DUMNEZEU NU TE VA PĂRĂSI NICIODATĂ!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 28/06/2022
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Nimeni n-a fost cu mine… Însă Domnul a stat lângă mine…” (2 Timotei 4:16-17).

     Când cineva drag moare, vrea să divorțeze de tine sau te părăsește – suferi profund. Nici măcar apostolul Pavel nu a fost scutit de asta. Iată câteva dintre ultimele sale cuvinte: „Caută de vino curând la mine. Căci Dima… m-a părăsit… Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă… Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău… Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească…” (2 Timotei 4:9-18). Adevărul este că poți supraviețui fără ceilalți, dar nu poți supraviețui fără Dumnezeu! De aceea El îi ia de lângă noi pe aceia care ne fac să fim dependenți de oameni. El trimite anumite persoane în viața noastră ca să ne ajute la zidirea credinței și la dezvoltarea caracterului nostru, iar atunci când ei nu mai sunt lângă noi, trebuie să ne rămână certitudinea că Dumnezeu este în control. Pierderea celor dragi scoate la iveală trăirea noastră spirituală, ne pune la încercare rezistența fizică și ne arată sfera puterii lui Dumnezeu. Când a murit Moise, iar Iosua a preluat conducerea, Dumnezeu i-a spus: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Iosua 1:5). Iar acest lucru, Iosua nu l-ar fi putut învăța câtă vreme Moise ar mai fi fost prin preajmă. Și este o lecție pe care nu o poți învăța nici tu dacă vei continua să cauți răspunsurile la oameni. Așadar, întoarce-te spre Domnul. Lasă-L pe Cel care a spus: „Taci, fără gură!” furtunii de pe Marea Galileii, să rostească pacea Sa peste ceea ce te necăjește astăzi!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 265
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni