corinteni 12:7). Așadar, când Îi spui „da” lui Dumnezeu, pregătește-te de atacuri. Satan va ataca ce îi provoacă teamă și anume planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Când un jucător începe să înscrie, echipa adversă îl ia în vizor pentru că știe că este capabil de victorie. Înțelegi ideea? Înainte ca Domnul Isus să-Și înceapă lucrarea, Satan I-a oferit împărățiile lumii acesteia… El îți va face și ție aceeași ofertă! Deci, singurul loc sigur în care te poți afla este centrul voii lui Dumnezeu. Când Noe construia arca, el a putut ține piept sutelor de batjocuri, dar când și-a terminat slujba, s-a îmbătat și a ajuns de rușine. Apostolul Pavel scrie: „Aceste lucruri… au fost scrise pentru învăţătura noastră… cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:11-12). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: veghează!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 69
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni