„Dumnezeu a vrut… să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui”. (Coloseni 1:19-20)

     Carolyn Arends scrie: „Duminica Paștelui este medalia de aur a credinței creștine pe care o primești după ultimul tur de pistă, dar poate fi și „vor trăi fericiți o veșnicie!”… Însă există un obstacol de trecut: mi-e groază de Vinerea Mare, de imaginile torturii și ale suferinței, de muzica sumbră, de amintirea acelui strigăt disperat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Dacă ar fi după mine, probabil aș sări peste Vinerea Mare. Dar dacă aș face-o, dimineața Paștelui ar fi lipsită de valoare. Aș uita care a fost prețul mântuirii mele, aș începe să cred că pot avea o istorie fără sacrificiu, că nu trebuie să mori (față de sine) pentru a trăi Învierea. Aș crede minciuna că victoria lui Hristos asupra morții – și hotărârea mea de a-L urma pe El – înseamnă o viață lipsită de necaz. Autorii Scripturilor ne sfătuiesc să luăm în considerare suferința ca pe o oportunitate de a ne identifica cu Hristos, și de-a ne purta crucea. Cu toate acestea, când ne pierdem locul de muncă, când tumoarea este malignă, sau prietenia ne-a fost trădată, plângem nu numai din cauza rănii, ci și din pricina faptului că putem fi răniți. Avem impresia că Hristos ne-a dezamăgit. Nu considerăm totul ca o „bucurie deplină”, ci ca pe un eșec. Acestea fiind spuse, cum putem noi să fim creștini ai Învierii? Când aștept Duminica Paștelui și primesc Vinerea Mare, încerc să-mi aduc aminte că definiția lui Dumnezeu pentru „bine” o depășește de departe pe a mea și că aproape toate noile începuturi au rezultat din ceea ce păreau a fi sfârșituri îngrozitoare. Ceea ce pare a fi o mică (dar devastatoare) moarte este de fapt o șansă la o viață nouă. Trebuie să fim frânți pentru a deveni ceea ce trebuie să fim!” Dacă te lupți din răsputeri să vezi „binele” în situația în care te afli, ascultă ceea ce urmează: „El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui” (vers. 18-20). Așadar, asta s-a întâmplat în Vinerea Mare!