VORBE ÎNȚELEPTE
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 19/08/2021
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită!” (Proverbele 15:23)

     William Penn a fost fondatorul coloniei britanice din Pennsylvania, în anul 1677 (să nu uităm: statul american Pennsylvania a fost denumit astfel în onoarea sa); el a formulat la un moment dat următoarele șase principii ale conversației: „1) Evită anturajul dacă nu este folositor sau necesar și în acele ocazii vorbește puțin și ultimul; 2) Tăcerea înseamnă înțelepciune, pe când vorbirea este nebunie; asta e întotdeauna sigur; 3) Unii sunt atât de ridicoli, încât – în loc să asculte, și să se gândească înainte de a răspunde – îi întrerup pe cei care vorbesc și presupun ce vor să spună, fapt care este necivilizat, cât și absurd; 4) Dacă gândești de două ori înainte de a vorbi o dată, vei vorbi de două ori mai bine; 5) Mai bine să nu spui nimic decât să bați câmpii. Și, ca să vorbești adecvat, ia în considerare atât ceea ce este potrivit, cât și momentul când este potrivit să vorbești; 6) În orice discuție, adevărul să fie scopul tău, nu victoria sau interesul nedrept; străduiește-te să-l câștigi, și nu să-l zdrobești pe oponentul tău!” Pe scurt, nu vorbi niciodată fără să gândești! Acordă-ți timp să încorporezi înțelepciune în vorbele tale, și evită cuvintele care îi fac pe ceilalți să se simtă intimidați sau inferiori. Una dintre cele mai bune modalități prin care poți să-i convingi pe oameni este să-i asculți. Bârfitorul vorbește despre alții, iar o persoană plictisită vorbește despre sine… dar un bun vorbitor vorbește despre ceea ce te interesează și ascultă atent ce ai de spus. Adevărul este că uneori, cu cât vorbești mai mult, cu atât oamenii își vor aduce aminte mai puțin din ce spui. Dar probabil își vor aminti vorbele tale, dacă simt că îți pasă suficient de mult ca să le asculți gândurile și preocupările. Încheiem cu aceleași vorbe ale lui Solomon cu care-am început: „Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită!”


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 350
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni