TOATE DATORIILE TALE SUNT ȘTERSE!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 24/06/2023
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră…” (Coloseni 2:14)

     Când cineva este arestat pentru o crimă și adus în sala de judecată, judecătorul va spune: „Acuzațiile împotriva ta sunt…” În acel moment, avocatul speră să poată îndepărta acuzațiile. Ei bine, Dumnezeu are o evidență a fiecărui păcat pe care l-ai comis de când te-ai născut, până ai murit. Acolo sunt detaliate toate deciziile proaste pe care le-ai luat, faptele pline de ură, atitudinile de neiertare, prejudecățile, lăcomia, pofta, minciunile… El le-a consemnat pe toate. Dar tu nu ai văzut acest dosar și nimeni altcineva nu l-a văzut, pentru că El „ne-a iertat toate greșelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.” (Coloseni 2:13-14). Știind foarte bine că prețul pentru păcatele noastre era moartea, „Hristos… a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3:18). Să reținem cuvintele: „a iertat” și „a șters zapisul” păcatelor pe care le-ai comis. La cruce, în momentul apariției credinței, Dumnezeu ne ia toate păcatele și le pune în contul lui Hristos, și în același timp ia neprihănirea lui Hristos și o trece în contul nostru. Există o limită a dragostei lui Dumnezeu pentru tine? Nu! David, care a comis adulter, nu a dat de ea… Nici Pavel, persecutorul creștinilor… Nici Petru, cel care s-a lepădat… Nici tâlharul de pe cruce… Și te asigur: nici tu nu vei ajunge la capătul iubirii Lui! Când Isus a strigat de pe cruce: „S-a isprăvit!”, Dumnezeu a scris „plătit pe deplin” peste fiecare păcat pe care l-ai comis vreodată. Cuvântul „îndreptățit” înseamnă „ca și cum nu aș fi păcătuit niciodată.” Astăzi, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru dragostea Lui pentru tine!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 148
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni