VISUL TĂU ÎNCĂ ARE VIAȚĂ
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 29/02/2024
    12345678910 7/10 X
Media 7 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Duhul tatălui lor Iacov s-a înviorat.” (Geneza 45:27)

     Dacă visul care crezi că ți-a fost dat de Dumnezeu pare mort, citește următoarele cuvinte din Scriptură: „Şi i-au spus: „Iosif tot mai trăieşte şi chiar el cârmuieşte toată ţara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea. Când i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif şi a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor Iacov s-a înviorat.” (Geneza 45:26-27). Ani de-a rândul, Iacov a crezut ce-i spuseseră fiii săi: că Iosif, făuritorul de vise, a murit. Dar era o minciună. Şi Biblia spune că Iacov s-a însuflețit, deşi era foarte bătrân, când a văzut carele pline de bogății care au fost trimise ca să-l ducă să-și vadă fiul care era acum prințul Egiptului. Dar să reținem: când Iacov a auzit prima oară, el „nu i-a crezut” (vers. 26). Când ai trăit în eșec și descurajare timp de atâția ani, e greu să anticipezi victoria. Nicio problemă, Dumnezeu are răbdare! El va lucra în continuare în tine. Își va arăta harul și bunătatea, așa încât vei începe să te încrezi în El din nou. Iacov s-a înviorat când „a văzut” şi tu te vei înviora când vei vedea mâna lui Dumnezeu la lucru. Nu crede că visul tău a murit, căci atunci el nu se va împlini niciodată. Și nu-i crede pe aceia care-ți spun că ești prea bătrân să-ți împlinești visul pe care ți l-a dat Dumnezeu. În ultimele capitole din viața ta, poți aduna mai multe comori decât ai adunat în cele de dinainte! Biblia spune că: „Bătrânii voştri vor visa visuri…” (Ioel 2:28). Dumnezeu este dătătorul viselor. Și El nu Se oprește aici: El le readuce la viață și îți dă putere să le împlinești. Nu ești niciodată prea bătrân! Crede că ce a făcut Dumnezeu pentru Iacov, poate face şi pentru tine, chiar astăzi!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 116
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni