RENUNȚĂ LA ACESTE LUCRURI!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 07/02/2024
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte…” (Psalmul 27:4)

     Pentru a fi biruitor în viață, există anumite lucruri la care trebuie să te gândești: 1) Nu poți fi prieten cu oricine. Domnul Isus a iubit toți oamenii, dar Și-a petrecut aproape tot timpul cu 12 persoane cărora le-a dat învățătură. Și a petrecut timp în plus cu Petru, Iacov și Ioan, cercul Său de prieteni apropiați. La sfârșitul vieții Sale, El a putut declara: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4). 2) Nu poți face orice. Din cauza ritmului alert al vieții de astăzi, oamenii au tendința de a face mai multe lucruri odată. Dar trecerea de la o sarcină la alta te poate costa până la 40% din eficiența ta! Potrivit cercetătorilor, vei reuși să termini mai multe lucruri dacă te concentrezi pe câte o sarcină, nu dacă treci mereu de la una la alta. Psalmistul David a spus: „Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte…” – unul, nu mai multe! 3) Nu poți fi un „supererou”. Trebuie să existe un echilibru între lumea ta privată și cea publică. E o iluzie să crezi că poți cunoaște pe toată lumea, că poți face totul, că poți merge peste tot și că poți avea orice. Nu trebuie să cunoști 99% despre toate lucrurile din viață; trebuie doar să te concentrezi pe acel 1% care îți oferă cea mai mare răsplată. Dacă ești distras cu prea mare ușurință, ai nevoie în viața ta de persoane pe care să poți conta și care să te ajute să te ridici. Trebuie să știi care sunt lucrurile pentru care merită și cele pentru care nu merită să fii deranjat. Concluzie: Pentru a ajunge mai sus și a realiza lucruri mai mari, tu trebuie să fii dispus să renunți la anumite lucruri. Uneori chiar și la lucruri care ție ți se par bune!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 81
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni