DEZVOLTAREA RELAȚIONALĂ
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 23/03/2021
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău” (Proverbele 13:20)

     Astăzi vom vorbi despre lucruri care frânează dezvoltarea relațională. Planul lui Dumnezeu pentru viața ta necesită conectarea cu persoane potrivite… și ruperea relațiilor greșite. La masă împreună cu Domnul Isus, la Cina cea de Taină, se aflau și Ioan care Îl iubea, și Iuda care l-a trădat. Este foarte important să cunoști persoanele cu care vrei să stai la masă! Așa că, având aceste lucruri în minte, roagă-te cam așa: „Doamne, mijlocesc pentru persoanele pe care le-ai adus în viața mea și care mi-au intrat în suflet. Binecuvântează relațiile sănătoase din viața mea și dă-mi înțelepciunea să le pot face față celor dificile, într-un mod plăcut Ție. Dacă există în viața mea prietenii pe care trebuie să le rup, sau care îmi vor cauza suferință indiferent ce aș face, arată-mi ce să fac și dă-mi harul și curajul de a face. Dacă există relații care mă secătuiesc și care mă distrag de la planul și de la scopul Tău, am încredere că Tu le vei pune capăt sau că le vei schimba în bine. Și dacă eu sunt cel care trebuie să se schimbe, arată-mi și lucrează în viața mea prin puterea Ta nemăsurată. Am nevoie de înțelepciunea Ta pentru a putea identifica prietenii pe care trebuie să-i aleg. Ajută-mă să mă feresc de relații care mă îndepărtează de calea pe care mi-ai pregătit-o Tu. Te rog să trimiți în viața mea persoane evlavioase și înțelepte, și ajută-mă să fiu o binecuvântare, o încurajare și să pot contribui și eu la calitatea vieții altora. Arată-mi prieteniile pentru care merită să lupt și o voi face bucuros. Te rog să binecuvântezi relațiile mele așa încât să fie ceea ce dorești Tu să fie. În Numele Domnului Isus mă rog și-ți cer asta, Amin.”


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 305
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni