TRANSFORMĂ-ȚI PIERDEREA ÎN CÂȘTIG (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 29/01/2022
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.” (Matei 3:8)

     Când conducătorii lui Israel au apelat la ajutorul lui Iefta, ei se aflau în necaz, și au decis să se „folosească” de Iefta. Așa că acesta a spus, în esență: „Să facem o înțelegere în ce privește relația pe care o vom avea.” Și atunci, el a negociat cu ei și a ajuns să ocupe un post de mare conducător. Când încrederea ți-a fost înșelată, trebuie să ierți. În felul acesta te eliberezi. Dar trebuie să dai dovadă de înțelepciune în felul în care înaintezi. Dumnezeu nu dorește să ajungi în situația în care să fii rănit din nou. Poate ai auzit povestea omului care s-a dus la doctor cu o arsură severă la urechea dreaptă. El a explicat: „Călcam o cămașă și mă uitam la televizor, când a sunat telefonul și am pus la ureche fierul de călcat în loc de telefon.” Buimăcit, doctorul a întrebat: „Dar de ce aveți arsură și la urechea stângă?” La care el a răspuns: „Păi, persoana respectivă a sunat și-a doua oară!” Concluzie: Când te-ai fript o dată, ai grijă să nu ajungi în situația de-a te frige din nou! Iertarea trebuie să se producă imediat, dar încrederea trebuie câștigată. Cel ce te-a ofensat trebuie să manifeste roada pocăinței – un comportament consecvent care să arate că în inima lui s-a produs o schimbare. Domnul Isus a spus-o în felul următor (parafrazez): „Dovedește prin felul tău de trai că te-ai pocăit de păcatele tale și că te-ai întors la Dumnezeu.” Pentru asta, tu ai nevoie de două lucruri: de har și de înțelepciune. Harul înseamnă extinderea către ceilalți a aceleiași iertări pe care ți-a arătat-o Dumnezeu ție. Înțelepciunea înseamnă să discerni ce fel de relație poți avea cu acea persoană în viitor. Așadar, transformă-ți pierderea în câștig!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 254
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni